• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-04 17:02:47
  • Sursa:
Explozie la cea mai mare fabrica de armament din Bulgaria Imagine

Trei oameni şi-au pierdut probabil viaţa în urma unei explozii care s-a produs într-un atelier al firmei Arsenal, cel mai mare producător de armament din Bulgaria, informează agenţia BTA, preluată de Reuters.

„Există victime. Foarte probabil au murit trei oameni. Încă nu este permis accesul în zonă”, a declarat directorul general al companiei, Nikolai Ibuşev. „Încă nu se cunoaşte numărul de răniţi”, a adăugat el. 

În urma exploziei, corpul unuia dintre cei trei muncitori, un bărbat de 55 de ani, a fost aruncat la distanță, iar două femei - de 53 de ani și 43 de ani, care se aflau în atelier în momentul exploziei, sunt date dispărute. Suflul exploziei a pus totul la pământ.

Oficiali din domeniul medical din oraşul Kazanlăk din centrul Bulgariei, unde s-a produs explozia, au confirmat decesul bărbatului şi au mai anunţat că o femeie de 43 de ani este spitalizată, în stare critică.

Într-o înregistrare video difuzată în mediile sociale se vede un nor cu tentă roz deasupra atelierului, relatează Agerpres. Există pericolul unor explozii secundare, potrivit agenției bulgare Focus.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza exploziei. Presa locală citează un oficial de rang înalt din poliţie care afirmă că incidentul a fost provocat probabil de neglijenţa angajaţilor la manipularea substanţelor explozive.

Un băiat de 17 ani, plecat la internat să învețe carte, să-și facă un rost în viață, a murit acum două zile, așa cum se moare în România, stupid, nedrept și revoltător. Stătea în pat în camera lui de cămin din Odorheiu Secuiesc, asculta muzică, și peretele clădirii a căzut peste el. Din nou, incompetența și nesimțirea, ale privatului și ale statului, au ucis un copil nevinovat. Ai fi zis că subiectul o să creeze o undă de indignare în societate, că cetățenii se vor revolta și vor pune presiune pe mai marii țării să reacționeze, să ia măsuri, să se certe între ei și certându-se să facă ce trebuie să facă, pentru ca în România să nu mai moară alți copii, la școală, la spital. 

Economie 2023-12-20 16:37:46

Grecia se pregătește intens pentru vârful de sezon turistic din acest an, când va primi un număr record de vizitatori. În același timp, există îngrijorări mari pentru ceea ce va fi, întrucât țara se confruntă cu o nouă criză legată de vreme.

Economie 2024-07-09 17:33:00

Primarul municipiului Piteşti, Cristian Gentea, a anunțat, luni, seamnarea a trei contracte pentru reabilitatea a tot atâtea adăposturi civile din oraş. Valoarea investiţiei depăşeşte 5,3 milioane de lei.

Economie 2025-06-02 12:37:22

Accidentul grav produs vineri, pe centura orașului Avrig, a fost surprins de camera de bord a șoferului care circula în spatele mașinii lovite de camion.

Economie 2024-03-12 12:55:29

O celulă de criză a fost creată pentru ceremonia Premiilor Oscar din 2023, rolul ei fiind să reacționeze în timp real în cazul unui incident neprevăzt precum palma dată de actorul Will Smith gazdei ceremoniei de anul trecut, Chris Rock, scrie BBC.

Economie 2023-02-23 23:33:53

Mii de oameni participă miercuri la a doua zi consecutivă de proteste în capitala georgiană Tbilisi, adunându-se în fața parlamentului să-și exprime opoziția față de proiectul de lege al „agenților străini” despre care criticii spun că este un semnal al unei tranziții către autoritarism, transmite Reuters.

Economie 2023-03-09 00:38:42

Un moment tensionat a părut să se desfășoare între Nicole Kidman și Salma Hayek la spectacolul Balenciaga de la Paris Fashion Week, când actrița australiană a părut să respingă încercările Salmei Hayek de a face o fotografie împreună, scrie Independent.

Economie 2024-10-14 22:24:49

La 24 de ore după ce Joe Biden s-a retras din cursa prezidenţială din SUA, Morning Consult a publicat un sondaj realizat pe un eşantion de 4.000 de americani care arată o diferență foarte mică între candidatul republican şi cel democrat, transmite Le Figaro.

Economie 2024-07-23 23:55:50