"Dacă în câteva luni va apărea o fereastră pentru negocieri, atunci va trebui să cântărim între un proces și o negociere. Trebuie să negociezi cu liderii pe care îi ai de facto și cred că negocierile vor avea prioritate. Nu te poți pune în poziția în care spui: vreau să mergi la închisoare, dar ești singurul cu care pot negocia", a spus Emmanuel Macron.
Totuși, președintele francez a spus că dovezile împotriva Rusiei și a liderilor acestei țări trebuie să fie adunate în continuare.
Președintele francez, prezent la un forum de securitate găzduit de Bratislava, a insistat că Rusia și-a pierdut orice fel de legitimitate, însă a avertizat că dacă așteptata contraofensivă a Ucrainei nu va avea efectul scontat, atunci Europa va trebui să-și reevalueze opțiunile când vine vorba de sprijinirea Ucrainei. Macron a adăugat că Ucraina își apără nu doar propriile granițe, dar și pe cele ale Europei.
Președintele francez a recunoscut că Occidentul a rămas prea multă vreme insensibil la problemele din estul Europei.
"Unii au spus că aţi ratat o ocazie de a tăcea. Cred că am pierdut şi noi o oportunitate de a vă asculta", a spus Macron, referindu-se la faimoasa declarație a președintelui Jacques Chirac, din 2003, prin care acuza statele din Europa de Est că s-au alăturat SUA și Marii Britanii în decizia de a invada Irakul.
Macron a adăugat că estul Europei nu trebuie lăsat să fie "răpit" din nou de Rusia. Acesta a estimat că la viitorul summit NATO din Vilnius, din luna iulie, nu se va ajunge la un consens privind accederea Ucrainei în NATO, însă a declarat că: "trebuie să construim ceva ce s-ar încadra între garanțiile de securitate oferite Israelului și o apartenență deplină la NATO. Avem nevoie de ceva tangibil, clar și concret. Avem nevoie de o cale către obținerea statutului de membru".
Macron a mai spus că fiecare țară are dreptul de a-și alege aliații și a catalogat invazia Rusiei în Ucraina drept un eșec geopolitic, care a descalificat-o în ochii tuturor vecinilor.
"În Europa nu este loc pentru acest delir imperialist", a spus el.
Președintele Franței va participa, joi, la summitul Comunităţii Politice Europene de la Chișinău, un format pe care chiar el l-a inițiat și care reunește nu doar reprezentanți ai statelor UE, dar și ai altor state precum Armenia, Islanda, Norvegia, Elevţia, Turcia, regatul Unit, Serbia sau Azerbaidjan.
