• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-03 19:22:22
  • Sursa:
Fenomen astronomic spectaculos, la noapte: Sase planete se vor alinia pe cer Imagine

Mercur, Marte, Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus se vor alinia la noapte, înainte de zorii zilei, iar fenomenul spectaculos va ține câteva zile, dar cei care vor să vadă „parada” e bine să știe că doar două planete vor fi vizibile cu ochiul liber, Saturn și Marte. Pentru restul vor avea nevoie de telescop, transmite The Guardian.

În această săptămână un spectacol impresionant și rar va avea loc pe cerul nopții: alinierea a șase planete. Evenimentul, care începe luni luni, va aduce în prim-plan planetele Mercur, Marte, Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus. 

Oamenii de știință numesc acest fenomen „o paradă cerească”.

Profesorul Danny Steeghs, de la Universitatea din Warwick, a declarat că evenimentul, care ar trebui să fie vizibil în întreaga lume, ar urma să aibă loc în jurul răsăritului soarelui, dar nu va fi foarte vizibil în est, ceea ce înseamnă că pasionații vor avea nevoie de echipament special pentru a le vedea clar.

Unele planete pot fi vizibile cu ochiul liber, deși poluarea luminoasă ar putea provoca dificultăți.

„Marte și Saturn sunt cele mai accesibile, le puteți vedea înaintea celorlalte planete”, a spus Steeghs.

Planetele vor apărea într-un aranjament diagonal pe cer,  începând cu Saturn, urmat de Neptun, apoi Marte, Uranus și Mercur. Jupiter va apărea cel mai aproape de orizont.

Fenomenul va dura câteva zile, în timp ce aceleași planete se vor alinia – deși într-o ordine diferită – în august și în ianuarie 2025, șapte planete urmând să se alinieze în februarie anul viitor.

„Vor exista destul de multe evenimente similare în următorii câțiva ani, deoarece planetele se mișcă destul de încet și Pământul se mișcă destul de repede”, a spus Kennedy. 

Ed Bloomer, astronom la Observatorul Regal Greenwich, i-a avertizat pe „observatori” să nu se uite la soare în timp ce observă planetele, ca să nu aibă probleme medicale și i-a sfătuit să admire planetele în afara orașelor, pentru a le vedea mai bine.

Au trecut 47 de ani de la moartea lui Elvis Presley, supranumit ”Regele rock and roll”, ocazie cu care văduva lui, Priscilla Presley, a postat vineri, pe Instagram, un mesaj emoționant, ca un omagiu adus fostului ei soț. Priscilla, în vârstă de 79 de ani, a postat un videoclip cu mențiunea: „47 de ani și nu trece o zi fără să mă gândesc la tine”. Clipul a prezentat o fotografie cu Elvis când era mai tânăr, cu melodia „Always on My Mind” pe fundal.

Economie 2024-08-19 07:31:33

Conversația globală despre dezinformare și știri false evoluează. Utilizarea termenului „fake news” a explodat la nivel mondial în 2016, odată cu candidatura lui Donald Trump la președintele SUA. Cu toate acestea, începând cu anul 2020 au fost folosiți mai frecvent termeni precum „misinformation” și „disinformation”, potrivit unui raport realizat de laboratorul de informații despre rețelele sociale al Universității din Carolina de Sud.

Economie 2023-02-15 11:51:44

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veștea, a declarat marți seară, la „Jurnalul de Seară” de la Digi24, că plecarea unor primari de la PNL la PSD nu este o pierdere pentru liberali și a adăugat că, în opinia lui, nu este o situație gravă.

Economie 2023-11-14 23:32:43

Într-o postare pe Facebook, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a ironizat conspirațiile despre tunelurile secrete din munții Bucegi, prezentate în emisiunea "Să vorbim despre tine", de la postul Nașul TV, difuzată pe 5 mai. După ce a vizionat în ședința de miercuri emisiunea, CNA a declarat că moderatoarea Gabriela Calițescu nu a prezentat dovezi independente care să susțină informațiile transmise publicului. Drept urmare, Consiliul amână vreme de două săptămâni analiza emisiunii, pentru ca echipa de jurnaliști de la Nașul TV să verifice la fața locului dacă există într-adevăr tuneluri și construcții secrete în munții Bucegi.

Economie 2023-08-23 19:51:13

Actriţa şi activista iraniană pentru drepturile femeilor Taraneh Alidoosti a fost arestată sâmbătă după ce a susţinut mişcarea de protest care a intrat în a patra lună, au anunţat autoritatea judiciară şi presa. Ea a ajuns celebră după rolul din "The Salesman", câştigător al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin în 2017.

Economie 2022-12-18 07:43:54

Trei autoturisme în care se aflau 10 persoane au fost implicate într-un accident în lanţ produs miercuri, pe Drumul Naţional 2, în judeţul Suceava. Având în vedere numărul mare al persoanelor implicate, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie. Două dintre cele trei persoane evaluate sunt transportate la unitatea de primiri urgenţe Suceava, transmite ISU Suceava, iar cea de-a treia victimă refuză transportul la spital.

Economie 2023-12-27 15:52:19

CNAIR a anunțat că traficul rutier a fost reluat parțial, pe o singură bandă, pe DN 7C - Transfăgărășan, după căderile de pietre din această dimineață.

Economie 2023-01-20 14:28:53

Lucian Bode, secretarul general al PNL, susține că Mircea Abrudean a fost votat de către conducerea partidului cu 68 de voturi "pentru" și două voturi "împotrivă", pentru a ocupa funcția de secretar general al Executivului și nu mai există alte propuneri pentru a-l înlocui pe acesta. Lucian Bode mai arată că, din acest punct, responsabilitatea numirii sale aparține premierului Marcel Ciolacu, transmite Agerpres."PNL a luat o decizie în Biroul Politic Naţional - 68 de voturi "pentru", două voturi "împotrivă". Pe lista cabinetului miniştrilor propuşi de PNL evident se regăsea şi domnul Mircea Abrudean. De aici nu mai este responsabilitatea Partidului Naţional Liberal, este responsabilitatea primului ministru să decidă. În acest moment PNL nu are absolut niciun document sau o decizie comunicată de către primul ministru, în consecinţă nu avem ce să facem alte propuneri", a declarat Lucian Bode la Parlament.Întrebat dacă au mai fost şi alte propuneri discutate în partid, el a arătat că înainte de a ajunge la această listă aprobată de Biroul Politic Naţional în medie au fost două-trei propuneri pe fiecare minister, inclusiv la poziţia de secretar general."Concluzia conducerii partidului aţi văzut-o şi a fost prezentată şi supusă votului. Deci, sigur că da, în PNL nu sunt doar 10 sau 11 oameni, sunt foarte mulţi colegi care au pregătirea şi pot ocupa o funcţie de ministru", a adăugat el.Lucian Bode a susţinut că PNL nu a primit informări de la instituţiile statului cu privire la o interzicere a accesului lui Mircea Abrudean la informaţii clasificate."Eu nu comentez informaţiile pe surse. PNL nu a primit astfel de informaţii. (...) Eu ştiu doar că, între timp, de la ultimul aviz şi până acum, domnul Mircea Abrudean a dobândit şi calitatea de a avea acces la documente clasificate NATO - cel mai înalt grad de clasificare. Aşadar, la nivelul secretarului general al Guvernului este cel mai înalt grad - ORNISS-NATO. În consecinţă, eu văd ca o evoluţie în ceea ce priveşte integritatea domnului Abrudean, nu o problemă, dar nu este decizia noastră. Decizia noastră a fost luată şi a fost foarte clară. V-am spus şi repet - decizia primului ministru trebuie să fie comunicată", a explicat Bode.El a menţionat că pe agenda şedinţei coaliţiei de luni "erau câteva chestiuni care ard", legate de pensiile speciale, cumulul pensiei cu salariu, convocarea plenului reunit al Parlamentului, întâlnirea pe care au avut-o premierul şi preşedintele Senatului cu guvernatorul BNR, "chestiuni care erau pe agendă şi erau mult mult mai importante decât a discuta despre numirea unuia sau altuia"."Deocamdată, neavând niciun document, nicio propunere, niciun mesaj către PNL din partea primului-ministru, nu avem niciun motiv să discutăm în forurile statutare ale partidului altă variantă", a transmis deputatul PNL. 

Economie 2023-06-20 18:11:13