• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-02 09:28:05
  • Sursa:
Foamete in Coreea de Nord. Kim Jong Un ordona marirea productiei de hrana si „cresterea randamentului la hectar” Imagine

Liderul nord-coreean Kim Jong Un le-a ordonat agricultorilor să crească producţia de hrană, a relatat joi media de stat, pe fondul crizei alimentare cu care se confruntă ţara, informează dpa şi AFP. Kim i-a îndemnat pe agricultori să se concentreze pe sporirea producţiei de grâne şi să îndeplinească obiectivele anuale „fără greş”, cu prilejul unei reuniuni a Partidului Muncitoresc Coreean, informează Agerpres.

Guvernul de la Phenian consideră dezvoltarea agricolă o chestiune de importanţă „strategică”, a subliniat Kim Jong Un.

„Pentru a realiza obiectivele măreţe pe termen lung de dezvoltare rurală, este necesară întărirea decisivă a îndrumării partidului în sectorul agriculturii şi îmbunătăţirea activităţii partidului în mediu rural”, a explicat liderul nord-coreean.

Acesta a insistat că trebuie să se acorde atenţie „depăşirii dezechilibrelor în orientările pentru agricultură” şi „creşterii randamentului la hectar în toate exploatările agricole”, a consemnat KCNA, agenția oficială de presă din Coreea de Nord.

Coreea de Nord, izolată pe plan internaţional din cauza programului său de înarmare nucleară, este dependentă de mult timp de ajutor alimentar extern, atât ca urmare a unor dezastre naturale, cât şi a propriilor greşeli de management. Mai mult, ţara a fost greu încercată de pandemia de coronavirus, care i-a sporit izolarea.

Ministerul sud-coreean al Unificării a semnalat la sfârşitul lui februarie că în Coreea de Nord s-au produs şi decese din cauza foametei.

Kim Jong Un a făcut referire încă din 2021 la aceste dificultăţi, spunând atunci că situaţia alimentară din ţară a devenit „tensionată” şi avertizând populaţia să se pregătească pentru „ce e mai rău”.

Potrivit Programului alimentar mondial al ONU, circa 10,7 milioane de nord-coreeni suferă de subnutriţie, dintr-o populaţie totală de 25,9 milioane.

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a declarat că omenirea nu este încă pregătită pentru o eventuală nouă pandemie, informează DPA.

Economie 2023-12-26 15:21:13

O femeie din Timiș a fost amendată cu 3.000 de lei pentru că a abandonat doi câini pe o stradă din comuna Șag. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere, astfel că polițiștii au reușit, în scurt timp, să o identifice pe proprietară, scrie Timiș Online. Amenzile pentru abandonul animalelor pot ajunge până la 12.000 de lei, atrag atenția polițiștii.

Economie 2023-03-22 16:49:54

Primăria Sibiu va începe toaletarea copacilor cu o tehnică specială. Coroana arborilor va avea o formă dreptunghiulară, iar lucrările vor începe luni, anunță administrația locală, printr-o postare pe o rețea socială, conform News.ro.

Economie 2024-03-24 16:52:58

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că a reunit peste 300 de experţi care vor avea misiunea de a întocmi o nouă listă cu agenţii patogeni susceptibili să cauzeze epidemii şi pandemii, şi de a studia ameninţările ce ar putea să apară de la virusuri necunoscute, informează Agerpres.

Economie 2022-11-21 19:42:37

Meteorologii au emis o avertizare meteo de furtună în București, pentru această dimineață.

Economie 2022-08-14 08:06:34

Un student în vârstă de 20 de ani este singurul supraviețuitor din primul vagon al trenului lovit de marfar, marți, în Grecia. Tânărul este internat în spital în stare critică.

Economie 2023-03-03 12:09:43

„Casa tenisului românesc”, așa cum este cunoscută baza sportivă Arenele BNR, începe să se destrame. Două dintre terenurile de tenis au fost tranformate în parcare de mașini. Oficialii Băncii Naționale își justifică gestul prin faptul că, în complexul respectiv, funcționează două direcții ale instituției. Tribunele arenei centrale de tenis și ale stadionului de fotbal sunt într-o continuă degradare. Din cauza pericolului de prăbușire, aici nu se mai organizează competiții sportive. Deși au avut loc negocieri între Guvern și BNR pentru ca statul să preia arenele, să le consolideze și să le reintroducă în circuitul sportiv, cele două instituții nu au ajuns la o înțelegere nici după opt ani de zile. Guvernanții au îngropat subiectul prin sertarele ministerului sportului și au dat uitării baza sportivă din Parcul cu Platani.

Economie 2024-04-25 07:00:37

O caracatiţă din Australia ar putea deţine răspunsul în lupta cu una dintre cele mai grave forme de cancer, au descoperit cercetătorii. În urma unui studiu internaţional au fost descoperite dovezi conform cărora un compus din veninul caracatiţei kaurna, cunoscută şi sub numele de caracatiţa sudică de nisip, ar putea încetini în mod semnificativ evoluția cancerului.

Economie 2022-10-27 10:01:35