”La data de 16 mai a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Urbană Sibiu au reţinut o femeie în vârstă de 53 de ani, din judeţul Vâlcea, cercetată penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune”, a transmis, sâmbătă, IPJ Sibiu, potrivit News.ro.
Femeia este bănuită că la data de 13 aprilie, în timp ce afla pe Bulevardul Mihai Viteazul din municipiul Sibiu, ar fi abordat o femeie în vârstă de 70 ani pe care, sub pretextul comemorării unei persoane decedate, ar fi convins-o să îi ofere mai multe bijuterii pentru a le supune unui ritual specific.
”Bănuita ar fi introdus bijuteriile într-un ambalaj pe care, într-un moment de neatenţie a victimei, l-ar fi înlocuit cu un alt ambalaj, asemănător, în care se aflau monede în valoare de 2 lei, instruind-o pe sibiancă să nu deschidă pachetul până nu ajunge acasă”, au transmis poliţiştii.
Cercetările în acest caz sunt continuate la nivelul secției de Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
