• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-07-04 23:37:16
  • Sursa:
EURO 2024. UEFA i-a suspendat vedeta Turciei pentru ca a facut semnul unei grupari extremiste Imagine

UEFA a luat o decizie drastică după meciul Austria - Turcia, scor 1-2, din optimile EURO 2024, relatează Digi Sport. 

După fluierul final, Merih Demiral a făcut cu ambele mâini semnul „Lupilor gri”, o grupare de extremă dreapta din țara sa. Forul continental a analizat imaginile și i-a aplicat o sancțiune de două meciuri.

Cotidianul german Bild a anunțat joi seară că fundașul central de 26 de ani al lui Al-Ahli va rata sfertul de finală cu Olanda, programat pe 6 iulie. 

De asemenea, în cazul în care Turcia obține o calificare istorică în semifinale, Demiral nu va putea juca nici împotriva câștigătoarei dintre Anglia și Elveția. 

Vestea este teribilă pentru Demiral și Turcia, în contextul în care stoperul a intrat pe parcurs în primele două meciuri, apoi a fost titular în al treilea, iar la cel cu Austria a decis meciul de unul singur, printr-o dublă. 

Potrivit aceleiași surse, UEFA a vrut să rămână constantă, după ce i-a aplicat o sancțiune identică lui Mirlind Daku.

După Croația - Albania 2-2, fotbalistul a luat o portavoce de la fanii albanezi și a început să dea tonul unor scandări jignitoare la adresa sârbilor și macedonenilor, care nu pot fi reproduse. 

Franţa este dispusă să se ralieze obiectivului de 5% din produsul intern brut (PIB) pentru cheltuielile militare şi de securitate, a lăsat să se înţeleagă joi ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot, care participă la o reuniune informală a miniştrilor de externe din NATO, destinată să pregătească summitul alianţei de luna viitoare.

Economie 2025-05-15 18:07:15

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancţiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Economie 2025-05-16 23:51:39

Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, un nou calendar de creştere graduală a nivelului accizelor la bere, pentru perioada 2025-2026, precum şi exceptarea de la prevederile privind actualizarea cu creşterea preţurilor de consum a nivelului accizelor acestora (având în vedere calendarul de creştere graduală a nivelului accizei, nivel calculat pe baza ratei mediei anuale a inflaţiei din anul 2024).

Economie 2024-10-23 18:17:44

Celine Dion se află la Paris și ar putea cânta vineri la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, relatează Variety. Acesta ar fi primul concert al artistei după o absență de doi ani.

Economie 2024-07-24 23:10:34

Anchetatorii care cercetează moartea campioanei românce la tir Andreea Rabciuc au patru întrebări la care caută răspunsuri. Le-ar putea obține în funcție de rezultatele testelor ADN asupra scheletului găsit în acest weekend într-o fermă părăsită din Ancona, Italia. Mama tinerei a vrut să meargă la locul unde au fost găsite rămășițele osoase, scrie presa din Italia.

Economie 2024-01-22 13:06:07

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, susține că acțiunile sindicale nu sunt planificate în funcție de programul Guvernului, după ce au apărut mesaje, potrivit cărora greva profesorilor ae loc în această perioadă, când urmează rotativa guvernamentală, transmite News.ro.

Economie 2023-05-21 22:29:26

Livrările de gaze ruseşti prin conducta Nord Stream 1 ar urma să fie reluate, joi, după finalizarea lucrărilor de mentenanţă care au fost programate pentru zece zile, au declarat marţi pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar.

Economie 2022-07-19 17:59:13

Procurorii din statul american New Mexico au anunţat marţi că intenţionează să reia acuzaţiile de omor prin imprudenţă împotriva lui Alec Baldwin pentru împuşcarea fatală a directoarei de imagine Halyna Hutchins pe platoul de filmare al lungmetrajului „Rust” în 2021, transmite Reuters.

Economie 2023-10-18 10:15:41