• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-03 07:00:53
  • Sursa:
Estul Ucrainei cedeaza sub presiunea atacurilor Rusiei. Teritorii din Donetk, cucerite cu o viteza nemaivazuta de la inceputul invaziei Imagine

Cu toate că pierderile în rândul trupelor ruse sunt uluitoare, armata lui Putin are un avantaj numeric destul de mare ca să poată continua să pună presiune pe liniile de apărare ucrainene, în timp ce ajutoarele militare din Occident nu sunt suficiente pentru a suplini deficitul de echipament militar. Această combinație de factori, la care se adaugă marea provocare a Ucrainei de a găsi soldați care să îi înlocuiască pe cei care luptă pe front și concentrarea atenției asupra operațiunilor de pe teritoriul Rusiei, în Kursk, au făcut ca forțele Moscovei să cucerească zone din regiunea Donețk cu o viteză și agresivitate nemaivăzute de la începutul invaziei, scrie The Washington Post.

Soldații ucraineni au simțit că au făcut totul așa cum trebuie. După ce au atacat două grupe de soldați ruși cu lansatoare automate de grenade, au trimis dronele să elimine supraviețuitorii.

Dar ceea ce a urmat a transformat bătălia într-o problemă de matematică. Au venit și mai mulți soldați, unii dintre ei în blindate.

Focul de acoperire al rușilor, folosind dronele și artileria, s-a revărsat asupra ucrainenilor mult mai slab înarmați. Soldații din Brigada 33 Mecanizată au fost nevoiți să se retragă.

„Am avut sarcina să îi salvez pe băieți”, a spus Andrii Bilozir, sergentul superior din primul batalion al unității.

Soldații din mai multe unități de pe frontul din Ucraina au descris cum rușii și-au îmbunătățit tacticile folosite în atacuri puternice la care ucrainenii nu reușesc să răspundă, cu toate că obțin victorii limitate.

Trupele inamice avansează pe câmpul de luptă în grupuri mici, ceea ce le face greu de detectat și de contraatacat și care sunt susținute de sisteme de artilerie și drone în cantități superioare celor ucrainene.

Rusia și-au îmbunătățit și sistemele de comunicații, ceea ce îi ajută să își coordoneze mai bine atacurile.

Trupele ucrainene sunt în retragere pe o lungă porțiune a liniei frontului și sunt împinse până aproape de limită. Într-un arc de sate la sud de Pokrovsk, zone de luptă care au stagnat timp de doi ani și jumătate au devenit mai active decât au fost vreodată de la începutul războiului

Pierderile teritoriale sunt semnificative în mai multe locuri, precum orășelul Vuhledar, o fortăreață mică din sudul Donețk-ului care a apărat cu succes zona timp de aproximativ doi ani, fără încetare.

Trupele care luptă în acea zonă sunt extenuate, dar rămân motivate, potrivit unui ofițer din Brigada 72 Mecanizată. Ofițerul ucrainean a recunoscut că întrebarea nu mai este dacă Vuhledar va cădea, ci când.

Câteva zile mai târziu, trupele ruse au reușit să ocupe orașul, după ce apărătorii ucraineni s-au retras din Vuhledar.

În perioada august-septembrie 2024, forțele ruse și-au mărit teritoriul ucrainean ocupat cu peste 800 de kilometri pătrați, potrivit lui Pasi Paroinen, expert al grupului de analiză Black Bird Group din Helsinki, care a precizat că 700 de kilometri pătrați din acest teritoriu se află în zonele de luptă dintre Bahmut și Vulhedar.

Cele mai mari pierderi teritoriale au coincis cu incursiunea trupelor ucrainene în regiunea rusească Kursk.

Cu toate că atacul surprinzător care a implicat 30.000 de soldați a ridicat moralul ucrainenilor, pariul Kievului nu a distras atenția Moscovei de la operațiunile din Donețk, care continuă fără oprire.

Pokrovsk, un centru logistic crucial pentru eforturile Ucrainei de a transporta trupe și echipamente în regiunea Donețk, a ajuns în vizorul armatei ruse de mai multe săptămâni.

Orașul și-a pierdut, practic, rolul principal odată cu distrugerea căilor ferate și a podurilor din zonă, ceea ce îi obligă pe soldați să urmeze rute mai lungi și mai periculoase.

Dar cel mai important aspect al luptelor care se dau în această zonă a câmpului de luptă din Ucraina – mai important decât pierderea de teritorii – este pierderea de trupe.

Atât Moscova, cât și Kievul au suferit pierderi mari, iar cea care iese câștigătoare ar putea fi partea care poate să reziste cel mai mult.

Cât va mai dura până când războiul va deveni nesustenabil sau va provoca probleme politice pentru una dintre părți, se întreabă Rob Lee, cercetător de la Foreign Policy Research Institute. „Cred că asta este întrebarea strategică aici.”

Pe câmpul de luptă, soldații încearcă doar să reziste în timp ce se adaptează la tacticile revizuite ale rușilor.

Soldații ucraineni care au luptat la nord de Selîdove, unul dintre locurile unde trupele ruse au înaintat în ultimul timp, au descris cum grupe mici de soldați ruși bine instruiți se aruncau asupra pozițiilor ucrainene, riscând să fie măturați în rafale de mitralieră.

„Ei nu menajează oameni... și în ultimul loc unde am lucrat, este o intersecție plină complet de cadavre, iar ei continuă să vină pentru că au ordine. Deja sunt o mulțime. Totul este negru de cadavre.”

„Se întâmplă însă să fim nevoiți mereu să ne retragem pentru că rușii au mult mai multă putere”, a spus locotenentul Vitalii.

Unii ucraineni se simt încurajați de numărul mare de victime în rândul trupelor ruse, dar această consolare pare să fie tot mai mică, în timp ce Moscova este dispusă să sacrifice întregi batalioane de soldați ca să avanseze.

Adolescentul de 18 ani acuzat de uciderea a trei fetiţe, la sfârşitul lunii iulie, într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-o sală de sport din Southport, în nordul Angliei, a fost acuzat în plus de terorism şi de producerea de ricină, o otravă mortală, au anunţat marţi poliţia şi procurorii.

Economie 2024-10-29 22:04:20

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că Ucraina are nevoie de ajutor din partea aliaţilor săi pentru a se apăra de atacurile aeriene, la fel cum Israelul s-a bazat pe aliaţii săi pentru a distruge ameninţările inamice, relatează Reuters.

Economie 2024-04-14 21:52:39

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut joi conturarea unei strategii de dezvoltare a unei „mari asocieri eurasiatice”, care să facă faţă noilor provocări internaţionale, cum ar fi acţiunile statelor occidentale împotriva ţărilor care au „politici independente”.

Economie 2022-05-26 20:36:52

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, consideră că un nou val de extindere până în 2030 este o „perspectivă foarte realistă", nu numai pentru ţări precum Albania şi Muntenegru - considerate în prezent fruntaşe în procesul de aderare - ci şi pentru Republica Moldova şi Ucraina. Ea avertizează însă că progresele depind de meritul şi angajamentul ţărilor candidate la UE de a realiza reformele necesare.

Economie 2025-04-16 19:48:49

Camera Reprezentanţilor din Congresului Statelor Uninte a adoptat vineri două măsuri pentru a proteja accesul la avort, ca reacţie la controversata decizie a Curţii Supreme, care a anulat hotărârea Roe v. Wade la finalul lunii iunie, lăsând astfel legiferarea acestui lucru la latitudinea fiecărui stat în parte.

Economie 2022-07-15 22:15:55

Un cuplu din New Jersey, în estul Statelor Unite, a fost arestat şi inculpat cu privire la sechestrarea unei adolescente - timp de şapte ani -, pe care au agresat-o sexual şi au obligat-o să trăiască într-o cuşcă de câine, anunţă procuroarea comitatului Camden, Grace MacAulay, relatează AFP, preluată de news.ro.

Economie 2025-05-15 11:15:48

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat joi seara, în discursul său zilnic către naţiune, organizarea în cursul acestei luni a unei „reuniuni internaţionale majore” în insula Malta cu privire la formula sa de pace, o propunere în zece puncte pentru a pune capăt războiului, care prevede retragerea trupelor ruse din Ucraina, relatează vineri EFE.

Economie 2023-10-20 13:42:10

La doar câteva ore de la închiderea urnelor, opoziția din Tunisia i-a cerut demisia președintelui Kais Saied. "Să plece imediat" a spus el, după fiasco-ul alegerilor legislative de sâmbătă, marcate de absenteism masiv de peste 92%, relatează AFP. "92% au întors spatele procesului ilegal care ridiculizează Constituţia", a spus preşedintele Frontului salvării naţionale (FSN), Ahmed Nejib Chebbi.

Economie 2022-12-18 13:33:13