Președintele Franței, Emmanuel Macron, a avertizat că „punerea la îndoială” a priorității acordate climei reprezintă „o greșeală uriașă”, într-un discurs susținut duminică la Nisa, cu o zi înainte de debutul Conferinței ONU privind Oceanul (Unoc3). Declarația vine în contextul în care tot mai multe voci din spațiul public contestă urgența măsurilor de mediu, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Reducerea (fondurilor pentru știință), aceasta nu mai este prioritatea. (...) Ne vom ocupa de asta sau vom gestiona criză după criză... o greșeală uriașă”, a subliniat Emmanuel Macron.
Conferința Națiunilor Unite privind Oceanul se desfășoară în perioada 10–12 iunie la Nisa, pe Coasta de Azur, și reunește lideri mondiali, reprezentanți ai ONG-urilor și ai statelor insulare, pentru a discuta despre „urgența” globală care amenință ecosistemele marine.
Printre temele centrale se numără extinderea ariilor marine protejate. Mai multe guverne ar urma să anunțe în aceste zile noi zone de conservare, care ar putea contribui la atingerea unui prag de protecție de 10% din suprafața oceanelor – față de 8,63% în prezent – potrivit cabinetului ministrului francez pentru Tranziție Ecologică, Agnès Pannier-Runacher.
Obiectivul global, cunoscut sub denumirea „30x30”, vizează protejarea a 30% din oceane până în anul 2030. Totuși, potrivit estimărilor Greenpeace, în ritmul actual, acest țintă ar putea fi atins abia în 2107.