După o călătorie de şase zile prin 33 de oraşe din Grecia, flacăra olimpică a fost adusă pe stadionul din Atena de campionul elen la patinaj artistic. În uralele spectatorilor, acesta a aprins urna aşezată în centrul terenului şi înconjurată de preotesele celei mai temute zeiţe olimpiene - Hera, soţia marelui Zeus.
Ceremonia a avut loc cu patru luni înaintea debutului Jocurilor de Iarnă şi a fost urmărită din tribune şi de preşedintele Greciei, Karolos Papoulias. Flacăra olimpică a fost preluată de vice-premierul rus şi va ajunge prima oară în Piaţa Roşie din Moscova. Ea va traversa 2900 de oraşe de pe teritoriul Rusiei, pe parcursul a 65.000 de kilometri, şi va fi purtată de 14.000 de persoane.
Simbolic, flacăra olimpică va fi trimisă pentru prima oară şi în spaţiu. Se va întâmpla în luna noiembrie, când torţa va ajunge pe Staţia Spaţială Internaţională. Organizatorii au intenţia să ducă flacăra olimpică pe cel mai înalt vârf muntos din Rusia, Elbrus, precum şi pe fundul lacului Baikal. Ea va ajunge la Soci pe 7 februarie anul viitor, când va avea loc ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă.
