În România e mai blamată victima decât abuzatorul, spune Erika Isac în campania Digi24 "Împreună, fără ură". Artista care cântă despre abuzurile la care sunt supuse femeile în societatea românească ne-a mărturisit că a fost și ea victimă a urii, iar jignirile pe care le încasează vin de la oameni care nu știu nimic despre ea. "Pe internet poți spune orice, poți face orice și nu există consecințe", spune Erika Isac.

„Nu ne costă nimic să fim toleranți, dar e foarte ușor să fii rău... E mai dificil să fii bun pentru că noi. toți avem frustări interioare pe care încercăm să le proiectăm asupra altor oameni și e o metodă de descărcare, o iluzie în realitate, pentru că nu rezolvi nimic prin asta... Într-adevăr, poate deveni greu să fii tolerant, dar, asta e, trebuie să alegi să fii mai bun decât cel din fața ta, e o alegere!”.

Ai scris „Macarena”, piesa cu care ai devenit și foarte cunoscută, ca un manifest ferm, hotărât, poate considerat de unii chiar dur, față de abuzurile la care sunt supuse femeile din România, față de discriminare. Când ai scris versurile, ce te durea cel mai tare la felul în care e construită societatea noastră?

Mesajul de bază al piesei „Macarena” este, în mod special, dublul standard, felul în care este această diferență din punct de vedere social, cum sunt percepute diferit femeile față de bărbați și viceversa... Și e dureros și devine frustrant în timp!

Paradoxul este că o piesă cu care tu ai vrut să tragi un semnal de alarmă și, poate, să deschizi un pic mințile unor oameni față de o problemă reală, a împărțit cumva internetul în două tabere.

Abuzul, discriminarea și dublul standard, în mod special abuzul este foarte normalizat la noi în țară. Cumva glorificăm niște comportamente care nu trebuie glorificate, normalizate nici nu mai vorbesc. Și, normal că s-a împărțit țara în două, era de așteptat, efectiv! Femeia face, femeia drege, da' de ce n-a fost cuminte, da' nu știu ce... și îndepărtăm discuția de la abuzator. Băi, nu e OK să bați o femeie, indiferent de context nu este normal în comportament. Dar pentru că am văzut și la televizor, dar pentru că am văzut și în familie, dar pentru că am văzut și pe stradă sau pentru că nu se soluționează, pentru că  victimele se duc la Poliție și nu se rezolvă nimic, este instinctiv să normalizezi un comportament de ăsta.

Deja am primit zeci de mii de comentarii nasoale, majoritatea sunt legate de cum e valorificată femeia în societate și anume despre sexualitatea mea, de cât de senzuală sunt eu, pentru că sigur, fiind femeie, probabil că sunt ușor desfrânată, adică genul ăsta de presupunere, ei neștiind în mod evident ca nimeni altcineva

Când cineva face  o greșeală sau când nu le place un anumit comportament sunt foarte chitiți să devină la rândul lor distrugători, să arunce cu mai multă ură, când, de fapt, discursul ar trebui să se îndrepte către a educa. 

Pe internet poți să fii tu fără niciunfel de consecințe, poți să postezi ce vrei tu, poți să susții ce vrei tu, poți să promovezi, poți să faci ce vrei tu și fără nicio consecință!

Și, probabil, să nu ne dăm seamă că uneori cuvintele dor la fel de tare ca o palmă?

Internetul a făcut cumva să ne dezumanizeze foarte mult, din punctul meu de vedere. Printr-un ecran e greu să simți empatie, lucrurile sunt foarte ușor scoase din context pentru oricine și ne desensibilizăm ușor, ușor...

Cum facem să ne întoarcem la esența noastră, să ne dăm seama că în spatele ecranului e tot un om care încasează pumnul ăla venit online?

Mie mi se pare că de obicei noi încercăm să proiectăm pe alții ceea ce se află deja înăuntrul nostru. Mi se pare că este o chestie psihologică foarte profundă, foarte adând înrădăcinată, care are niște surse greu de gestionat... Explicația mea este că, sincer, toate vin de la educație. Numai că degeaba ești deștept, dacă nu ești „deștept” aici, știi? Poți să fii cel mai inteligent om din lume, dacă nu ești om... Noi învățăm să fim și oameni, nu numai genii sau, eu știu, cultură generală...  Că asta stă la baza societății, felul în care ne comportăm unul cu altul, nu cât de bine știi Teorema lui Pitagora!

Ce-ai face, dacă ai fi președinte pentru o zi, ca să schimbi asta?

Educație sexuală în școli, cursuri de dezvoltare personală obligatorii, anti-bullying în școli... Prezența obligatorie, nu treci clasa dacă nu ai prezență! Mi se pare că la copii e rădăcina, că ei sunt adulții de mâine. Eu sunt feministă așa, de curând, dar am fost crescută exact la fel, cu perspective misogine, cu perspective homofobe, „homosexual” era o jignire când eram eu în școală și o foloseam cu lejeritate... Și nu neapărat că părinții mei mi-au zis: „Tată sau mamă, să știi ceva...”, dar vezi la televizor