• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-16 17:35:59
  • Sursa:
Fetite in stare grava dupa ce mama lor le-a spalat pe cap cu o substanta toxica. Una este in coma, cealalta resuscitata de medici Imagine

Două fetiţe dintr-o comună ieşeană, de trei ani, respectiv patru ani, s-au intoxicat cu o substanţă necunoscută, una dintre ele fiind în comă, iar cealaltă fiind resuscitată de către medici.

Potrivit poliţiştilor, fetiţele au fost spălate pe cap de către mama lor, care a folosit substanţa toxică.

Incidentul s-a petrecut, marţi după-amiază, în comuna ieşeană Lungani, la faţa locului fiind trimis elicopterul SMURD. Fetiţele sunt în stare gravă, una fiind în comă, în timp ce medicii încearcă resuscitarea celeilalte, scrie News.ro

”Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 7 Poliţie Rurală Târgu Frumos au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie cu privire la faptul că şi-a spălat pe cap fetiţele de trei, respectiv patru ani, cu o soluţie care le-ar fi provocat leziuni. Cei doi copii au fost preluaţi de ambulanţă pentru acordarea de îngrijiri medicale. Se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Iaşi.

Stratul gros de zăpadă, de peste 1 metru în unele zone, care s-a format pe versantul nordic al Munților Făgăraș, a făcut o crustă de gheață de 10 centimetri grosime din cauza trecerii bruște de la temperaturi ridicate la îngheț. Această schimbare vine după ce, în zona Lacului Bâlea, au fost mai multe avalanșe provocate de vremea caldă. Specialiștii montani le cer turiștilor care vor să facă ture la altitudini mari să aibă echipamentul obligatoriu pentru astfel de situații: colțari, piolet, cască.

Economie 2022-12-19 15:42:57

Grupul paramilitar Wagner este „frânt”, a declarat, vineri, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, în urma morții liderului acestuia, Evgheni Prigojin, informează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-25 20:57:44

Negociatorii Israelului trimiși în Egipt pentru a încheia un armistițiu nu au revenit la Cairo pentru continuarea discuțiilor deoarece solicitările Hamas erau "halucinante", a declarat sâmbătă premierul Benjamin Netanyahu, citat de Reuters. Netanyahu a mai spus că Israelul nu va ceda în faţa "dictaturilor internaţionale" în ceea ce priveşte un acord cu palestinienii privind un stat palestinian, care, potrivit acestuia, poate fi obţinut doar prin negocieri directe, fără condiţii prealabile.

Economie 2024-02-18 09:40:47

Guvernul german vrea să introducă o nouă taxă în facturile la gaze ale tuturor consumatorilor, în ideea de a-i ajuta furnizorii de gaze să facă faţă creşterii rapide a preţurilor la importuri, conform unei propuneri consultate de Reuters.

Economie 2022-07-02 14:38:30

Hristos a Înviat! Creștinii ortodocși primesc Lumina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, adusă de la Ierusalim, în bisericile din toată țara. Pe 5 mai este sărbătorit Paștele, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Cu acest prilej, echipa Digi24.ro vă urează sărbători luminate și Paște fericit!

Economie 2024-05-05 00:01:28

Institutul Pantone a anunțat nuanța vedetă a anului următor. PANTONE 17-1230 Mocha Mousse a fost declarată culoarea anului 2025 și este reprezentată de un maro delicat, pământiu, care îmbină elemente precum eleganță, confort și echilibru.

Economie 2024-12-05 17:06:37

O furtună de iarnă violentă a traversat marţi o parte a teritoriului Statelor Unite, declanşând tornade în sudul ţării şi provocând moartea a trei persoane, potrivit autorităţilor locale americane, informează AFP.

Economie 2024-01-10 11:49:06

Bărbatul care a furat sacul cu bani din maşina Poştei Române a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, a anunţat, sâmbătă seară, IPJ Ilfov.

Economie 2022-11-05 19:15:50