„Am zis să nu plec singur în călătorie şi să iau alături de mine oraşul în care am crescut, oraşul care m-a format ca şi om şi din cauza asta am spus că ar merita Iaşul din partea mea să îl promovez cât pot pe două roţi în ţăriule din Europa, ” spune tânărul. Iar ideea i-a încântat și pe apropiaţii lui.
„Prietenii, după ce îmi spun că sunt nebun, mă încurajează pentru chestia asta şi spun că e o chestie foarte tare care vreau să o fac eu!”
În toată călătoria, bărbatul se bazează pe motocicleta pe care şi-a cumpărat-o în urmă cu trei ani și pe care o consideră specială:
„Este prima motocicletă, care se numeşte Rheea, aşa am denumit-o eu. În mitologia greacă, Rheea e mama zeilor, mama tuturor zeilor. O am de trei ani. Sper să o mai am, încă, mult timp deoarece îmi place extraordinar de mult şi chiar dacă îmi voi lua altă motocicletă, pe ea nu o s-o dau niciodată.”
Nopţile şi le va petrece la prietenii pe care îi are în toate colţurile lumii, dar şi în campinguri. Deşi l-a văzut doar pe hartă, spune că traseul l-a fascinat:
„La Nordkapp, care se află la 1300 de Cercul Polar. Perioada în care plec eu o să fie zi încontinuu. Voi coborî, cred că, prin Suedia, Finlanda, Ţările Baltice şi Polonia, Slovacia, Budapesta şi înapoi spre Iaşi.”
Toată călătoria îl va costa pe temerar 4.000 de euro.
