• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-05-16 10:47:21
  • Sursa:
Faimosul iluzionist David Copperfield este acuzat de violenta sexuala de 16 femei Imagine

Celebrul iluzionist american David Copperfield a fost acuzat de violenţă sexuală de şaisprezece femei, dintre care unele erau minore la momentul evenimentelor pe care le reclamă, a relatat miercuri ziarul britanic The Guardian.

Trei dintre femei susţin că faimosul magician le-a drogat înainte de a întreţine relaţii sexuale, la care ele consideră că nu au fost în măsură să îşi dea consimţământul.

Ediţia americană a cotidianului britanic susţine că a vorbit cu peste 100 de persoane şi că a consultat dosare ale poliţiei şi ale tribunalelor în cursul anchetei sale, care acoperă o perioadă cuprinsă între sfârşitul anilor 1980 şi 2014.

Avocaţii lui David Copperfield, în vârstă de 67 de ani, au declarat pentru ziar că clientul lor a negat orice abatere şi că "nu s-a comportat niciodată în mod nepotrivit cu nimeni, cu atât mai puţin cu un minor", scrie News.ro

Iluzionistul este cunoscut mai ales pentru că a făcut să dispară Statuia Libertăţii şi pentru că a avut o aventură cu modelul german Claudia Schiffer în anii 1990.

În 2018, el a fost acuzat de agresiune sexuală de către fostul model american Brittney Lewis. Lewis, care a vorbit, de asemenea, cu ziarul, susţine că a fost drogată şi agresată sexual cu trei decenii mai devreme, când era minoră.

David Copperfield a negat acuzaţiile la momentul dezvăluirii lor.

Alte femei intervievate de The Guardian l-au acuzat pe magician că le-a atins pe scenă în timpul spectacolelor sale.

O alta, sub pseudonim, a spus că l-a întâlnit pe Copperfield când avea 15 ani.

În anii următori, a spus ea, acesta o suna noaptea târziu şi îi trimitea cadouri. Când avea 18 ani, au avut o relaţie sexuală consensuală, a spus ea.

Avocaţii lui Copperfield au declarat pentru ziar că cei doi au avut o relaţie legală şi consensuală care a durat patru ani şi că magicianul "neagă cu fermitate orice idee de ademenire sau altă conduită necorespunzătoare".

Numele lui David Copperfield se numără printre cele enumerate în documentele judiciare referitoare la cazul lui Jeffrey Epstein, finanţatorul american care s-a sinucis în închisoare în 2019 înainte de a putea fi judecat pentru infracţiuni sexuale şi trafic de persoane. Cu toate acestea, faptul că numele său apare în acestea nu implică faptul că a avut un comportament ilegal sau reprobabil.

"Clientul nostru nu ştia nimic despre înfracţiunile îngrozitoare ale lui Epstein", au declarat avocaţii prestidigitatorului pentru The Guardian.

FBI desfăşoară vineri o percheziţie consensuală la reşedinţa din Indianapolis a fostului vicepreşedinte american republican Mike Pence, după ce luna trecută au fost descoperite la locuinţa sa documente clasificate, a declarat pentru Reuters o persoană familiară cu acest dosar.

Economie 2023-02-10 19:53:58

Președintele Klaus Iohannis a precizat că, personal, a evitat mereu risipa de energie și că nu are niciodată „o temperatură exagerat de mare în casă”, în cadrul unei declarații făcute joi la Bruxelles, unde are loc  în aceste zile un summit al liderilor UE în care se va discuta inclusiv despre reducerea sau plafonarea prețului la gaze. 

Economie 2022-10-20 17:49:50

Asociaţia Forumul Judecătorilor a anunţat că va face apel la Comisia Europeană împotriva intenţiei Guvernului de a adopta o ordonanţă de urgenţă prin care să fie anulate peste 1.500 de posturi vacante de judecător şi procuror, deoarece această măsură va conduce la blocarea activităţii instanţelor şi a parchetelor, care în prezent funcţionează la limita de avarie, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-08-04 11:08:32

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că nu va schimba nimic în 2025 cu privire la impozitarea muncii, întrucât nu există studii de impact şi apreciază, de asemenea, că nu există posibilitatea ca România să treacă la impozitul progresiv.

Economie 2025-01-22 22:15:38

Mii de oameni au participat în Italia la înmormântarea Giuliei Cecchettin, studenta în vârsta de 22 de ani care a fost ucisă de iubitul care nu a suportat ideea despărțirii și a cărei moarte a provocat indignare și a atras atenția asupra violenței contra femeilor, scrie BBC.

Economie 2023-12-06 08:36:35

Tuberculoza continuă să facă victime în țară. Mii de români află anual că suferă de TBC, atât adulți, cât și copii. Avem de cinci ori mai multe cazuri decât media Uniunii Europene. În 2024, de exemplu, au fost 44 de îmbolnăviri la suta de mii de locuitori. Medicii spun că puțini dintre pacienți ajung la timp la medic și, de cele mai multe ori, nici familia bolnavului nu bănuiește nimic. Odată confirmată boala, ancheta epidemiologică este și ea complicată, din cauza reticențelor și a refuzurilor primite.

Economie 2025-03-25 07:00:53

Oamenii din Liban s-au trezit duminică pe două fusuri orare, din cauza disputelor între autoritățile politice și religioase privind momentul în care ar trebui schimbată ora, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-03-26 15:02:39

Coreea de Nord a livrat în 3 luni Rusiei 1 milion de obuze de artilerie, o cantitate care o depășește pe cea a obuzelor livrate Ucrainei de țările UE pe durata întregului război ruso-ucrainean. În același timp, cantitățile de muniții nord-coreene primite de Rusia reprezintă jumătate din cât a furnizat SUA Ucrainei (2 milioane de obuze) în cele 20 de luni de conflict. Conform unei analize bazate din surse deschise, doar din studierea și analizarea imaginilor furnizate de sateliții civili, Phenianul a livrat Rusiei nu mai puțin de 2.000 de containere maritime, cu diferite tipuri de muniții de artilerie. Institutul de Studii Strategice de la Londra (RUSI) a estimat că Ucraina a consumat în această vară 200.000 de obuze pe lună. În ciuda acestei cantități enorme de muniții trase, contraofensiva ucraineană nu s-a materializat printr-o străpungere a liniilor ruse, după 5 luni de lupte. Iar pe ucraineni îi așteaptă o iarnă foarte grea: pe lângă ajutorul Phenianului, Rusia a reușit să crească producția de rachete tactice și strategice, de la 40 de piese/lună, la 100 piese/lună.

Economie 2023-11-02 11:19:19