• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-09-12 14:59:13
  • Sursa:
Femeie prinsa cu sase cutite asupra sa, la Palatul Parlamentului. Ea figura pe lista AUR pentru un eveniment. Ce a declarat la audieri Imagine

O femeie originară din Republica Moldova a încercat să intre în Palatul Parlamentului cu șase arme albe. Ea figura pe lista AUR și intenționa să participe la „Forumul Breslei Constructorilor”.

ACTUALIZARE 14.46 La ieșirea de la auderi, femeia prinsă cu șase cuțite în geantă, la intrarea în Parlament, le-a declarat jurnaliștilor că a făcut „o greșeală”, uitând că avea asupra sa obiectele contondente.

ACTUALIZARE 13.09 Surse judiciare au precizat, pentru Digi24, că femaia are 35 de ani.

Ea a declarat la audieri că poartă de obicei în geantă cuţitele şi a uitat de existenţa lor, precizând că nu şi-a dat seama că nu are voie cu ele în incinta Palatului Parlamentului.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase.

În urmă cu doi ani, un membru AUR a încercat să intre în Parlament cu patru gloanțe. Este vorba despre Ariadna Cîrligeanu, invitat pe lista de acces a partidului, care s-a ales cu dosar penal.

ACTUALIZARE 11:07 Femeia care a fost depistată când voia să intre în Palatul Parlamentului cu șase cuțite asupra sa a ajuns la Secția 17 de Poliție, unde este audiată. Aceasta nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliștilor, dar a precizat că va oferi clarificări după ce va ieși de la audieri. 

ACTUALIZARE 10:33 AUR a precizat, într-un comunicat de presă, că persoana în cauză nu este membră a partidului.

„Aceasta a fost înscrisă pe o listă suplimentară de participanți la evenimentul Forumul Breslei Constructorilor. Tuturor celor înscriși la eveniment li s-au transmis în prealabil instrucțiuni clare privind accesul în clădire, inclusiv mențiunea expresă că obiectele contondente sunt strict interzise.”, potrivit comunicatului AUR. Detalii aici

Știrea inițială. La intrarea în Palatul Parlamentului, în momentul în care a fost verificată de cei de la pază, au fost găsite asupra sa șase cuțite. Imediat s-au luat toate măsurile de securitate. Aceste arme albe au fost luate de către cei de la pază, iar această femeie urmează să fie dusă la audieri și să explice exact ce căuta cu aceste arme albe la intrarea în Palatul Parlamentului, potrivit jurnalistei Digi24 Corina Matlinschi.