• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-29 14:27:48
  • Sursa:
Fermierii polonezi ridica blocada de la granita cu Ucraina: „In loc sa blocam, vom coopera si mai strans” Imagine

Fermierii polonezi au încetat luni să protesteze la ultimul punct de trecere a frontierei blocat cu Ucraina, suspendând o blocadă care durează de mai multe luni şi care a afectat relaţiile bilaterale, au anunţat Kievul şi Varşovia, relatează Reuters, conform Agerpres. 

Ministerul agriculturii ucrainean a transmis într-un comunicat acţiunea „constructivă” a Poloniei pentru ridicarea blocadei, spunând că negocierile cu Varşovia şi asociaţiile industriale nu au fost uşoare, dar că „principalul lucru este că avem un rezultat”.

„Din fericire, avem deblocate toate direcţiile de la graniţa cu Polonia”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei de frontieră ucrainene, Andrii Demcenko, adăugând că fermierii polonezi au eliberat accesul la punctul de trecere Rava-Ruska. Camioanele au început să treacă graniţa în ambele direcţii luni dimineaţă, a mai spus el.

Purtătorul de cuvânt al grănicerilor polonezi, Andrzej Juzwiak, a declarat pentru Reuters că accesul prin toate punctele de trecere în Ucraina se face „fără obstacole”.

Fermierii şi şoferii de camion polonezi au blocat punctele de trecere ale frontierei cu Ucraina de la sfârşitul toamnei anului trecut, pe fondul îngrijorărilor legate de concurenţa neloială. Ei au invocat lipsa de acţiune a guvernului în legătură cu pierderile suferite de firme în faţa concurenţilor străini de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, în contextul în care camionagii din Ucraina sunt scutiţi să solicite permise de trecere a frontierei poloneze.

Camioanele care transportă produse din cereale, problema centrală care i-a înfuriat pe protestatarii polonezi, se vor confrunta în continuare cu unele restricţii, a precizat Serviciul de Frontieră al Ucrainei. „În acelaşi timp, camioanele care transportă cereale nu vor avea voie să intre în Polonia. Acest tip de marfă poate călători prin Polonia numai în modul de tranzit”, a explicat serviciul prin intermediul aplicaţiei de mesagerie Telegram.

„Cred că astfel de blocade sunt de domeniul trecutului”, a scris ambasadorul Ucrainei în Polonia, Vasil Zvarici, pe Facebook. „În loc să blocăm, vom coopera şi mai strâns”, a adăugat el.

Protestele au atras critici dure din partea factorilor de decizie ucraineni, pe măsură ce tensiunile de la graniţă au escaladat în timpul iernii. Varşovia şi Kievul s-au angajat în discuţii la diferite niveluri pentru a încerca să găsească o soluţie, Ucraina cerând Uniunii Europene să intervină.

În martie, Ucraina şi Polonia au urmărit progresele înregistrate în negocierile privind importurile agricole, dar acordul a rămas evaziv, deoarece ţările au încercat să reducă decalajul dintre poziţiile lor privind interesele economice şi de securitate.

Forțele de Apărare ucrainene l-au eliminat pe soldatul rus Ruslan Omaralinov, în vârstă de 24 de ani, care a comis crime de război în Bucea. El era militarul în cadrul Regimentului 234 de parașutiști Pskov.

Economie 2025-04-08 18:51:53

Gigantul tehnologic american Microsoft iese definitiv din Rusia. Subsidiara sa, Microsoft Rus, se pregătește să depună o cerere de faliment la Curtea de Arbitraj din Moscova, scrie The Moscow Times, care mai informează că principalul creditor în acest caz este Gazprombank, una dintre cele mai mari bănci din Rusia.

Economie 2025-05-30 21:10:24

După ce a acuzat PNL că în Parlament vrea să introducă o taxă pe pensiile românilor care se întorc în țară din diaspora, USR a revenit cu un mesaj prin care spune că senatorii din comisiile de muncă și buget au clarificat că este o modificare tehnică și nu o supraimpozitare a pensiilor românilor din diaspora.

Economie 2024-02-12 15:48:42

Negocierile în urma cărora omul de afaceri a cumpărat 77% din acțiunile formației italiene pentru 45 de milioane de euro au fost intermediate de Răzvan Raț (43 de ani), fostul internațional al României și un cunoscut apropiat al lui Dan Șucu. Acum, Raț a fost cooptat în conducerea echipei, scrie DigiSport.

Economie 2024-12-26 17:07:42

Rusia este pregătită să renunțe la acordul ce standardizează învățământul superior în Europa, astfel riscând ca studenții ruși să nu mai poată lucra în Europa, transmite The Moscow Times.

Economie 2022-05-25 17:15:29

Principalii republicani din Camera Reprezentanţilor i-au cerut lui Joe Biden să demisioneze imediat din funcţia de preşedinte, în urma deciziei sale de a se retrage din cursa pentru realegere, relatează The Guardian, preluat de News.ro.

Economie 2024-07-22 00:46:53

Alocația de stat se acordă tuturor copiilor în vârstă de până la 18 ani, cetățeni români, fără discriminare, dar și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani și urmează cursurile învățământului liceal ori profesional, organizate în condițiile legii, până la finalizarea acestora.

Economie 2024-08-23 14:07:11

Asociată astăzi cu una dintre cele mai sângeroase povești de groază din istoria maritimă a lumii, naufragierea vasului Batavia în 1629 și măcelul în urma căruia au murit o treime dintre supraviețuitorii dezastrului inițial păstrează încă numeroase mistere pe care cercetătorii încearcă să le descopere. Cu toate că cei mai mulți istorici pun întreaga tragedie pe seama unui membru al echipajului care s-a revoltat împotriva comandantului vasului, un academician olandez a propus o nouă teorie care oferă „o multă mai bună explicație decât povestea improbabilă a unui eretic nebun care a pus la cale un masacru”.

Economie 2025-05-12 07:00:08