Acest articol nu este despre Gabriela Firea, care a demisionat foarte târziu din funcția de ministru al Familiei, creată special pentru domnia sa. Demisia sa și a ministrului Muncii și Solidarității Sociale este justificată de responsabilitatea politică, în cazul Gabrielei Firea, și instituțională, în cazul lui Marius Budăi, în tratarea în mod absolut inacceptabil a vârstnicilor din azilele groazei din Voluntari.
«Nu fi rea» înseamnă în contextul acestei analize să nu încalci drepturi fundamentale ale omului. Dacă o faci, vor exista consecințe. Acest articol tratează dintr-un unghi specific posibile consecințe juridice ale tratamentului vârstnicilor din azilele din Voluntari, dincolo de tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate, față de care se va putea dovedi vinovăția.
Primul articol din Convenția Europeană a Drepturilor Omului după cel care tratează dreptul la viață, prevede interdicția de a fi supus tratamentelor inumane sau degradante. Cel de-al treilea articol al Convenției arată că “Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante”.
România este cunoscută judecătorilor și personalului Curții de Justiție a Drepturilor Omului pentru numeroasele condamnări în baza Articolului 3 din Convenție, pentru condițiile din penitenciare. Concret, potrivit raportului de activitate pentru anul 2022 al Administrației Naționale a Penitenciarelor, până la finele anului 2022, deținuții au primit despăgubiri totale de 14.259.211 Euro și 10.000 Franci Elvețieni pentru 3.655 cereri soluționate de Curtea de la Strasbourg.
Pe bună dreptate, mulți se întreabă de ce România nu plătește despăgubiri și bolnavilor pentru condiții improprii din spitale care, din păcate, de multe ori sunt mai nefericite decât cele din penitenciare.
Răspunsul este simplu. Deținuții sunt obișnuiți să formuleze numeroase contestații, plângeri după plângeri, cât timp pacienții bolnavi își concentrează toată energia pentru însănătoșire și trăiesc cu frica reclamațiilor care ar atrage ulterior eventualul comportament sancționator din partea personalului medical.
Drama vârstnicilor din azilele din Voluntari ne arată că România ar putea dobândi o nouă faimă în baza condamnărilor pe articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mărturisesc că niciodată nu mi-am imaginat că centrele de îngrijire a vârstnicilor ar putea înlocui penitenciarele în această ecuație. Probabil Ministerul Justiției ar respira ușurat că nu ar fi toată presiunea pusă în continuare asupra sa și că aceasta s-ar muta la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Statele au atât obligații negative - adică să se abțină de la orice conduită sau acțiune care ar putea duce la tratamente inumane sau degradante față de persoane, cât și obligații pozitive - anume să ia toate măsurile astfel încât să fie respectate drepturile omului, iar atunci când sunt încălcate, să sancționeze persoanele culpabile.
În cazul reclamațiilor privind tratamente inumane și degradante din centre private de îngrijire vârstnici, statul ar fi putut efectua controale reale prin autoritățile abilitate, ar fi putut trata cu seriozitate diversele reclamații primite de instituțiile publice. Absența reacțiilor instituționale până la momentul perchezițiilor procurorilor de la DIICOT este vădit incompatibilă, din punctul meu de vedere, cu considerarea îndeplinirii obligațiilor Statului român în vederea respectării articolului 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Însă pentru a putea fi acordate despăgubiri de către Curtea de la Strasbourg este necesar ca acestea să fie solicitate mai întâi în justiție în fața instanțelor naționale, iar acestea să nu le acorde ori să trateze cu superficialitate cazurile semnalate. Cererile pot fi depuse de persoanele afectate fie în dosarul sau dosarele penale deschise - deja mediatizate ori distinct, în fața unor instanțe civile.
Avantajul solicitării despăgubirilor în dosarele penale îl reprezintă scutirea de la plata taxei judiciare de timbru. Acest avantaj este contrabalansat de dezavantajul major al duratei excesive a procedurii, magistrații trebuind mai întâi să soluționeze latura penală. Astfel, România ar risca condamnarea la CEDO inclusiv pe Articolul 6 din Convenție privind dreptul la un proces echitabil în componenta duratei excesive a procedurilor.
Mult mai avantajoasă ar fi solicitarea de către persoanele vârstnice din azilele din Voluntari a despăgubirilor direct în fața instanței civile deoarece s-ar trata direct și exclusiv acest subiect. Nu există impedimentul necesității plății unei taxe de timbru deoarece, în mod excepțional, potrivit art. 29 alin. (1) lit. j) din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, există o scutire totală de la această componentă pecuniară în cazul litigiilor privind stabilirea și acordarea despăgubirilor civile pentru pretinse încălcări ale drepturilor prevăzute la art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertății fundamentale.
Așadar, din punct de vedere al timbrajului, Statul român acordă importanță atingerii drepturilor fundamentale ale omului prin tortură, tratamente inumane și degradante. Rămâne de văzut modul în care instanțele de judecată eventual învestite se vor apleca asupra subiectului odată ce presiunea publică pe subiect va dispărea, treptat.
Vârstnicii care au fost tratați inuman în azilele groazei trebuie nu doar să beneficieze de acum înainte de tratamentul adecvat. Calvarul pe care ei l-au trăit nu poate fi șters cu buretele. Chiar dacă nimic nu va compensa cu adevărat traumele și nu va putea da timpul înapoi, ei ar trebui să solicite și să primească în instanțe juste despăgubiri pentru condițiile în care au fost ținuți și pentru traumele pe care le-au trăit. Ar fi o minimă îndreptare morală nu doar pentru ei, ci și pentru noi toți, ca societate.