• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-14 18:18:00
  • Sursa:
Erdogan spune ca Putin „este de acord” sa prelungeasca acordul cerealelor din Marea Neagra Imagine

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan susține că Putin e „de acord” să prelungească acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Ne pregătim să-l primim pe Putin în august şi suntem de acord cu extinderea coridorului cerealelor în Marea Neagră, care îi permite Ucrainei să-şi exporte producţia”, a declarat presei Erdogan la finalul rugăciunii musulmane de vineri.

Şeful statului turc a spus că a discutat telefonic cu omologul său rus, fără a preciza când a avut loc convorbirea.

Evocând scrisoarea pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a trimis-o liderului de la Kremlin pentru a-i obţine consimţământul, Erdogan şi-a exprimat speranţa că „prin această scrisoare ne vom asigura prelungirea coridorului cerealier, cu eforturile noastre comune şi cele ale Rusiei”.

Vladimir Putin a făcut afirmaţii contradictorii cu câteva zile înainte de încheierea acordului, care expiră luni la miezul nopţii la Istanbul (21.00 GMT).

Joi seară, Putin a estimat că nu s-a ţinut cont în acest stadiu „nici măcar de una” dintre cererile ruseşti.

„Vom reflecta la ceea ce vom face, avem în continuare câteva zile la dispoziţie”, a adăugat el.

Guterres doreşte, pentru a-l convinge, să ridice obstacolele din calea exportului de îngrăşăminte ruseşti, o parte a acordului din iulie 2022 despre care Putin susţine că nu a fost respectată, „eliminând obstacolele la tranzacţiile financiare ale băncii agricole a Rusiei”.

Aceasta este principala ofertă din scrisoarea adresată lui Putin, şeful ONU discutând despre acest lucru cu reprezentanţi ai UE joi şi vineri.

Semnat în iulie 2022 la Istanbul de Rusia şi Ucraina sub egida Turciei şi a ONU, iniţiativa privind transportul cerealelor prin Marea Neagră a permis exportul a aproape 33.000 de tone de cereale din Ucraina în pofida războiului.

Numărul deceselor provocate de cutremurul devastator care a lovit, marți, Vanuatu, a crescut la 14, informează guvernul local, preluat de agenţiile AFP şi Reuters. Echipele de salvare caută în continuare supraviețuitori prin moloz și printre clădirile distruse de cutremurul de 7,3 grade pe scara Richter, în timp ce sute de persoane au primit deja îngrijiri medicale. 

Economie 2024-12-18 11:14:14

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că va începe „imediat” impunerea unor taxe vamale de 100% asupra filmelor difuzate în Statele Unite, dar produse în alte țări. Măsura, anunțată pe Truth Social, este justificată de Trump prin „amenințări la adresa securității naționale” și face parte din ofensiva sa comercială împotriva importurilor considerate dăunătoare industriei americane.

Economie 2025-05-05 09:01:26

A plouat cu grindină în prima zi de Paște, în mai multe județe din sudul țării. După o dimineață însorită și caldă, furtuni ca în mijlocul verii au făcut ravagii pe câmpuri. Unii români au făcut haz de necaz de vremea la extreme. La Roșiorii de Vede, în județul Teleorman, în timp ce unii își vedeau culturile ciuruite sau își acopereau mașinile cu pături de teama grindinei, alții au găsit imediat o utilitate a bucăților de gheață: să țină berea la rece. 

Economie 2023-04-17 09:19:04

Şoferul unui autocar turistic, care se afla singur la bord, a murit după ce autovehiculul a căzut în fluviul Po, care traversează oraşul Torino, în urma unei manevre periculoase, scrie presa italiană. Accidentul a avut loc miercuri, la Torino, în apropierea Podului Piazza Vittorio Veneto, potrivit News.ro.

Economie 2025-03-27 20:58:17

China a ameninţat luni cu represalii companiile implicate într-o vânzare de arme către Taiwan, după ce SUA au dat undă verde unui acord de 300 de milioane de dolari vizând consolidarea apărării insulei revendicate de Beijing, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2023-12-18 13:23:42

Omenirea a înregistrat joi, 6 iulie, cea mai călduroasă zi din istoria măsurătorilor sale meteorologice, doborând precedentele două recorduri în domeniu, stabilite luni şi marţi, arată datele furnizate de Centrul Naţional din Statele Unite pentru Previziuni de Mediu, relatează Reuters, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-07-07 20:12:08

Preşedintele american, Donald Trump a lansat joi un apel la „o încetare necondiţionată a focului de 30 zile” în Ucraina şi a declarat că ambele ţări vor fi trase la răspundere pentru „caracterul inviolabil al acestor negocieri directe”, transmit AFP şi Reuters.

Economie 2025-05-09 01:05:47

O mașină a luat foc pe șoseaua de centură a Clujului. Din fericire, șoferul a reușit să iasă la timp din autoturism. În urma incendiului s-au deteriorat și două panouri fonice de pe marginea drumului. 

Economie 2024-04-26 10:54:53