• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-04-01 17:04:23
  • Sursa:
Extrema dreapta franceza organizeaza proteste dupa ce Marine Le Pen a fost condamnata la patru ani de inchisoare Imagine

Extrema dreapta franceză a anunţat marţi demonstraţii paşnice şi alte evenimente, inclusiv distribuirea de pliante, în sprijinul liderei sale, Marine Le Pen, care a fost condamnată la patru ani de închisoare pentru deturnare de fonduri ale Parlamentului European, într-o sentinţă care îi interzice în plus să ocupe o funcţie publică timp de 5 ani şi prin urmare nu va mai putea candida la prezidenţiale în 2027.

Preşedintele partidului Adunarea Naţională şi succesorul politic al lui Marin Le Pen, Jordan Bardella, a făcut anunţul despre manifestaţii într-un interviu la postul de radio Europe 1, unde a lansat un apel la „indignare", dar fără acte violenţă „care le-ar putea oferi adversarilor politici o scuză" pentru a-i ataca, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Nu suntem fascişti, nu suntem rasişti, nu suntem de extremă dreapta. Suntem oameni rezonabili, patrioţi, ne iubim ţara şi vrem să luptăm pentru destinul Franţei şi pentru viaţa de zi cu zi a francezilor”, a insistat Jordan Bardella, politician în vârstă de 29 de ani şi care este considerat înlocuitorul cel mai probabil al lui Marine Le Pen la viitoarele alegeri prezidenţiale.

Aceasta din urmă a acuzat marţi „sistemul" că a lansat o „bombă nucleară" împotriva ei pentru a o elimina de pe scena politică.

„Dacă judecătorii şi magistraţii decid cine se poate prezenta la alegeri şi pe cine pot vota francezii, atunci nu suntem într-o democraţie", a spus Marine Le Pen la o întâlnire cu deputaţii partidului său.

„Sistemul a lansat bomba nucleară" şi a făcut acest lucru în mod „evident pentru că suntem aproape de a câştiga alegerile", prin urmare sistemul a decis să treacă „la o treaptă superioară", a adăugat ea.

Marine Le Pen a fost condamnată luni de un tribunal din Paris la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată şi la o pedeapsă de patru ani de detenţie, dintre care doi cu executare, în care va putea fi monitorizată la domiciliu cu ajutorul unei brăţări electronice.

Condamnarea, care include şi o amendă de 100.000 de euro, a fost pronunţată într-un dosar de deturnare de fonduri ale Parlamentului European, respectiv încadrarea în această instituţie ca asistenţi de europarlamentari a unor persoane care de fapt lucrau pentru partidul Adunarea Naţională. Opt foşti eurodeputaţi ai acestui partid au fost de asemenea condamnaţi în acelaşi dosar.

Marine Le Pen a înaintat recurs, astfel că până la pronunţarea sentinţei definitive pedeapsa penală va fi suspendată, nu însă şi decizia privind ineligibilitatea politică, aşadar ea nu va mai putea candida la alegerile prezidenţiale în anul 2027, cu excepţia cazului în care până atunci va veni o sentinţă definitivă care să nu mai prevadă interdicţia de a ocupa o funcţie publică.

Sondajul pentru Primăria Generală a Municipiului București a avut o eroare medie de doar 1 punct procentual.

Economie 2024-06-12 17:38:22

Acțiune de amploare a poliției noaptea trecută în Capitală, care a vizat prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri. Au fost făcute verificări, în locuințe și pe străzi. Șoferii au fost testați cu aparatul alcool-test dar și drug-test, iar până la miezul nopții au fost deschise 7 dosare penale.

Economie 2023-07-02 17:11:21

Parlamentul de la Chişinău a votat joi o Declaraţie prin care condamnă războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei şi se alătură eforturilor statelor democratice de înfiinţare a unui tribunal care să condamne crimele de război comise de regimul de la Moscova. Votul a fost boicotat de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor (BCS, prorus).

Economie 2023-03-02 18:12:58

Şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat vineri că organizaţia sa va antrena „miliţieni” şi va construi fortificaţii în două regiuni ale Rusiei la graniţa cu Ucraina, informează France Presse.

Economie 2022-11-11 23:53:41

Nicușor Dan, candidat independent la Președinția României, a susținut marți seara o conferință de presă, în care a făcut apel la calm față de evoluțiile pieței financiare. „România are o economie privată competitivă. Nu există motive de panică financiară,” a transmis Nicușor Dan.

Economie 2025-05-06 18:48:49

Anunțul președintelui PSD, Marcel Ciolacu, privind retragerea de la negocierile pentru un nou guvern pare să-i fi luat prin surprindere pe unii dintre membrii PSD. Miniștrii Alexandru Rafila și Bogdan Ivan, veniți la Parlament să-și preia mandatele, au spus că nu știau despre această decizie.

Economie 2024-12-19 12:08:19

Romsilva a anunţat joi că va scoate spre vânzare peste 20 de mii de pomi de Crăciun în sezonul sărbătorilor de iarnă. Brazii şi molizii, de până la 3 metri, se vor vinde la ocoalele silvice cu câteva sute de lei, iar pomii de peste 3 metri vor fi „comenzi speciale”, a transmis, joi, Romsilva, într-un comunicat de presă, preluat de News.ro.

Economie 2023-11-23 13:19:08

Au trecut patru luni de la începutul războiului pornit de Rusia în Ucraina. Cele mai recentele evoluții de pe câmpul de luptă indică faptul că armata ucraineană se retrage din Severodonețk, recunoscând astfel epuizarea și pierderile mari înregistrate. Totuși,  analiștii militari occidentali spun că s-ar putea ca rușii să nu fie capabili să exploateze breșa și să schimbe cursul războiului. Vineri, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a vorbit la un festivalul din Marea Britanie și a spus că „cu cât ni se alătură mai mulți oameni în apărarea libertății și adevărului, cu atât războiul Rusiei în Ucraina se va încheia mai repede”. De la Moscova, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, acuză Uniunea Europeană şi NATO că îşi unesc forţele pentru a declara război împotriva Rusiei, o capră a devenit eroină în Ucraina după ce a declanșat mai multe grenade și a rănit aproximativ 40 de soldați ruși, iar autoritățile de la Kiev susțin că Ucraina ar avea nevoie de 10 ani pentru a-și reface porturile de la Marea Neagră.

Economie 2022-06-26 00:41:58