• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2014-01-18 07:38:13
  • Sursa:
Feerie pe gheata. Balerinii-patinatori rusi au pus in scena „Frumoasa din padurea adormita” Imagine

Graţie, mişcări de balet executate pe patine şi muzică bună, toate în interpretarea unor artişti de excepţie. Aceasta este reţeta succesului balerinilor ruşi.

Spectatorii au fost încântați: „Costumele sunt fabuloase, iar dansul, ne aşteptam la el!”, „E prima data când vin la aşa ceva şi sunt impresionant. E foarte fain!”.

„Avem un public foarte bun, un public care iubeşte arta, cultura, îi sunt familiare şi trăieşte cu ele. Am avut două săli arhipline, am avut foarte mulţi copii de această dată. Eu zic că a fost un spectacol reuşit, două spectacole reuşite şi cu siguranţă îi vom avea şi la anul, tot pe vremea aceasta”, a explicat Mircea Buteanu, organizator.

În această seară, trupa de balet pe gheaţă din Rusia va urca pe scena Sălii Palatului din Bucureşti.