• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-16 16:15:05
  • Sursa:
Explozie la un boiler intr-o casa din judetul Prahova: Doua femei au murit, iar un barbat are arsuri pe 50% din suprafata corpului Imagine

Două femei au decedat luni, 16 decembrie, iar un bărbat a suferit arsuri pe 50% din suprafaţa corpului, în urma exploziei unui boiler într-o locuinţă din comuna Valea Doftanei, judeţul Prahova. Femeile, cu vârste cuprinse între 60 şi 65 de ani, au fost aruncate de suflul deflagraţiei, iar intervenţia echipajelor de urgenţă este în desfăşurare.

„Explozie boiler în comuna Valea Doftanei, sat Teşila. Situaţia este gestionată cu următoarele forţe şi mijloace: 18 cadre cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, un container multirisc, o ambulanţă SMURD şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, iar în sprijin 2 ambulanţe SAJ Prahova”, a transmis ISU Prahova, conform News.ro.

Pompierii ajunși la faţa locului au găsit două femei decedate, cu răni grave. Femeile au 60-65 de ani şi au fost aruncate de suflul exploziei.

„Forţele sosite la faţa locului au identificat o victimă, bărbat în vârstă de aproximativ 60 ani, cu arsuri pe cca. 50% din suprafaţa corporală (faţă, gât, membre. O a patra persoană aflată în cladirea afectată de explozie nu este rănită”, a mai transmis ISU Prahova.

Intervenţia la faţa locului este în plină desfăşurare.

Siegfried Mureșan, vicepreședinte PPE, a fost invitat la Interviurile Digi24.ro, unde a răspuns la întrebările jurnalistului Alexandru Rotaru.

Economie 2024-03-22 16:04:45

Preşedintele francez Emmanuel Macron a început miercuri o vizită în Statele Unite, cu un tur la sediul agenţiei spaţiale americane NASA, împreună cu vicepreşedinta americană Kamala Harris.

Economie 2022-11-30 21:09:49

Magnatul Benny Steinmetz, condamnat în dosarul privind retrocedarea Fermei Băneasa, a fost reţinut duminică la Atena, la aproape un an după ce a fost reţinut de autorităţile din Cipru, care însă au refuzat extrădarea acestuia, transmite News.ro. În cursul zilei de luni, omul de afaceri a fost eliberat din arest, dar are interdicție de a părăsi Grecia.

Economie 2025-01-27 17:28:13

Liderii formatului București 9 au adoptat, la Varșovia, în prezența președintelui SUA Joe Biden și a secretarului general al NATO Jens Stoltenberg o declarație comună la un an de la invadarea Ucrainei. „Rusia a calculat extrem de greșit invadarea Ucrainei și subminarea ordinii internaționale bazate pe reguli. Suntem mai puternici și mai uniți ca niciodată”, au transmis liderii țărilor NATO de pe flancul estic.

Economie 2023-02-22 17:54:10

Asigurătorii de nave vor anula acoperirea riscului de război în Rusia, Ucraina şi Belarus, în urma ieşirii din regiune a reasigurătorilor nevoiți să facă față pierderilor puternice, scrie Reuters.

Economie 2022-12-29 08:38:23

Guvernul francez a anunţat miercuri introducerea din 2024 a unei taxe pe cifra de afaceri a platformelor de streaming muzical, dorită de preşedintele Emmanuel Macron şi al cărei principiu de aplicare stârneşte diviziuni în acest sector de activitate, informează AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-12-14 17:31:15

Poeta americana Louise Glück, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, a decedat la vârsta de 80 de ani, a confirmat vineri prestigioasa Universitate Yale la care a predat, relatează AFP și Agerpres.

Economie 2023-10-14 10:32:25

Marcel Ciolacu a vorbit marți seara, în exclusivitate la Digi24, despre posibilitatea ca România să livreze un sistem Patriot Ucrainei. Premierul a spus că decizia finală se va lua în CSAT, însă a ținut să sublinieze că îl bucură reacția Moscovei. „Înseamnă că noi contăm și are temeri că lumea se mobilizează împotriva dictatorului Putin”, a spus premierul.

Economie 2024-05-14 21:48:22