„Vreau să mulţumesc tuturor celor din Guvern, din instituţiile Guvernamentale, dar şi din mediul privat, pentru că, aşa cum probabil cei mai mulţi ştiţi, astăzi, Banca Mondială a publicat Raportul de business. Domnule ministru Jianu, ar trebui să daţi dumneavoastră de băut astăzi, pentru că România a urcat de pe locul 73, pe locul 48 în topul ţărilor, mult înaintea altor ţări europene, o creştere de 25 de locuri într-un singur an şi, cel mai important, o să vă rog, domnule ministru Jianu, să arătaţi ce spune Banca Mondială faţă de 2012, avem o povară fiscală mai redusă cu 1% din PIB”, a declarat premierul în şedinţa de Guvern.
România a urcat de fapt două poziţii în topul Băncii Mondiale privind mediul de afaceri, pe locul 48 din 189 de ţări, conform noii metodologii de calcul România clasându-se pe locul 50 anul trecut, dar este devansată de Rwanda, Bulgaria, Muntenegru şi stă cel mai prost din UE la accesul la electricitate, scrie Mediafax.
Anterior schimbării metodologiei, România ocupa poziţia 73 anul trecut. După schimbarea metodologiei, mai multe state din Europa au trecut din intervalul 60-80 în zona poziţiilor 40-60.
Mediul de afaceri din România este mai puţin primitor decât cel din Estonia (17), Letonia (23), Lituania (24), Macedonia (30), Polonia (32), Muntenegru (36), Bulgaria (38), Cehia (44), Rwanda (46), potrivit topului "Doing Business 2015" publicat miercuri de Banca Mondială.
Totuşi, România devansează ţări ca Slovenia (51), Ungaria (54), Turcia (55), Italia (56), Grecia (61) şi Rusia (62) în clasamentul BM.
România se află pe primul loc între ţările europene în ceea ce priveşte îmbunătăţirea sistemului de plată a taxelor, cele mai multe dintre firme folosind în prezent sistemul electronic. Raportul arată că plata online cu cardul de credit a taxelor şi contribuţiilor a devenit posibilă în perioada 2013-2014.
Pe de altă parte, România stă cel mai prost din UE la accesul la electricitate.
