„Unii vorbesc de înțelegeri deja în curs de amenajare între țări occidentale și Rusia în ceea ce privește împărțirea sferelor de influență în Ucraina. E și asta posibil”, a adăugat jurnalistul.
În ceea ce privește Transnistria, și aceasta este o țintă, în opinia sa.
„Republica Moldova s-ar putea trezi în situația în care pierde Transnistria, în mod efectiv, Găgăuzia s-ar putea alipi și ea Transnistriei. Livrările de gaze, în cazul Republicii Moldova, dacă ar fi reduse sau încetate, situația ar fi mult mai gravă decât în cazul Ucrainei. Cred că o zi și jumătate rezistă Moldova fără livrările de gaze ale rușilor. Văd aici un scenariu foarte periculos și pentru moldoveni, și pentru pacea regională și pentru stabilitatea noastră, în România”, spune Emil Hurezeanu.
„Bineînțeles că la capătul tunelului, dacă e să vedem o luminiță, am putea crede că la un moment dat toate aceste mișcări tectonice în care se stabilesc acum perimetrele fixe, perimetrele mobile, perimetrele fluide se vor solidifica și atunci s-ar putea ca România să aibă o șansă suplimentară în relațiile sale cu Republica Moldova”, a adăugat analistul.
