Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat joi că omologul său rus, Vladimir Putin, este singura persoană care blochează un acord de „încetare necondiționată a focului” pentru Ucraina, propus de SUA și susținut de Europa. Președintele Volodimir Zelenski „a spus da” acestui acord, a declarat Macron jurnaliștilor, în timpul vizitei sale în Madagascar.
„Dacă președintele Putin spune «da», armele vor tăcea mâine, viețile vor fi salvate. Furia SUA ar trebui să fie îndreptată către o singură persoană, președintele Putin”, a adăugat el.
Marea Britanie a condamnat joi atacul cu rachete al Rusiei asupra Kievului, care a ucis 12 persoane și a rănit câteva zeci, catalogându-l drept „un atac oribil”, în loc de acțiuni care să conducă la pace.
„În timp ce miniștrii ucraineni se aflau la Londra și lucrau pentru pace, Rusia lui (n.r. președintele Vladimir) Putin ataca poporul ucrainean”, a declarat ministrul britanic de externe David Lammy pe X. „Acestea nu sunt acțiunile unui om al păcii”, a adăugat el.
Și ministrul adjunct de externe Stephen Doughty a condamnat „scenele absolut oribile” după atacul de joi, numindu-le „o reamintire dură a vărsării continue de sânge și a agresiunii comise de Putin”.
Atacurile mortale ale Rusiei la Kiev au arătat că Moscova blochează eforturile de pace, a declarat joi șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas.
„În timp ce pretinde că urmărește pacea, Rusia a lansat un atac aerian mortal asupra Kievului. Aceasta nu este o căutare a păcii, este o batjocură la adresa ei”, a scris Kallas pe X. „Adevăratul obstacol nu este Ucraina, ci Rusia, ale cărei scopuri de război nu s-au schimbat”, a adăugat aceasta.ță
Bilanțul atacului rusesc cu rachete asupra capitalei ucrainene - cel mai mare din vara anului trecut - a crescut la 12 persoane, după ce alte două cadavre au fost scoase de sub dărâmături, au anunțat joi salvatorii ucraineni. Numărul răniților a crescut la 90 de persoane.
Președintele Volodimir Zelenski susține că atacul cu rachete la scară largă al Rusiei asupra Kievului a fost conceput pentru a pune „presiune” pe Statele Unite. „Rusia înțelege că Ucraina se ridică, își apără drepturile și pune presiune pe poporul nostru. De asemenea, pune presiune pe America”, le-a declarat Zelenski jurnaliștilor din Africa de Sud.
