• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-11 07:00:08
  • Sursa:
Fantoma lui Marilyn Monroe a aparut la filmarile peliculei „Blonde”, sustine Ana de Armas. „Arunca lucruri” Imagine

Fantoma lui Marilyn Monroe şi-a făcut simţită prezenţa în timpul turnării filmului biografic fictiv „Blonde”, aruncând lucruri atunci când se enerva, a declarat joi Ana de Armas, actriţa care interpretează rolul regretatei vedete, relatează Reuters.

Filmul Netflix, regizat de Andrew Dominik, lansat în premieră mondială la Festivalul de Film de la Veneţia, explorează câteva momente cheie din viaţa tumultuoasă a acestui personaj emblematic de la Hollywood.

„Chiar cred că s-a aflat foarte aproape de noi. A fost cu noi”, a spus actriţa de origine cubaneză, care a luat lecţii pentru a-şi ascunde accentul spaniol şi pentru a capta esenţa lui Marilyn Monroe.

„Cred că era fericită. De asemenea, uneori arunca lucruri de pe perete şi se enerva dacă nu-i plăcea ceva„, a declarat actriţa reporterilor. „Poate că sună foarte mistic, dar e adevărat. Cu toţii am simţit asta”, a adăugat ea.

Regizorul australian a precizat că filmările au început la 4 august, la împlinirea a 60 de ani de la decesul vedetei, în 1962, din cauza unei supradoze, la doar 36 de ani.

Scenele iniţiale au fost filmate în acelaşi apartament în care Marilyn, pe atunci Norma Jeane Baker, a locuit cu mama sa, bolnavă mintal. Totodată, scena morţii a fost turnată în încăperea în care a murit celebra actriţă.

„Cu siguranţă a căpătat elemente de şedinţă de spiritism”, a spus Dominik, care a petrecut mai bine de un deceniu încercând să aducă pe ecran cartea cu acelaşi nume, semnată de scriitoarea Joyce Carol Oates.

Chiar dacă de Armas avea un puternic accent spaniol, Dominik a declarat că a fost convins că va putea să interpreteze rolul principal solicitant după ce a văzut-o în filmul din 2015 "Knock Knock".

„Am ştiut că e ea imediat ce am văzut-o la televizor. Aduce puţin cu momentul în care te îndrăgosteşti la prima vedere, când persoana potrivită intră pe uşă ştii asta", a spus el.

De Armas a recunoscut că, la preluarea acestui rol, cunoştea puţine lucruri despre Monroe, o emblemă a Americii secolului XX, însă a declarat că s-a imersat în personaj înainte de începerea filmărilor. „Ea a fost singurul lucru la care m-am gândit, pe care l-am visat, despre care am vorbit, era cu mine şi era frumos”, a relatat ea.

„Blonde”, care îi are de asemenea în distribuţie pe Adrien Brody şi Julianne Nicholson, este unul dintre cele 23 de filme care concurează pentru cel mai important trofeu al Festivalului de Film de la Veneţia, Leu de Aur, care va fi decernat la 10 septembrie.

P-22 este o puma deja faimoasă într-un cartier din Los Angeles. Felina a fost surprinsă de camerele de supraveghere în repetate rânduri în timp ce trecea pe lângă casele oamenilor. De când un câine a fost găsit mort, oamenii s-au panicat, iar autoritățile au monitorizat animalul și au ajuns la concluzia că felina este în suferință. Marți, echipele de polițiști, au capturat puma în curtea unei localnice, scrie Los Angeles Times. Medicii îi vor face mai multe investigații.

Economie 2022-12-14 16:26:46

Un nou caz de medic estetician fals în București. Este vorba despre o femeie care făcea intervenții chirurgicale la ea acasă și a mutilat peste douăzeci de persoane. A pretins că a terminat o școală pentru intervenții estetice, însă în realitate nu avea nicio diplomă. Polițiștii s-au sesizat și au chemat-o pe femeie la audieri.

Economie 2024-03-27 16:24:03

Danemarca a invitat consorţiul Nord Stream să participe la recuperarea unui obiect cilindric găsit în apropiere de gazoductul Nord Stream 2, la şase luni după operaţiunea de sabotaj care a produs explozii la conductele din Marea Baltică.

Economie 2023-03-24 10:27:25

Turiştii care vor să îşi petreacă vacanţa în staţiunile românești de la Marea Neagră în perioada 22 mai - 18 iunie vor beneficia de tarife cu până la 70% mai mici decât cele din vârful sezonului, potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, care anunță o nouă ediţie a programului Litoralul pentru Toţi.

Economie 2023-05-19 11:45:40

Un cutremur cu magnitudinea 4 a zguduit vineri, la ora locală 13:46, zona Campi Flegrei din apropierea oraşului italian Napoli, în timp ce activitatea seismică în caldeira vulcanică continuă, relatează agenţia ANSA, potrivit Agerpres. 

Economie 2024-07-26 17:17:02

Președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, a anunțat marți că și județul Ilfov va beneficia de metrou, dar nu a spus și când s-ar putea întâmpla acest lucru.

Economie 2023-06-06 18:17:07

Ungaria este pe punctul de a pierde 1 miliard de euro din banii UE, care au fost blocaţi din cauza încălcării statului de drept, au declarat pentru POLITICO mai mulţi oficiali care cunosc procedurile.

Economie 2024-12-05 09:24:36

Autorităţile judiciare din Trier, un oraş din sud-vestul Germaniei, au cerut extrădarea unui cetăţean german acuzat de uciderea unei femei în vârstă de 68 de ani, pe care a vrut să o jefuiască, ajutat de o româncă. Cei doi au fost prinşi, vineri, în România, pe numele lor fiind emis un mandat european de arestare pentru omor calificat, scrie News.ro. Germanul a fost depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Petea când încerca să iasă din România. În bagajele lui, poliţiştii au găsit droguri de risc.

Economie 2024-11-11 20:44:22