Explozia rachetei Starship Flight 7 de la SpaceX nu a fost doar un eșec tehnologic, ci și o potențială amenințare ecologică. Oamenii de știință avertizează că poluarea generată de explozie ar putea dăuna stratului de ozon și ar putea aduce modificări climatice neașteptate.
La doar opt minute după decolare din Texas, racheta Starship 7 s-a dezintegrat la o altitudine de aproximativ 146 de kilometri, conform astronomului Jonathan McDowell. Fragmentarea a împrăștiat resturi metalice incandescente deasupra Mării Caraibelor, eliberând cantități semnificative de poluanți atmosferici, potrivit Live Science.
Conform cercetătorului în chimia atmosferei Connor Barker de la University College London, explozia ar fi putut genera 45,5 tone metrice de oxizi metalici și 40 de tone metrice de oxizi de azot. Oxizii de azot sunt deosebit de periculoși, deoarece pot afecta stratul de ozon al Pământului, responsabil pentru filtrarea radiațiilor ultraviolete nocive.
Barker, care a publicat recent un inventar al emisiilor și poluanților proveniți din reintrările sateliților în atmosferă în jurnalul Nature, a postat aceste estimări pe profilul său de LinkedIn la scurt timp după incident. Totuși, el a subliniat într-un e-mail către Space.com că cifrele sunt doar o estimare preliminară, nu un calcul precis al impactului de mediu al accidentului.
În postarea sa de pe LinkedIn, Barker a menționat că poluarea metalică din aer rezultată în urma accidentului ar putea fi echivalentă cu o treime din materialul meteoriților care se ard în atmosferă în fiecare an.
Este dificil de spus exact câtă poluare a produs incidentul Starship în atmosfera superioară. De exemplu, oamenii de știință nu sunt siguri cât din masa rachetei s-a dezintegrat și cât a ajuns înapoi pe Pământ.
McDowell a declarat pentru Space.com că „multe tone” de resturi probabil s-au prăbușit în ocean.
Etajul superior al Starship este fabricat din oțel inoxidabil și nu din aluminiu, precum sateliții și etajele superioare ale multor alte rachete, inclusiv Falcon 9 de la SpaceX. Ceea ce îngrijorează cel mai mult oamenii de știință este incinerarea aluminiului. Când aluminiul arde la temperaturi ridicate în timpul reintrării unui satelit, produce oxizi de aluminiu, având efecte negative asupra stratului de ozon și a atmosferei Pământului.
În ultimii ani, numărul sateliților care orbitează Pământul și reintrările acestora în atmosferă au crescut rapid. Ca urmare, cantitatea de exid de aluminiu eliberată în mezosferă și în stratosfera superioară — straturile atmosferice altfel nepoluate — a crescut exponențial. Oamenii de știință sunt îngrijorați de poluarea aerului la aceste altitudini mari, deoarece substanțele poluante pot rămâne acolo pentru foarte mult timp.
Oamenii de știință cred că cantitatea de oxid de aluminiu provenită din arderea sateliților se apropie deja de nivelurile generate de descompunerea naturală a rocilor spațiale, cum ar fi asteroizii sau meteoroizii, care conțin doar urme de aluminiu. De asemenea, cantitatea de oxizi de azot produsă în timpul reintrărilor atmosferice se apropie de cea generată de rocile spațiale naturale.
Oxizii de azot se formează atunci când fragmentele de resturi spațiale sau rocile cosmice, care călătoresc la viteze hipersonice, comprimă aerul din jur în timpul căderii lor spre Pământ. Atomii de azot se încălzesc și reacționează cu oxigenul, formând oxizi de azot nocivi.
Odată cu creșterea lansărilor de rachete și extinderea flotelor de sateliți, frecvența reintrărilor atmosferice va crește semnificativ. Concentrațiile acestor gaze și particule dăunătoare ar putea crește rapid, împiedicând recuperarea stratului de ozon al planetei și amplificând daunele cauzate de substanțele care distrug ozonul. Poluarea atmosferică generată de incinerarea sateliților ar putea, de asemenea, modifica reținerea căldurii în atmosfera Pământului, având potențialul de a provoca efecte grave asupra climei planetei.