• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-12 17:55:41
  • Sursa:
Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel fata de dolar din ultimii patru ani. Care este explicatia Imagine

Euro a ajuns joi la cel mai ridicat nivel faţă de dolarul SUA din ultimii aproape patru ani, investitorii preferând activele sigure în contextul impactului privind acordul comercial dintre SUA şi China, transmit Bloomberg şi Reuters.

Riscurile geopolitice sunt analizate de investitori, după ce Statele Unite ale Americii au decis joi să restrângă deplasările angajaţilor Guvernului american şi familiilor acestora pe teritoriul statului Israel din cauza instabilităţii regionale, informeaz[ Agerpres.

Escaladarea tensiunilor în orientul Mijlociu şi temerile privind fragilitatea acordului comercial dintre SUA şi China i-a determinat pe investitori să prefere activele sigure. Analiştii atrag atenţia că dolarul SUA este un barometru cheie al încrederii în evoluţiile comerciale, în timp ce instabilitatea geopolitică îi face pe investitori să achiziţioneze active de refugiu, cum sunt francul elveţian şi yenul japonez.

Joi, francul elveţian s-a apreciat cu 0,8%, la 0,8138 faţă de dolar, ajungând la cel mai ridicat nivel din 22 aprilie, iar yenul s-a apreciat cu 0,6%, la 143,70 dolari. Euro a ajuns la cel mai ridicat nivel de la finalul lui 2021, la 1,1589 dolari.

Unii analişti susţin că aprecierea euro este sprijinită de reducerea dobânzilor de către BCE şi de scăderea inflaţiei spre ţinta BCE de 2%. Dar Isabel Schnabel, membru al Consiliul guvernatorilor BCE, a declarat joi că aprecierea euro este determinată de şocul de încredere pozitiv din Europa, investitorii percepând euro ca activ de refugiu.

Datele publicate miercuri arată că indicele preţurilor de consum în SUA a înregistrat un avans de 2,4% în ritm anual în mai, după o creştere de 2,3% luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel al inflaţiei de 2,5%. Datele sugerează că inflaţia rămâne în continuare peste ţinta de 2% a Rezervei Federale a SUA (Fed), ceea ce face mai puţin probabilă o reducere a ratei dobânzii. În mod repetat preşedintele Donald Trump a cerut Fed să reducă dobânda.

Analiştii se aşteaptă ca la şedinţa de politică monetară din 18 iunie Fed să menţină dobânda în intervalul 4,25% - 4,50%, unde a rămas nemodificată din luna decembrie, după mai multe reduceri adoptate pe parcursul anului trecut. Oficialii Fed au anunţat că monitorizează impactul economic al taxelor vamale.

Analiştii se aşteaptă ca Fed să reducă de două ori dobânzile în acest an, prima decizie fiind estimată la şedinţa de politică monetară din septembrie.

Două tablouri au dispărut misterios din Kunsthaus Zurich, un muzeu care deţine una dintre cele mai prestigioase colecţii de artă din Elveţia, inclusiv un vast ansamblu de lucrări semnate de Edward Munch şi Alberto Giacometti.

Economie 2023-01-25 12:38:09

Un tribunal din Rusia l-a condamnat, luni, pe Stephen James Hubbard, cetățean american, la șase ani și 10 luni de închisoare. Anchetatorii susțin că Hubbard a luptat ca mercenar în Ucraina, transmite Reuters.

Economie 2024-10-07 13:54:56

Yakub Zakriev, vicepreședinte al guvernului cecen și nepotul lui Ramzan Kadîrov, a devenit noul director al Danone Rusia, după ce fabrica de produse lactate a fost naționalizată în urmă cu câteva zile, relatează mai multe publicații din Ucraina.

Economie 2023-07-19 08:56:05

Rusia l-a declarat, vineri, pe jurnalistul de investigaţii bulgar, Christo Grozev, un critic de multă vreme al Kremlinului, „agent străin”, într-o utilizare rară a calificativului faţă de un non-rus, a raportat presa rusă.

Economie 2023-04-22 07:16:15

A venit vacanța și românii și-au făcut deja planurile de concediu. Din păcate hoții fac si ei planuri știind că multe dintre casele din România vor rămâne nesupravegheate. Numărul de jafuri crește cu mult în sezonul cald. Polițiștii spun că există și câteva trucuri prin care să ne ferim de jafurile din locuințe.  

Economie 2024-06-24 18:03:30

2015 - TERORISM ÎN ORAȘUL LUMINILOR

Economie 2023-11-13 16:25:25

Sindicatul Europol a analizat programul de guvernare în ceea ce priveşte componenta Ministerului Afacerilor Interne şi a transmis, miercuri, că documentul nu face nicio referire la inechităţile salariale din sistem.

Economie 2023-06-14 20:26:16

Aragazele produc gaze nocive legate de boli cardiace și pulmonare, însă experții avertizează că oamenii sunt puțin conștienți de pericolele lor. În medie, utilizarea unei plite de gătit pe gaz scade viața unei persoane cu aproape doi ani, potrivit unui studiu realizat pe gospodării din UE și Regatul Unit, care indică un număr de 40.000 de europeni morți în fiecare an din cauza poluanților eliminați în bucătărie de mașinile de gătit care folosesc ca sursă de căldură gazul. Numărul victimelor este de două ori mai mare decât cel al morților din accidente auto, scrie The Guardian.

Economie 2024-10-28 17:05:49