Suntem într-adevăr în ultimele zile ale NATO? Ar putea exista ceva care să înlocuiască NATO? Sau, dacă va supravieţui alianţa, cum ar arăta NATO fără SUA? Sunt întrebări pe care şi le pune - într-un articol de opinie publicat de Bloomberg - James Stavridis, amiral în retragere al Marinei SUA, fost comandant suprem al forţelor aliate din Europa şi vicepreşedinte pentru afaceri globale la Carlyle Group.
„Acesta este un articol pe care nu am visat niciodată că îl voi scrie, în calitate de fost comandant suprem aliat al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Dar, din păcate, având în vedere toată retorica sceptică şi din ce în ce mai divizată cu privire la venerabila alianţă, care vine dinspre Washington şi Europa din primele zile ale celei de-a doua administraţii Donald Trump, este timpul să ne gândim cum ar arăta lumea din punct de vedere geopolitic dacă SUA s-ar retrage”, mărturiseşte James Stavridis în deschiderea editorialului său, preluat de News.ro.
Potrivit fostului amiral, retragerea SUA din NATO ar fi o greşeală de proporţii epice, dar există politicieni influenţi în Partidul Republican care susţin în mod serios acest lucru sau cel puţin meditează asupra acestei posibilităţi.
„NATO nu a jucat întotdeauna în interesul nostru. Iar atunci când nu mai este în interesul Americii, ar trebui să reanalizăm lucrurile”, a declarat recent senatorul Markwayne Mullin din Oklahoma. Iar în iunie anul trecut, 46 de republicani din Camera Reprezentanţilor au votat în favoarea unui amendament de desfiinţare a NATO, reaminteşte James Stavridis.
Vicepreşedintele JD Vance a fost dispreţuitor la adresa alianţei în discursul său tăios de la Conferinţa de Securitate de la München de luna trecută. Şi, desigur, confruntarea publică suprarealistă de săptămâna trecută din Biroul Oval dintre Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, catalizată de Vance, nu inspiră prea multă încredere în viitoarea cooperare NATO.
Iar decizia SUA de a vota împotriva unei rezoluţii a ONU de condamnare a invaziei ruse în Ucraina, alăturându-se în acest demers Rusiei şi Coreei de Nord, a fost o demonstraţie şocantă a lipsei de coeziune a alianţei transatlantice, arată fostul comandant NATO.
Pe plan european, îndoielile cu privire la angajamentul SUA sunt din ce în ce mai mari. Preşedintele francez Emmanuel Macron vorbeşte de ani de zile despre necesitatea unor forţe de apărare europene independente - o „autonomie strategică”. El şi premierul britanic Keir Starmer au organizat o reuniune de urgenţă cu liderii europeni în weekend pentru a discuta o iniţiativă separată de a pune capăt războiului din Ucraina.
Cancelarul în exerciţiu al Germaniei, Frederick Merz, a fost la fel de tranşant. „Trebuie să ne pregătim pentru posibilitatea ca Donald Trump să nu mai susţină necondiţionat angajamentul de apărare reciprocă al NATO”, a declarat Merz pentru un post de televiziune german. „Este esenţial ca europenii să depună cele mai mari eforturi posibile pentru a se asigura că suntem cel puţin capabili să ne apărăm singuri continentul european”, a subliniat viitorul cancelar.
Şi a existat apelul de înţeles al lui Zelenski pentru o „armată europeană unită”, cod pentru „nu mai putem conta pe SUA”, un lucru pe care îl promova chiar înainte de perdaful pe care l-a primit de la Trump săptămâna trecută.
Cu toate acestea, în ciuda întregii retorici, propunerea valorică a NATO pentru SUA rămâne ridicată. Cheltuielile globale pentru apărare ale Europei, stimulate de ameninţarea agresiunii Rusiei şi de presiunea lui Trump, ating în sfârşit obiectivul alianţei de 2% din PIB. NATO discută în mod serios despre creşterea acestui procent la cel puţin 3,5%, nivelul cheltuielilor SUA.
Colectiv, Europa are al doilea cel mai mare buget de apărare din lume, mai mare decât China sau Rusia. Întreprinderile mari şi capabile din domeniul apărării din Europa - Airbus SE, BAE Systems PLC, Saab AB, Thales SA, Naval Group SA, Rolls-Royce PLC, Rheinmetall AG, Fincantieri SpA şi altele - produc cantităţi imense de echipamente de înaltă calitate. Acestea îşi vor intensifica activitatea şi vor primi contracte uriaşe - în mare parte în detrimentul întreprinderilor şi al lucrătorilor din domeniul apărării din SUA.
„Şi, cu toată frustrarea faţă de europeni, SUA vor dori în cele din urmă ca aceştia să ne ajute să facem faţă ameninţării chineze din ce în ce mai mari din Pacific. Contribuţiile lor în domeniul securităţii cibernetice, al informaţiilor şi al operaţiunilor spaţiale sunt esenţiale; şi sunt cruciale pentru operaţiunile din Arctica, unde şase dintre ţările care se confruntă cu Rusia la Polul Nord sunt membre NATO. Mai presus de toate, desigur, aliaţii europeni împărtăşesc valorile noastre fundamentale ale democraţiei, libertăţii şi drepturilor omului. Ei au luptat şi au murit alături de noi în Afganistan şi au fost desfăşuraţi sub comanda mea în Libia, Balcani, Irak şi în operaţiuni de combatere a pirateriei în largul Africii de Est”, arată James Stavridis.
Dar dacă urmăm instinctele unora din dreapta politică americană şi ne retragem oficial din alianţă, scoţându-ne cele aproape 100.000 de trupe din Europa (ceea ce va fi costisitor, deoarece o mare parte din costurile de garnizoană sunt suportate de aliaţi), sau „desfiinţăm NATO”, organizaţia se va prăbuşi. Navele de război americane cu baza în Europa, un imens avantaj geografic operaţional pentru Marină, s-ar întoarce în porturile americane. Escadrilele de avioane de luptă, de transport şi de supraveghere s-ar retrage, de asemenea, explică amiralul în retragere.
Ce ar putea apărea în locul NATO? se întreabă James Stavridis. Eventual o Organizaţie Europeană a Tratatului sau ETO. Aceasta s-ar putea baza pe actualul tratat NATO, dar ar putea exclude SUA. Canada ar putea alege să rămână în ETO. Prim-ministrul Justin Trudeau a zburat la Londra pentru reuniunea de urgenţă din weekend, iar ţara sa are nevoie de parteneri europeni de securitate în Arctica.
Alternativ, ar putea fi creat un nou acord de securitate sub auspiciile Uniunii Europene (inclusiv cu Marea Britanie, care nu este membră a UE). UE are deja structuri de comandă destul de bine dezvoltate, un comandant suprem - numit preşedintele Comitetului Militar al UE, care a fost omologul meu acum un deceniu - şi experienţă în desfăşurarea de operaţiuni independent de SUA sau NATO, de exemplu în menţinerea păcii în Balcani, detaliază fostul comandant suprem al forţelor NATO în Europa.
Aceasta ar fi terra incognita: nicio ţară nu s-a retras vreodată complet din NATO. Dar dacă SUA ar decide pur şi simplu să se retragă din NATO, prevăd că europenii ar face trei lucruri, scrie James Stavridis.
În primul rând, ar continua să îşi majoreze cheltuielile de apărare, în special prin creşterea capacităţii nucleare (Regatul Unit şi Franţa sunt deja printre puterile nucleare ale lumii). Ei şi-ar spori forţele aerospaţiale, atât pentru ofensivă, cât şi pentru apărare. Cheltuielile pentru serviciile de informaţii, războiul cibernetic şi operaţiunile spaţiale ar creşte şi ar concura cu operaţiunile SUA. Şi, având în vedere ameninţarea Rusiei, acestea ar putea chiar să ia în considerare o recrutarea mai largă în rândul serviciilor armate (câteva dintre ţările europene, inclusiv Suedia şi Finlanda, noi membre NATO, impun în prezent forme de serviciu militar).
În al doilea rând, politicile externe şi de apărare ale europenilor s-ar separa rapid de cele ale SUA. În loc să se confrunte cu China alături de Washington, ei ar putea căuta o mai mare cooperare economică şi poate chiar militară cu Beijingul, ca o protecţie împotriva alinierii tot mai mari a SUA la Rusia lui Vladimir Putin. Mai multe ţări europene se vor alătura probabil iniţiativei Beijingului „Belt and Road” (Noul Drum al Mătăsii - n.r.). Europa ar putea fi mult mai puţin înclinată să se alăture SUA în presiunile asupra Iranului cu privire la programul său nuclear şi, în schimb, să caute avantaje economice acolo. De asemenea, ar vâna partenerii comerciali americani, mai ales dacă o retragere din NATO vine în tandem cu noi tarife vamale mari îndreptate către Europa.
În cele din urmă, Europa ar sprijini puternic Ucraina, recunoscând că ar fi un dezastru să capituleze în faţa cuceririi de către Putin a acestei ţări agricole şi bogate în minerale: dacă ar fi suprapusă pe harta Europei Occidentale, aceasta s-ar întinde de la Marea Mediterană până în Marea Britanie. Europa pur şi simplu nu o poate ceda unei Rusii ostile.
Există o veche zicală despre motivul pentru care a fost creat NATO: „Pentru a-i ţine pe germani jos, pe americani înăuntru şi pe ruşi afară”. Dacă SUA decide să meargă pe drumul său în lume - aşa cum a făcut în mod dezastruos în anii 1920 şi 1930 - această ecuaţie ar fi depăşită. Noua expresie ar putea fi: „Cu americanii afară, iar ruşii încercând să intre, europenii nu vor mai fi ţinuţi în frâu”, scrie James Stavridis, înainte de a conchide: „Sper că podul transatlantic nu va ceda în întregime, dar cu siguranţă îl aud scârţâind puternic. Dacă se prăbuşeşte, nu se va termina bine nici de o parte şi nici de alta a Atlanticului”.
Articolul său este însoţit de două ilustraţii grafice. Prima dintre ele detaliază ţările europene din NATO care cheltuiesc cel mai mult pe apărare.
Astfel, pentru situaţia cheltuielilor militare din 2024, reiese că Germania devansează Marea Britanie, având în fapt cel mai mare buget european pentru apărare (nominal) - 86 de miliarde de dolari. Este urmată de Marea Britanie cu 81 de miliarde de dolari, de Franţa cu 64 de miliarde de dolari, Italia cu 35 de miliarde de dolari şi Polonia cu 28 de miliarde de dolari, conform datelor din raportul IISS 2025 privind echilibrul militar.
A doua ilustraţie grafică este o hartă care arată prezenţa personalului militar american în Europa, pe ţări (de la 200 de persoane cu albastrul cel mai deschis până la 14.600 de persoane albastrul cel mai închis):