• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-25 13:03:28
  • Sursa:
Familia lui Pele a venit la spital, in ajunul Craciunului. Starea marelui fotbalist este tot mai grava Imagine

Rudele lui Pele s-au întâlnit sâmbătă, în ajunul Crăciunului, la căpătâiul fostului mare fotbalist brazilian, a cărui stare de sănătate s-a deteriorat recent, potrivit postărilor lor de pe reţelele sociale, informează AFP, citată de Agerpres.

Pele, în vârstă de 82 de ani, care suferă de cancer de colon descoperit în septembrie 2021, este internat la Sao Paulo de la sfârşitul lunii noiembrie. Cancerul "progresează" şi Pele primeşte "un tratament mai intensiv" din cauza unei "insuficienţe renale şi cardiace", a anunţat, miercuri, spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, unde el este internat.

După miezul nopţii în Brazilia, Kely Nascimento, una din fiicele lui Pele, a postat pe Instagram o fotografie în care apar actuala soţie a fostului fotbalist, Marcia Aoki, şi alţi membri ai familiei la spitalul Albert Einstein, dar fără el.

"Aproape toţi. Crăciun fericit. Recunoştinţă, dragoste, unire, familie. Esenţa Crăciunului. Vă mulţumim tuturor pentru toată dragostea şi lumina pe care ni le transmiteţi", a scris Kely Nascimento lângă această fotografii.

Fiul său, Edinho, a postat anterior o fotografie în care îl ia de mână pe Pele, fotografie însoţită de mesajul: "Tată, puterea mea este cu tine".

Edinho, directorul tehnic al clubului de fotbal Londrina din statul Parana (sud), a venit sâmbătă la spitalul Albert Einstein, unde erau două dintre surorile sale, Flavia şi Kely Nascimento, care au fost foarte prezente lângă Pele în ultimele zile.

"A venit", a scris pe Instagram Kely Nascimento, lângă fotografiile în care apar Edinho şi fiicele sale, Sophia şi Stephany Nascimento.

Edinho a venit după ce se scuzase în ajun că nu poate fi lângă tatăl său. "Mi-ar plăcea să fiu acolo, însă astăzi am nişte angajamente aici. Nu sunt medic, nu aş putea fi de mare ajutor", a declarat el vineri pentru ziarul Estadao.

Kely Nascimento a postat vineri seara pe Instagram o fotografie emoţionată în care îşi îmbrăţişează tată, imobilizat la pat, fotografie însoţită de mesajul "încă o noapte împreună".

Pele, fostul atacant al echipelor Santos FC şi New York Cosmos, este singurul jucător din istorie care a câştigat de trei ori Cupa Mondială (1958, 1962, 1970).

Pele a urmărit şi finala Cupei Mondiale din Qatar din spitalul în care se află internat.

În timpul Mondialului, el l-a văzut pe Neymar egalând recordul său de goluri pentru Selecao (77).

Cel care este considerat de mulţi cel mai mare fotbalist din toate timpurile a primit numeroase mesaje de susţinere după ce a fost internat, de exemplu din partea starului francez Kylian Mbappe. "Rugaţi-vă pentru Rege", a cerut acesta pe Twitter.

​Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a declarat joi că nu este în favoarea unei aderări „pe scurtătură” a Ucrainei la Uniunea Europeană, precizând că nu ar fi corect față de țările din Balcanii de Vest, relatează BBC.

Economie 2022-05-19 12:52:41

Armele hipersonice vor intra în curând în dotarea forțelor americane. Marina și Armata Statelor Unite au încheiat cu succes 11 teste ale componentelor viitoarei rachete hipersonice și anunță că arma e aproape de definitivare. 

Economie 2022-10-27 07:58:46

Traficul feroviar pe ruta Craiova-Caracal este încă restricționat la 24 de ore după ce un tren de marfă încărcat cu cereale a deraiat. CFR SA precizează că până acum au fost ridicate și scoase de pe linie 3 din cele 11 vagoane de marfă implicate în accident.

Economie 2024-01-17 10:28:33

Familia lui Doron Steinbrecher, una dintre cele trei ostatice care au revenit duminică în Israel, fiind eliberate de Hamas, a mulţumit poporului israelian şi preşedintelui ales al SUA, Donald Trump, relatează CNN.

Economie 2025-01-19 22:31:00

Secretarul de stat american, Marco Rubio, și ministrul de externe al Ucrainei, Andri Sîbiha, au fost ambii invitați la o întâlnire planificată pentru 12 februarie a miniștrilor de externe ai UE la Bruxelles, potrivit Politico.

Economie 2025-01-29 23:37:22

Președintele Klaus Iohannis a transmis, luni, cu ocazia Zilei Culturii Naționale: „Faptul că românii de pe ambele maluri ale Prutului cinstesc astăzi, împreună, cultura, tradițiile și limba din care ea și-a tras seva puternică reprezintă rodul jertfelor și al luptei pentru democrație, fiind totodată dovada triumfului libertății, al rezistenței și al solidarității prin și pentru cultură”. Mesajul Președintelui este de a îndemna „autoritățile să sprijine mediul cultural, public și privat și să acorde importanța cuvenită educației și culturii în formularea strategiilor lor”. 

Economie 2024-01-15 13:32:47

Prețul pentru a urca pe Muntele Everest va crește pentru prima dată în aproape un deceniu, după ce Nepal a anunțat miercuri o majorare semnificativă a taxelor de permis, informează BBC. Prețurile se vor mări cu peste 35%, atât pentru cei care vor să se aventureze în sezon, cât și în extra-sezon.

Economie 2025-01-23 10:55:05

Aproape 100 de staţii STB din Bucureşti îşi schimbă denumirile începând de luni, pentru a „reflecta zonele unde sunt amplasate”, conforma anunţului făcut de primarul Capitalei Nicuşor Dan.

Economie 2025-03-03 08:52:18