• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-17 20:25:18
  • Sursa:
Elton John a depus marturie in procesul in care Kevin Spacey e acuzat ca a agresat sexual patru barbati. Ce a declarat cantaretul Imagine

Cântăreţul Elton John a fost citat ca martor al apărării și a compărut luni, prin videoconferinţă, în faţa unui tribunal din Londra, pentru a depune mărturie în procesul în care actorul Kevin Spacey este acuzat de agresiuni sexuale, informează Reuters, potrivit Agerpres. 

În procesul care se judecă la Southwark Crown Court din Londra, Spacey, în vârstă de 63 de ani, a pledat nevinovat la 12 capete de acuzare de natură sexuală, pe care le-ar fi săvârşit împotriva a patru bărbaţi în Marea Britanie în perioada 2001-2013.

Presupusele agresiuni au avut loc într-o perioadă când actorul lucra şi trăia în Marea Britanie şi deţinea, din 2003, funcţia de director artistic al teatrului Old Vic din Londra.

Cei patru acuzatori au spus că Spacey i-a pipăit agresiv, iar unul dintre reclamanţi a povestit că a fost agresat sexual în timp ce adormise în apartamentul lui Spacey, acuzaţie pe care actorul a catalogat-o săptămâna trecută ''complet falsă şi deranjantă''.

Kevin Spacey, care deţine două statui Oscar în portofoliu, l-a chemat martor pe Elton John, iar cântăreţul englez a depus mărturie prin videoconferinţă de la Monaco.

John a fost întrebat despre participarea lui Spacey la o petrecere extravagantă găzduită de cântăreţ la începutul anilor 2000. Pe drumul spre această petrecere, unul dintre acuzatori spune că, pe când se afla la volanul unei maşini, a fost agresat sexual de Spacey atât de agresiv, încât era aproape să facă un accident.

John a spus că Spacey a petrecut noaptea de după eveniment la locuinţa contăreţului şi a soţului acestuia, situată în Windsor, adăugând: „Nu-mi aduc aminte să mai fi venit în vizită ulterior”.

Cântăreţul a fost de asemenea întrebat de procuroarea Christine Agnew în legătură cu o fotografie, făcută câţiva ani mai târziu, în care reclamantul apare în faţa unui teatru din Londra, în timp ce John tocmai pleca de la un eveniment desfăşurat acolo.

John a spus că nu-l recunoaşte pe bărbat întrucât la astfel de evenimente era „mereu o cursă nebună” să ajungă la maşină din cauza fotografilor care se aflau afară. „Putea fi chiar regina şi tot n-aş fi observat”, a spus el.

Soţul lui Elton John, David Furnish, a depus de asemenea mărturie prin videoconferinţă din Monaco spunând că Spacey a participat o singură dată, în 2001, la petrecerea pe care cuplul o organizează anual la reşedinţa lor, cu câţiva ani mai devreme decât susţine unul dintre acuzatori în mărturia lui.

Furnish a spus că a vorbit uneori cu reclamantul, pe care l-a descris ca o „persoană foarte prietenoasă, amabilă, calmă”. „Puteai mereu să faci glume cu el”, a spus Furnish. „E o persoană bună, amuzantă, fermecătoare”.

Reclamantul a declarat că avansurile sexuale pe care i le-a făcut Spacey l-au făcut să simtă o stare de rău fizic, în timp ce actorul a spus că s-au bucurat de o relaţie consensuală, „romantică”.

Furnish a declarat în cadrul mărturiei sale că îşi aduce minte că l-a întrebat pe reclamant „ce mai face cel mai frumos şofer din Londra?” adăugând că „acesta nu era incomodat de astfel de schimburi de replici”.

Spitalele din Beijing şi din nordul Chinei se confruntă cu o creştere a numărului de copii cu boli respiratorii, în condiţiile în care ţara intră în prima iarnă de la relaxarea controalelor stricte din timpul pandemiei de Covid-19, relatează CNN şi Reuters.

Economie 2023-11-24 12:42:18

Procuratura rusă cere condamnarea cu pedepse de peste cinci ani de închisoare a trei avocaţi - Vadim Kobzev, Igor Sergunin şi Aleksei Liptser - care l-au reprezentat pe fostul disident rus Aleksei Navalnîi, mort într-o colonie penitenciară în Arctica, în februarie. Cei trei sunt acuzați că au transmis scrisori şi informaţii asociaţilor acestuia, anunţă unul dintre foştii colaboratori ai lui Navalnîi, relatează Reuters.

Economie 2024-12-19 21:04:45

15% dintre benzinăriile din Franța s-au închis din cauza lipsei de carburant provocată de greva declanșată de mai multe rafinării. Între timp, șoferii stau la cozi interminabile și tot mai numeroase.

Economie 2022-10-07 14:24:44

Dolarul ar trebui să fie o sursă de siguranță, însă, în ultimul timp, nu a fost decât un motiv de teamă. Dacă investitorii continuă să abandoneze dolarul, chiar și în condițiile în care câștigurile lor sunt în creștere, înseamnă că ei cred că America a devenit prea riscantă, iar întreaga fundație pe care economia globalizată a lumii moderne este construită va începe să se clatine, se arată într-o analiză The Economist.

Economie 2025-04-25 07:00:15

Ucrainenii sunt chemați în continuare la arme. Parlamentul de la Kiev a votat prelungirea mobilizării generale. Ucraina are în vedere recrutarea a circa 160.000 de noi soldaţi pentru a completa efectivele armatei.

Economie 2024-10-29 19:23:12

Bărbatul care a câștigat un premiu amețitor la loterie, de peste 2 miliarde de dolari, a fost acuzat că a furat biletul câștigător. La doar câteva zile după ce a ridicat premiul, el a făcut și prima achiziție importantă - o casă de 25,5 milioane de dolari în Hollywood Hills, una din cele mai exclusiviste zone din California.

Economie 2023-05-26 13:58:52

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, îi îndeamnă, într-o scrisoare deschisă, pe maghiarii din Transilvania, să meargă la urne duminică și să voteze cu Nicușor Dan, în condițiile în care contracandidatul său, George Simion, este “antimaghiar cu toată ființa lui”. Scrisoarea a fost publicată în pagina sa de Facebook.

Economie 2025-05-12 14:52:20

Un bărbat de aproximativ 30 de ani a murit, iar altul a fost rănit, marţi, în urma coliziunii dintre două autoturisme şi un TIR. Accidentul s-a produs pe DN 16, în judeţul Cluj.

Economie 2024-07-29 14:34:32