• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-19 09:00:28
  • Sursa:
Femei ucise de doua ori! Imagine

"Vă rog să nu o faceți! Nu, nu, oprește-te, oprește-te, oprește-te, oprește-te, oprește-te!" Țipetele tinerei care era violată au luat sfârșit doar când a fost împușcată mortal. "Și apoi tăcere."

Marea majoritate a femeilor și fetelor care au fost agresate sexual, violate în grup, torturate sexual și mutilate în Israel pe 7 octombrie 2023 nu au supraviețuit pentru a spune întregii lumi ceea ce li s-a întâmplat. Cu toate acestea, cadavrele lor goale și relatările martorilor, ale celor care au intervenit primii în acea zi și ale experților relevanți reprezintă o dovadă de netăgăduit a utilizării sistematice a violenței sexuale de către Hamas.

În mod șocant, răspunsul la această mare de dovezi a fost în primul rând tăcerea,- în cel mai bun caz-, negarea categorică sau chiar justificarea, în cel mai rău caz.

Tăcerea! Negarea! Justificarea! Acestea sunt lucrurile care le-au ucis a doua oară pe femeile omorâte de Hamas. Timp de prea mult timp, organizațiile de femei au tăcut cu privire la faptul că femeile israeliene au fost ținte, în timp ce activiști cunoscuți, care rareori ezită să denunțe orice hărțuire sau prejudecată, au ales să ignore atrocitățile din 7 octombrie.

Lunea trecută, cu nouă zile înainte de comemorarea, la 19 iunie, a Zilei internaționale pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor, protestatarii au purtat un banner care proclama "Trăiască 7 octombrie" și au strigat "rezistența este justificată" în fața unei expoziții din New York, SUA, care comemorează cei 364 de oameni măcelăriți la festivalul de muzică Nova, inclusiv femeile care au fost executate după ce au fost violate în grup și torturate.

Violul nu înseamnă rezistență! Violența bazată pe gen nu trebuie niciodată ignorată, minimalizată sau contextualizată. Negarea violului și învinovățirea victimelor, -în special atunci când se bazează pe naționalitate sau religie-, nu ar trebui să aibă loc niciodată, însă cei care urăsc Israelul fac exact acest lucru.

Condamnarea acestor acte odioase nu înseamnă a lua partea vreunuia dintre cei aflați în conflict, ci mai degrabă a lua apărarea femeilor de pretutindeni. Nu este vorba despre israelieni vs. palestinieni, ci despre empatie vs. dispreț, decență vs. răutate pură. Publicarea pe scară largă a unora dintre dovezi - cum ar fi cea a femeii care a povestit atacul descris mai sus dar și celelalte acte la care a fost martoră la festivalul Nova în documentarul online emoționant al lui Sheryl Sandberg "Screams Before Silence" - nu a reușit să dărâme zidurile negării.

Același lucru s-a întâmplat și în cazul publicării raportul reprezentantului special al ONU pentru violența sexuală în timpul conflictelor, Pramila Patten, care a recunoscut în mod special crimele sexuale comise pe 7 octombrie. Printre constatările sale cheie se numără faptul că agresiunile sexuale și violurile în grup au avut loc în mai multe locații în timpul invaziei Hamas și că teroriștilor le-au fost indicate instrucțiuni privind modelul de viol, tortură sexuală și abuz sexual.

Teroriștii trimiși de Hamas în Israel au comis acte de viol, tortură sexuală, necrofilie și mutilare (inclusiv a bărbaților) care sunt prea oribile pentru a fi detaliate și pe care oamenii normali nu sunt capabili să le conceapă nici în cele mai groaznice coșmaruri ale lor.

Este foarte clar acum că Hamas a transformat violența sexuală în armă, desfășurând un atac masiv, premeditat și sistematic asupra femeilor din Israel. Recunoașterea crimelor comise de Hamas nu este doar o chestiune de îndreptare a lucrurilor sau de dreptate pentru cei care au fost atacați și uciși în acea zi; este esențială pentru cei 120 de bărbați și femei ostatici care sunt captivi încă în Fâșia Gaza.

Raportul reprezentantului special Patten a recunoscut violul și tortura sexualizată asupra unora dintre femeile răpite și ținute ostatice și a avertizat că există "motive rezonabile de a crede că aceste violențe ar putea fi continue".

Abia dacă ne putem imagina soarta tinerilor, majoritatea dintre ei fiind ținuți în ultimele opt luni în tuneluri întunecate, legați 24 de ore pe zi și total la mila bărbaților care i-au capturat. În mod sinistru, teroriștii Hamas, probabil inspirați de colegii lor extremiști islamiști, s-au referit la femeile răpite ca fiind "sabaya", termenul de sclavă sexuală devenit celebru când ISIS a răpit femei și fete Yazidi.

Consecințele violenței sexuale a Hamas nu se limitează doar la femeile israeliene. Folosirea violului în masă ca armă de război a fost validată de această organizație teroristă jihadistă, reprezentând un pericol clar și prezent pentru femeile din întreaga lume. Și nu este o amenințare teoretică! Tehnicile din trecut care au fost inventate sau popularizate de organizațiile teroriste palestiniene, inclusiv atentatele sinucigașe cu bombă asupra țintelor civile și loviturile cu vehicule asupra mulțimilor, au fost adoptate de alte grupuri teroriste și de teroriștii ”lupi singuratici”

În acest an, când se comemorează Ziua internațională pentru eliminarea violenței sexuale în timpul conflictelor, este important să ne amintim că violența sexuală legată de conflicte este o crimă de război și că atacurile Hamas care vizează femeile din Israel ar trebui să fie considerate o crimă împotriva umanității, având în vedere amploarea, gravitatea, premeditarea și natura sistematică a infracțiunilor.

De asemenea, este esențial să condamnăm acțiunile Hamas din 7 octombrie 2023 și de atunci încoace. În caz contrar, utilizarea violului ca armă a terorismului va fi legitimată, punând în pericol femeile din întreaga lume.

Până când nu va exista o condamnare universală a violenței sexuale îndreptate împotriva femeilor din Israel, nicio femeie nu va fi în siguranță!

În România sunt adoptați anual aproximativ 1.500 de copii, dar numărul celor care au nevoie de un cămin este de patru ori mai mare. Procedura de adopție e complicată, mai ales pentru cei care au cerințe exagerate. Nu de puține ori pe fișele de adopție sunt cupluri care precizează că vor nou născuți, cu parul blond și cu ochi albaștri.

Economie 2023-11-12 12:08:36

Parada Budapest Pride ar putea fi interzisă pe străzile din capitala Ungariei, după ce guvernul condus de Viktor Orban a anunțat că evenimentul ar trebui mutat într-un spațiu închis, invocând „protecția copilului”. Decizia face parte dintr-o serie de măsuri restrictive împotriva comunității LGBTQ+, pe fondul pregătirilor pentru alegerile din 2026, potrivit The Guardian.

Economie 2025-02-26 20:40:42

PSD va cere Guvernului Ciucă suspendarea importurilor de cereale și produse alimentare din Ucraina și susține că o astfel de măsură este necesară pentru protejarea fermierilor români. Totodată, social-democrații consideră că România trebuie să sprijine în continuare Ucraina prin facilitarea tranzitului acestor produse către alte țări.

Economie 2023-04-18 14:50:11

Persoanele din categoriile dezavantajate, care au nevoie să fie incluse în programele de asistență socială, vor putea fi identificate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale cu ajutorul preoților ortodocși, conform unui protocol semnat între minister și Biserica Ordodoxă Română, a anunțat marți ministrul Marius Budăi.

Economie 2023-04-12 16:06:40

Cofondatorul trupei Pink Floyd, Roger Waters, i-a adresat președintelui rus Vladimir Putin o scrisoare deschisă în care îi cere liderului de la Kremlin să îi dea asigurări că nu va folosi armele nucleare, declarându-se îngrijorat pentru el și familia sa, se arată înntr-un mesaj publicat pe pagina de facebook a artistului.

Economie 2022-09-27 10:30:57

Premierul britanic Keir Starmer s-a spus unui test pentru depistarea HIV în faţa camerelor de luat vederi, devenind astfel primul lider al ţării sale, precum şi din G7, care a făcut acest lucru public, a anunţat biroul său, relatează Agerpres, care preia AFP.

Economie 2025-02-10 17:58:03

Comasarea nu va schimba substanţial rezultatul alegerilor, dar din sondaje se poate observa că partidele din alianţa electorală au un scor mai mic decât ar candida separat, a declarat miercuri preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, în emisiunea Studio Politic, la Digi24. 

Economie 2024-03-06 17:28:58

Nicolae Ciucă a spus joi seara, în exclusivitate la Digi24, că în cazul în care medicul Cătălin Cîrstoiu va fi retras, atât coaliția cât și PNL au planuri de rezervă. „Avem planul B, avem planul C”, a spus președintele liberalilor. „Cât de mult aș dori eu acum să devoalez un plan, nu o fac, dar dacă va fi nevoie, PNL, într-o situație de extremă urgență va avea propriul candidat, nu e problemă”.

Economie 2024-04-18 22:26:47