• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-18 17:05:48
  • Sursa:
Epidemie grava de holera in Angola. Peste 4000 de persoane s-au imbolnavit, dintre care 150 au murit Imagine

Numărul persoanelor decedate ca urmare a celui mai recent focar de holeră din Angola a ajuns la 150, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această ţară africană.

Un total de 4.235 de persoane au fost infectate de la începutul lunii ianuarie, a precizat ministerul într-un comunicat de presă emis luni, informează Xinhua, potrivit Agerpres.

Cazuri au fost raportate în 10 din cele 21 de provincii ale ţării, iar 86% dintre îmbolnăviri şi 84% dintre decese s-au înregistrat în capitala Luanda şi în provincia vecină Bengo.

De la 1 februarie, Angola a raportat peste 100 de cazuri noi de holeră zilnic, cu un vârf de 295 de cazuri pe 8 februarie, potrivit ministerului.

Cu toate acestea, testarea de laborator rămâne limitată, fiind analizate doar circa 20 de probe pe zi.

Peste 925.000 de persoane au fost vaccinate împotriva holerei, acoperind 86% din populaţia ţintă, a precizat Ministerul Sănătăţii într-un buletin din 10 februarie.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), într-o actualizare a situaţiei privind holera, a anunţat că lucrează la iniţiative de vaccinare şi asigurare a apei potabile în Angola.

De asemenea, OMS intenţionează să ofere asistenţă autorităţilor sanitare angoleze în depistarea şi gestionarea cazurilor, în campanii de sănătate şi în instruirea echipelor de intervenţie.

Guvernul a aprobat vineri acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare de 1,756 milioane de lei pentru sprijinirea a 427 de familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate din cauza incendiilor sau calamităților naturale, cum ar fi alunecările de teren și fenomenele meteorologice periculoase, transmite Agerpres.

Economie 2023-10-27 15:44:09

Indonezia foloseşte tehnica de însămânţare a norilor în jurul amplasamentului viitoarei sale capitale pentru a reduce precipitaţiile intense care au îngreunat construcţia acesteia, a declarat vineri un oficial al agenţiei indoneziene de meteorologie, informează AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2024-06-21 20:59:56

Rusia va începe în august să prezinte consumatorilor versiunea digitală a rublei, a anunţat agenţia rusă de presă Interfax, citând Banca Centrală, transmite Reuters.

Economie 2023-07-12 16:22:49

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că ar dori ca emisarul special al preşedintelui american pentru Ucraina, Keith Kellogg, să-l însoţească pe linia frontului în estul ţării sale şi să-i raporteze lui Donald Trump realităţile de pe teren, informează AFP.

Economie 2025-02-15 23:30:54

Actorul Jeremy Renner încerca să oprească o tragedie atunci când a fost rănit de plugul de zăpadă. Utilajul rămas fără frâne a pornit la vale și risca să-l lovească pe nepotul său, potrivit unui raport al biroului șerifului din Nevada, citat de CNN.

Economie 2023-01-26 10:43:20

Un grup de turiști români a rămas blocat pe un feribot pe ruta Skiathos – Volos din cauza fenomenelor meteorologice extreme cu care se confruntă Grecia în ultimele zile. MAE, prin Consulatul General al României la Salonic, este în permanentă legătură cu autoritățile elene pentru monitorizarea situației în care se află românii.

Economie 2023-09-06 20:51:05

Kosovarii au abandonat meciul cu România de pe Arena Națională, în prelungiri, la scorul de 0-0. După ce au acuzat huiduieli și scandări din partea suporterilor români, aceștia au ieșit de pe teren. Kosovarii au vrut să revină de la vestiare, la un moment dat, pentru a termina meciul pe teren, dar un lucru i-a făcut să se răzgândească, relatează digisport.ro.

Economie 2024-11-16 07:37:29

Bucățica de țesut îndepărtată de pe pieptul președintelui Joe Biden în timpul examenului medical de luna trecută a fost de tip canceros, a declarat vineri medicul de la Casa Albă, Dr. Kevin O'Connor, potrivit abcnews.go.com.

Economie 2023-03-03 23:04:37