Lucrurile nu stau mai bine nici în exteriorul gării. Trecerea de pietoni amenajată în faţa gării nu duce nicăieri.
Cât despre frigul din gară, cei responsabili spun că proiectantul e de vină.
„Prin proiect nu s-a prevăzut şi centrala şi racordul de gaze. Aşteptăm ca AGA să îşi dea acordul pentru investiţia respectivă, după aviz, în 2 luni maxim s-ar putea da în folosinţă”, a declarat Gheorghe Popa-Ingineru, şeful regionalei CFR Craiova.
Plină de lipsuri, gara îşi pierde total utilitatea când vine vorba despre una dintre cele mai căutate rute, Drobeta Turnu Severin-Bucureşti. Din cauza lucrărilor la calea ferată, călătorii sunt transportaţi cu autobuzele către o altă staţie.
Eurogara a fost inaugurată cu mare fast în anul 2010. Majoritatea locuitorilor din Drobeta Turnu Severin îşi amintesc şi acum momentul în care în timp ce era tăiată panglica, pe ecranele instalate în gară rulau filme pentru adulţi.
