• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-11-16 22:00:13
  • Sursa:
Experti ai Comisiei Europene si ai unor state membre - printre care si Olanda - vin in Romania pentru clarificari privind Schengen Imagine

O echipă mixtă de experţi, formată din reprezentanţi ai Comisiei Europene, în calitate de coordonatori, şi ai unor state membre, printre care şi Olanda, urmează să efectueze, până la finalul săptămânii, o vizită în țara noastră, complementară celei din 9-11 octombrie, pentru clarificarea oricăror aspecte suplimentare de interes legate de aplicarea de către România a acquis-ului Schengen, anunță guvernul.

„Vizita în România, menţionată de către comisarul european Ylva Johansson în cadrul conferinţei de presă susţinute cu ocazia prezentării Comunicării Comisiei Europene referitoare la extinderea spaţiului Schengen, are loc ca urmare a deschiderii manifestate de autorităţile române pentru clarificarea oricăror aspecte suplimentare de interes legate de aplicarea de către România a acquis-ului Schengen. Astfel, ţinând cont de declaraţiile premierului olandez Mark Rutte şi de adoptarea moţiunii Parlamentului olandez, prin care se arăta că sunt aşteptate elemente suplimentare înainte de formularea unei decizii finale a Olandei pe acest subiect, România a exprimat întreaga disponibilitate de a primi experţi olandezi care să constate progresele în domeniile de interes pentru Olanda, din perspectiva aplicării acquis-ului Schengen”, se arată într-un comunicat al guvernului, la solicitarea Agerpres.

Vizita are, de asemenea, un caracter voluntar, similar celei din perioada 9-11 octombrie, având scopul de a contribui la consolidarea argumentaţiei privind nivelul foarte bun de pregătire al României în aplicarea acquis-ului Schengen, nivel confirmat, de altfel, de recenta Comunicare a Comisiei Europene şi de raportul vizitei voluntare din octombrie, devenit public miercuri, 16 noiembrie, se mai arată în comunicat.

Comisia Europeană a cerut, miercuri, Consiliului UE să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen.

Într-o comunicare adoptată miercuri privind un Spaţiu Schengen mai puternic, Comisia a salutat reuşitele celor trei state membre ale UE în aplicarea regulilor Schengen.

„Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la Spaţiul Schengen - n.r.). Iar UE este pregătită să le primească”, a declarat tot miercuri comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.

„Mă aştept ca statele membre să ia această decizie pozitivă importantă şi istorică. Un moment de mare mândrie pentru cetăţenii celor trei ţări. Şi, cel mai important, o decizie în interesul nostru, al tuturor”, a adăugat Ylva Johansson.

„Motivul pentru care am adoptat această comunicare este de a ajuta statele membre să ajungă la o concluzie, să aibă o bază mai bună pentru decizia lor, înaintea Consiliului de la 8 decembrie (...) Credem că toate faptele sunt pe masă deja. Dar suntem pregătiţi să sprijinim toate răspunsurile suplimentare care sunt necesare pentru statele membre”, a subliniat ea.

Proprietarul unei locuinţe dintr-un sat din Alba care a fost distrusă de un incendiu a fost descoperit spânzurat, într-o anexă din proximitatea casei, de către pompierii care au intervenit, în noaptea de miercuri spre joi, pentru localizarea şi stingerea focului.

Economie 2022-06-16 11:08:06

Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă, precum și o a patra persoană sunt cercetați penal pentru trafic de influență, potrivit unui comunicat DNA remis vineri. Procurorii anticorupție arată că Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă ar fi cerut de la un om de afaceri 700.000 de euro plus TVA pentru a-l ajuta să obțină o sentință favorabilă într-un dosar penal. Din suma care ulterior a fost negociată la 600.000 de euro, afaceristul ar fi plătit 100.000 de euro. Cei patru au fost puși sub control judiciar și trebuie să plătească o cauțiune de 500.000 de lei (Florian Coldea, Dumitru Dumbravă, Doru Trăilă), respectiv 150.000 de lei (a patra persoană).

Economie 2024-05-24 14:21:51

Guvernul a modificat în ședința de joi ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. În situaţia în care rezultatul testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală nu vine în maximum 72 de ore, şoferii cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi.

Economie 2024-07-11 13:05:35

Meteorologii anunță că vremea va continua să fie rece în următoarea săptămână, în majoritatea regiunilor din țară. Temperaturile vor începe însă să crească de la începutul lunii iunie, se arată în ultima prognoză meteo a ANM, făcută pe următoarele două săptămâni. 

Economie 2025-05-26 13:39:32

Cea mai mare companie de securitate cibernetică din SUA și-a cerut scuze pentru că a folosit două femei care au pozat cu abajururi pe cap, cu marca companiei, la un eveniment care a avut loc în Las Vegas, scrie BBC.

Economie 2024-08-15 19:48:39

Populaţia rezidentă a României a fost, la 1 ianuarie 2022, de 19,038 milioane de persoane, în scădere cu 163.600 persoane faţă de 1 ianuarie 2021, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică. Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit comparativ cu anul trecut, iar fenomenul de emigrare constituie cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării, mai arată datele INS.

Economie 2022-08-30 10:11:33

Instanța supremă a Indiei a refuzat marți să legalizeze căsătoriile între persoane de același sex și a lăsat parlamentului să decidă, fiind de acord cu guvernul premierului Narendra Modi, că legislatura este forul potrivit pentru a se pronunța asupra acestei chestiuni litigioase, transmite Reuters.

Economie 2023-10-17 18:27:46

O dronă care va veni în sprijinul victimelor accidentelor de pe munte va fi achiziționată de către autorități. Dotată cu o cameră și microfon, salvatorii vor putea comunica prin dronă cu victimele. 

Economie 2023-06-19 10:51:50