Emanuel Gyenes, singurul motociclist român care a participat la Raliul Dakar 2023, a fost primit joi, la Satu Mare, cu tort, aplauze și artificii. Sătmăreanul a revenit în țară marți, după două săptămâni și peste 8.000 de kilometri de rally-raid în Arabia Saudită. A 45-a ediție a celei mai dure provocări din sporturile cu motor i-a adus lui Mani locul 27. "Am urlat în cască de fericire la final!", a declarat sportivul pentru portalsm.ro.
Emanuel ‘Mani’ Gyenes, riderul sătmărean cu experiență la Dakar, a fost întâmpinat joi, la Satu Mare, ca un mare campion. La fel ca în fiecare an, colegii de la muncă l-au așteptat cu tort, artificii și aplauze.
Sursa foto: portalsm.ro Deschide galeria foto
Riderul, care este deja legendă a Raliului Dakar, a concurat și în 2023, pentru al 4-lea an la rând, fără asistență tehnică. La finalul celor peste 8.000 de kilometri parcurși, Mani s-a clasat pe locul 27 în clasamentul general, respectiv 11, la Rally2 (piloți privați).
"A ieșit aproape totul așa cum mi-am planificat, am terminat cursa și m-am clasat în top 30 în clasamentul general, un rezultat foarte bun pentru mine! A fost cel mai greu Dakar din Arabia Saudită, a fost și foarte lung, cu două zile mai lung decât în anii precedenți" a spus Mani Gyenes, citat de portalsm.ro.
În cele 14 nopți dormite la cort, Mani a avut de îndurat temperaturi extrem de scăzute.
"A fost frig dimineața, în jur de 5-6 grade Celsius, iar eu mă trezeam dimineața la 3 și jumătate și porneam la 5. Și acum mă dor genunchii de la frig. Am urlat în cască de fericire la final!”, a povestit Mani Gyenes.
Din cele 13 starturi la Raliul Dakar, Emanuel ‘Mani’ Gyenes a terminat cea mai dură provocare de anduranță din motorsport de 11 ori.
Raliul Dakar 2023. Sursa foto: Facebook / Emanuel Gyenes Deschide galeria foto
Dakar 2023 în cifre pentru Emanuel ‘Mani’ Gyenes: