• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-11 17:03:44
  • Sursa:
Femela 128 Grazer, desemnata cel mai gras urs brun din Alaska Imagine

Americanii au participat în număr mare la un scrutin înverşunat marţi, întrucât o întrebare importantă se afla în balanţă: "Care este cel mai gras urs brun din Alaska?", scrie Agerpres.

Potrivit AFP, în ultimul tur de scrutin organizat în cadrul evenimentului "Fat Bear Week" ("Săptămâna Ursului Gras"), votanţii au trebuit să aleagă între cei mai graşi urşi din Parcul Naţional Katmai: femela 128 Grazer şi masculul 32 Chunk.

Femela 128 Grazer, desemnată cel mai gras urs brun din Alaska. Sursa foto: Profimedia Images Deschide galeria foto

Publicul fusese îndemnat să compare în această săptămână fotografii de tip "înainte/după" ale urşilor bruni, care s-au îndopat cu somoni înaintea perioadei lor de hibernare, şi să voteze apoi animalul lor preferat în tururi preliminare la care participau câte doi urşi, iar învingătorul se califica pentru turul următor.

"Votul vostru decide cine este cel mai gras dintre graşi", au declarat reprezentanţii ONG-ului de apărare a mediului Explore, care organizează scrutinul.

"Prezenţa solidă a lui 128 Grazer este la fel de puternică precum coapsele sale de mărimea unui trunchi. Burta gargantuescă a lui 32 Chunk a pus în umbră concurenţa şi l-a propulsat pe acest leviatan până în finală. Va putea rotunjimea lui să îl ducă oare spre victorie?", au adăugat reprezentanţii ONG-ului american.

Potrivit CNN, câştigătorul scrutinului din 2023 - la care au participat în total 12 urşi - a fost 128 Grazer, o femelă care a crescut două rânduri de pui şi care "adeseori intimidează şi atacă preventiv urşi mult mai mari - chiar şi masculi adulţi mari şi dominanţi", potrivit Serviciului Parcurilor Naţionale din Statele Unite.

Rusia a afirmat marţi că situaţia explozivă din Orientul Mijlociu demonstrează „eşecul total” al politicii americane în regiune şi „neputinţa” Washingtonului de a preveni o escaladare, după atacul masiv cu rachete al Iranului împotriva Israelului, notează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-10-02 09:05:51

Două persoane au murit și patru au fost rănite, după ce autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara părţii carosabile, pe DN 5, pe sensul de mers Bucureşti- Giurgiu, în dreptul localităţii Plopşoru, traficul rutier în zonă fiind blocat.

Economie 2022-11-01 18:42:40

Descoperire arheologică importantă în Bihor. Un bărbat pasionat de detecția de metale a găsit, duminică, o comoară istorică îngropată pe un deal: 30 de monede din bronz, cu o vechime de peste 3 secole, dar și un obiect din cupru, ce pare a data din Epoca cuprului. Bihoreanul nu este la prima descoperire de acest fel. În trecut, el a găsit o lamă de cuțit și mai multe fragmente de topoare vechi de 3.000 de ani, dar și un inel din aur din Epoca medievală.

Economie 2024-06-05 19:12:36

Un poliţist în vârstă de 39 de ani de la Biroul Rutier Roman s-a sinucis, luni, în locuinţa sa, în timpul serviciului. Anchetatorii au precizat că el era angajat în Poliţie de şapte ani, fiind declarat apt la testul psihologic.

Economie 2024-03-18 17:14:34

Fostul primar al Capitalei Gabriela Firea îl atacă din nou pe actualul edil Nicuşor Dan, despre care spune că, deși a primit mai mulți bani, dă vina mereu pe bugetul sărac al Primăriei Capitalei. "A uitat repede discursul din campanie când zicea că primăria stă pe un morman de bani pe care Firea îi administrează prost", a scris Firea pe Facebook.

Economie 2022-10-15 12:57:55

Gest șocant al unei femei din București, care a pierdut aproape 7.000 de lei într-o sală de jocuri de noroc. Ea s-a răzbunat pe una dintre angajate, folosind un spray pentru gândaci.

Economie 2023-02-15 12:02:26

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat miercuri că în România nu avem neapărat un deficit de medici la ora actuală, pentru că numărul de medici din țara noastră este apropiat de media Uniunii Europene. Cu toate acestea, avem un deficit de medici zonal, spune Rafila.

Economie 2023-05-31 11:10:40

Cele două avioane C-27 J Spartan ale Forţelor Aeriene Române, echipate pentru stingerea incendiilor, care au fost trimise în Slovenia, au efectuat deja patru misiuni de intervenție, în care au folosit aproximativ 20 de containere cu apă.

Economie 2022-07-24 16:50:30