Explozie apocaliptica in Vovceansk. Bloggerii militari rusi spun ca este „tatal tuturor bombelor”

Explozie apocaliptica in Vovceansk. Bloggerii militari rusi spun ca este „tatal tuturor bombelor” Imagine

Mai multe canale ucrainene au preluat o filmare distribuită de bloggeri militari ruși, care pretind că surprinde explozia uneia dintre cele mai puternice bombe non-nucleare din lume, FAB-9000, într-un oraș ucrainean din regiunea Harkov. Informația nu a putut fi confirmată oficial, iar alte surse spun că este vorba despre o bombă termobarică de putere mai mică. Însă, indiferent de tipul bombei folosite, efectele exploziei sunt devastatoare.

„Unii experți militari ruși scriu că aceasta este prima utilizare a bombei cu vid ODAB-9000 (FAB-9000 - n.r.), care este numită «tatăl lui Kuzkin» sau «tatăl tuturor bombelor» și este considerată cea mai puternică muniție non-nucleară din lume - echivalentul a 44.000 kg de TNT”, a scris canalul WarTranslated, cunoscut pentru relatările sale de pe frontul din Ucraina, pe rețeaua X.

Totuși, precizează aceeași sursă, alții susțin că este vorba de o bombă termobarică, FAB-1500, de putere mai mică.

Indiferent de tipul bombei, filmarea apărută pe rețelele sociale surprinde o explozie de proporții gigantice în mijlocul unei aglomerări de blocuri în ruine dintr-un oraș ucrainean - presupus Vovceansk, regiunea Harkov -, urmată de o undă de șoc care se propagă rapid pe distanță mare.

FAB-9000 este una din cele mai mari bombe convenționale rusești, care cântărește 9 tone, din care aproape jumătate reprezintă explozibilul cu care este încărcată.