Eugen Sechila, șeful unei organizații cu caracter legionar, a fost ridicat de polițiști de pe Aeroportul Internațional Otopeni și dus la audieri la sediul Parchetului General.
ACTUALIZARE 20:40 Eugen Sechila a plecat, miercuri, după ora 20:30, de la sediul PICCJ, fără a face declaraţii jurnaliştilor prezenţi.
ACTUALIZARE 07:40 Eugen Sechila a fost dus la audieri la Parchetul General.
Eugen Sechila este adusa la sediul Parchetului General, in Bucuresti, 26 februarie 2026. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea Deschide galeria foto
Știrea inițială. Eugen Sechila a fost reținut pe Aeroportul Otopeni. Acesta este șeful unei organizații de promovare a unor mesaje legionare, care a mai fost reținut în decembrie, în timp ce se îndrepta spre București.
Pe 12 decembrie, Eugen Sechila, persoana cu simpatii legionare responsabilă cu securitatea lui Călin Georgescu și care a strâns semnăturile pentru candidatura acestuia la președinția României, a fost oprit în trafic pe 12 decembrie seara de către poliție și a fost condus la audieri, la Parchetul General.
Printre susținătorii lui Călin Georgescu se regăsesc și persoane cu simpatii legionare. Un exemplu în acest sens este Eugen Sechila, care apare alături de Georgescu la declarații de presă. Prima poză pe care o găsești pe pagina de Facebook a lui Sechila este portretul unui legionar.
Sechila a apărut la masă cu Călin Georgescu, înaintea unui interviu la Gândul.
El a reprezentat Asociația „Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei”, numită după un fost legionar din Dobrogea, inclusiv într-o dezbatere pe tema funcționării Poliției Militare.
Despre Sechilă a scris și cercetătoarea Institutului Elie Wiesel, Adina Marincea, în ultimii ani, menționând, printre altele, că a luptat în Legiunea Străină și că organizează tabere de îndoctrinare legionară pentru copii. G4Media arată că la aceste tabere au participat inclusiv copiii lui Georgescu.
Alături de Sechilă este și Elena Puiu, după cum reiese din mai multe poze postate pe pagina personală de Facebook. Ambii îl susțin pe Georgescu. Site-ul „gogupuiu.ro”, întărit de ceea ce a scris și cercetătoarea Adina Marincea, susține că Elena Puiu este nepoata legionarului.
„Sambata, 24 septembrie (n.r. 2022), comemoram noaptea de cristal a Romaniei, cand, din ordinul regelui Carol al II-lea, au fost executati peste 250 de fruntasi legionari” sau „Daca dintre toate organizațiile din tara asta, Asociatia Gogu Puiu si Fundatia Ogoranu sunt considerate de “tovarasi” asa de periculoase, inseamna ca ceva bun tot facem”, sunt două postări de pe pagina de Facebook a Elenei Puiu, în care nu se dezice de simpatiile legionare.
Cei doi au fost prezenți și la lansarea Asociației Pământul Strămoșesc, asociația în care este implicat Georgescu. „Pământul Strămoșesc” a fost o revistă care circula în grupurile legionare în perioada interbelică.
Elena Puiu a și avut un interviu cu Călin Georgescu în anul 2020, rămas pe Youtube, în care câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale îi laudă pe cei doi lideri legionari care au comis crime de război și genocid, dar și Mișcarea Legionară.
„Mișcarea Legionară, atunci când se va scrie istoria adevărată (...) se va arăta că a fost cea mai puternică esență și expresie de sănătate și de voință proprie venită din poporul român”, a afirmat Georgescu în interviul acordat în anul 2020.
Mai multe, pe larg, aici: Călin Georgescu și legionarii: Acum 10 ani era văzut drept „un dușman” mason care, însă, vorbea în acord cu Mișcarea
Și aici: Legătura dintre Călin Georgescu, preoți și legionari. Cercetător: „Un personaj mai degrabă oportunist”