"Atunci e important, nu acum. Acum lucrez, sunt în timpul serviciului. Nu am ştiut, acum am ieşit, că mă urcam în autobuz, dacă ştiam ", spune un localnic.
Cei care totuşi s-au urcat în microbuze au fost evacuaţi şi duşi la căminul cultural din Ucea unde au fost supuşi unui control medical. Apoi au fost cazaţi în căminul cultural. Oamenii au recunsocut că în cazul unei viituri ar fi ales să se refugieze pe dealul din apropierea satului.
"Fugim pe deal, este cea mai bună ascunzătoare în calea apei. Avem dealul la câţiva metri deci unul dintre refugii dacă nu se poate trece din cauza apei ", povesteşte un localnic.
Pompierii au intervenit şi pentru salvarea unei persoane căzute în baraj. La finalul exerciţiului autorităţile au recunoscut că intervenţia nu s-a desfăşurat aşa cum s-au aşteptat.
"Am constat că voluntarii nu vin destul de motivaţi sau nu sunt destul de motivaţi să participe sau nu există motivaţie să se înscrie în acest serviciu de voluntariat ", spune Marian Băcilă - primar comuna Ucea.
"Recomandăm o mai bună organizare şi executarea exerciţiilor interne cât mai des ", adaugă Marian Terciu - locotenent Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.
Simularea unui astfel de dezastru în satul Feldioara nu a fost făcută întâmplător. Localitatea se află în vecinătatea râului Olt, iar riscul producerii unui viituri este foarte mare.
