• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-12-19 20:56:30
  • Sursa:
Filmul tragediei de la Odorheiu Secuiesc. In cladire se aflau 50 de elevi care au observat ca se va prabusi. Baiatul mort era la parter Imagine

Căpitanul Ioniţă Ionuţ, comandantul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, a relatat pentru News.ro cum a decurs misiunea de salvare de luni după-amiază, când clădirea internatului Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit. Ionuţ Ioniţă a explicat cum au fost scoase victimele de sub dărâmături şi cum, din păcate, din cauza locului în care se afla şi a greutăţii imense care a căzut peste el, pentru un băiat de 17 ani nu s-a mai putut face nimic, fiind scos fără viaţă dintre dărâmături.

„La ora 16.00 am fost solicitaţi printr-un apel prin sistemul unic de apeluri de urgenţă, pentru a inteveni în Odorheiul Secuiesc la un perete prăbuşit, la internatul liceului Tamas Aron.

Am plecat cu forţele la 16 şi 1 minut, cu două autospeciale de stingere cu module de descarcerare, cu o ambulanţă smurd şi cu o autospecială de comandă şi primă intervenţie cu 2 ofiţeri, 11 subofiţeri şi un soldat. Ajunşi acolo, la locul evenimentului, în jurul orei 16.04 am constatat dimensiunea situaţiei de urgenţă produse, astfel că am suplimentat forţele cu un container de căutare-salvare din dotarea Detaşamentului de Pompieri Odorheiul Secuiesc, care a ajuns în scurt timp la locul intervenţiei, nefiind o distanţă foarte mare. Am solicitat şi sprijinul serviciilor voluntare pentru că ne-am dat seama că avem nevoie de forţe multe pentru degajarea acelui moloz şi dărâmăturilor, s-au suplimentat forţe şi din cadrul detaşamentului de pompieri Odorheiu Secuiesc, oameni, prin ridicarea capacităţii de intervenţie şi am suplimentat astfel numărul de subofiţeri care au participat şi am făcut o recunoaştere, am luat măsuri de întrerupere a alimentării cu ultilităţi a clădirii, de asemenea pentru sprijinirea unor ziduri care nu mai prezentau siguranţă, după ce am luat nişte măsuri de siguranţă pentru salvatori am început să degajăm acele dărâmături şi molozul, am luat legătura cu personalul de conducere din cadrul acelui internat să ne lămurim câte persoane ar putea fi înăuntru”, a explicat comandantul Ioniţă Ionuţ, potrivit News.ro.

În clădire au fost iniţial în jur de 45, 50 de elevi, spune comandantul Ioniţă, însă cei mai mulţi dintre ei au reuşit să iasă înainte de a se prăbuşi clădirea. Patru dintre ei însă, spune acesta, nu s-au putut salva la timp. Prima victimă, găsită în jurul orei 16.20. Salvatorii au ţinut legătura verbal cu aceasta.

„Iniţial în jur de 45, 50 de elevi se aflau în clădire, dar aceştia s-au autoevacuat, marea majoritate, pentru că ei au sesizat că începe să se întâmple ceva şi s-au autoevacuat. Din păcate, au rămas patru persoane care nu au mai putut ieşi. Astfel că noi, începând manevrele de căutare-salvare, am identificat pentru început prima victimă, în jurul orei 16.20, pentru că cu aceasta puteam ţine un contact verbal, s-a putut face asta prin coordonarea a întregului efectiv de forţe care se afla acolo să intervină, am reuşit să facem absolut o linişte deplină, astfel încât să putem auzi de unde vin zgomotele, am reuşit o să extragem la ora 16.20, era conştientă, şi am predat-o echipajului SMURD din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, acesta i-a acordat primul ajutor şi apoi transportată la Centrul de primiri urgenţe din cadrul Spitalului Odorheiu Secuiesc”, a declarat acesta.

A doua victimă, scoasă în jurul orei 16.50, în stare de semi-conştienţă, spune Ioniţă.

„Din cele spuse de către aceasta ( n.red de către prima victimă scoasă), cât am putut să luăm date de la ea, pentru că, vă daţi seama, era într-o stare de şoc, am aflat că mai sunt în zonă persoane astfel încât noi am continuat căutările şi în jurul orei 16.50 am reuşit extragerea celei de-a doua victime, într-o stare de semiconştienţă pe care am scos-o şi am predat-o echipajului SAJ, care i-a acordat primul ajutor şi a fost transportată şi ea la spital.

Între timp, au venit forţe, inclusiv din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, poliţia locală, poliţia naţională, cât şi echipajele de jandarmi care au asigurat şi perimetrul şi siguranţa, să nu pătrundă alte persoane acolo, am efectuat căutări şi cu ajutorul dispozitivelor tehnice din dotare, şi de asemenea a sosit un echipaj de la salvamont cu un câine de căutare”, a precizat Ioniţă.

A treia victimă, scoasă la ora 17.30. Aceasta era inconştientă, i s-au făcut manevre de resuscitare şi a răspuns la acestea. A fost dusă apoi spre spital.

„Am continuat astfel căutările şi după degajarea dărâmăturilor în alte locuri unde am mai presupus că ar putea fi, pentru că nu se mai putea menţine niciun fel de contact cu absolut nimeni de dedesubt, am reuşit la ora 17.30 să identificăm şi să extragem o a treia victimă, care era din păcate inconştientă şi în stop cardio respirator, am predat-o echipajului SAJ care a început manevrele de resuscitare, acesta ocupându-se de victimă mai departe”, a spus comandantul.

A patra victimă a fost găsită cu ajutorul unui câine de căutare. Salvatorii au ajuns la victimă, un băiat de 17 ani în jurul orei 19. Era în stop cardio respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, declarându-se decesul la locul evenimentului.

„Pentru cea de-a patra victimă numai am presupus doar cam unde ar putea fi, din discuţiile cu personalul din cadrul internatului. Doar ştiam că a patra victimă se afla în momentul prăbuşirii la parter, spre deosebire de celelalte trei care se aflau la etaj, astfel încât a fost mai greu să ajungem la a patra victimă, dar din datele pe care le-am avut am reuşit să identificăm oarecum zona în care s-ar putea afla, am efectuat degajările de dărâmături şi moloz, şi în jurul orei 19 am ajuns la aceasta, dar din păcate era în stop cardio-respirator, am predat-o echipajului medical, din păcate la locul evenimentului s-a declarat decesul, nu s-a mai putut face nimic pentru acesta.

Locul unde s-a aflat, la parter şi întreaga cantitate de dărâmături care au căzut pe el şi plafonul, pentru că s-a destabilizat un perete cu o lungime de circa 35 de metri, prăbuşindu-se şi antrenând după el şi plafonul dintre parter şi etaj, care era pe o suprafaţă de circa 200 de metri. Această greutate a căzut peste parter, el aflându-se acolo din păcate, nu am putut să facem mai mult”, a explicat acesta.

Toţi cei prezenţi la locul tragediei au ajutat la găsirea victimelor. Cu ajutorul civililor care au ajuns acolo şi al celor din conducerea internatului salvatorii au putut face o prezenţă pentru a se asigura că nu mai este nimeni prins sub dărâmături.

„Atunci când avem parte de astfel de situaţii, noi, ca structura profesionistă, suntem învăţaţi oarecum dar nu cu toate cazurile pentru că orice caz diferă unul de celălalt, şi nu poţi să creezi tipare, dar noi ne creăm un anumit automatism prin care pur şi simplu intervenim dar ce este impresionant este ajutorul şi implicarea şi celorlalte forţe cum sunt serviciile voluntare care au răspuns în număr foarte mare şi nu numai că au răspuns, dar s-au şi integrat într-o coordonare cumva unică pe care noi am impus-o, şi populaţia a fost foarte prezentă, cu informaţii, dacă aveam nevoie de informaţii, am încercat să facem prezenţa, să facem o situaţie cu toţi elevii care, toţi copiii care au fost acolo cazaţi, s-a putut face o prezenţă ca să ştim sigur că nu mai este nimeni acolo, toată lumea s-a implicat.

Când am cerut să se facă linişte pentru că, vedeţi dvs, astfel de misiuni necesită totuşi o disciplină, pentru că ai nevoie din când în când să faci absolut linişte deplină pentru a putea asculta eventuale semne care le-ar putea transmite cei care sunt prinşi sub dărâmături. Şi într-adevăr toată lumea era în deplină linişte atunci când dădeam semnalul să se facă linişte. Au existat într-adevăr şi riscuri la care au fost supuşi salvatorii dar am încercat să le eliminăm prin a stabili oameni care să urmărească tot timpul punctele mai slabe sau instabile şi să putem da semnalul de retragere imediat. Îi felicit pe colegii mei, apreciez efortul depus, şi pe al celor care au venit în sprijin, până la urmă aceste eforturi au dat şansă unor copii”, a mai declarat cpt. Ioniţă Ionuţ, comandantul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc.

Citește și „Au fost maxim 5 secunde până când zidul s-a prăbușit”. Muncitorii care lucrau la clădirea internatului nu știau că înăuntru sunt elevi

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri că Bucureştiul nu are, în acest moment, un model de transport funcţional şi „foarte multe investiţii s-au făcut în abstract”, fără să se ţină cont dacă blochează traficul. Edilul a mai spus că nu există o hartă a școlilor din București și date despre numărul elevilor care merg la școală, adăugând că obiectivul Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) este de a dezvolta oraşul „în mod ştiinţific”.

Economie 2023-11-10 13:50:24

Crin Antonescu ar urma să fie singurul reprezentant al coaliţiei care va fi testat într-un sondaj comandat de PSD, potrivit unor surse politice citate de Agerpres.

Economie 2025-01-10 11:51:58

O investigație realizată de BBC, care a durat un an, a dezvăluit o rețea internațională de persoane care se filmează în timp ce torturează maimuțe de plăcere și distribuie apoi videoclipurile pe internet, ce se extinde din Indonezia până în Statele Unite.

Economie 2023-06-21 08:00:46

Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii citați de The Guardian. Oamenii de ştiinţă au descoperit că utilizarea prelungită a anumitor medicamente progestogene a fost legată de un risc mai mare de meningiom, care sunt tumori (de obicei necanceroase) care se formează în ţesuturile din jurul creierului.

Economie 2024-03-28 11:30:46

Nivelul ridicat al inflației și creșterea costului vieții contribuie la extinderea foametei pe plan mondial, arată un studiu în care au fost incluse 16 țări. Cercetarea a fost realizată la comanda organizației umanitare World Vision International, transmite Reuters joi.

Economie 2023-10-12 13:38:16

Un avion de linie al companiei americane Spirit Airlines cu destinaţia Port-au-Prince, în Haiti, a fost lovit de tiruri cu arme de foc şi redirecţionat spre ţara vecină Republica Dominicană, a anunţat luni compania aeriană, precizând că există un „rănit uşor”, transmite AFP și Agerpres.

Economie 2024-11-11 23:16:10

Un bărbatul din județul Suceava a dat de 53 de ori proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere. Informația a fost dezvăluită de prefectul Alexandru Moldovan, în timpul unei conferințe de presă susținută pe 1 martie, scrie presa locală.

Economie 2024-03-04 11:03:36

Obiectul, scos de valuri la mal, a fost găsit în zona Gura Portiței, la Săcele. Duminică seara, echipajul pirotehnic din cadrul ISU Dobrogea a fost solicitat să intervină pentru ridicarea elementului de muniţie. Componenta, care nu prezintă pericol, după cum a anunțat ISU Dobrogea, va fi predată structurilor specializate din cadrul Ministerului Apărării.

Economie 2023-01-16 10:24:15