• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-22 23:53:33
  • Sursa:
Elicopter SMURD pentru salvarea unui copil de 4 ani din R. Moldova. Micutul a fost resuscitat cu succes dupa un stop cardio-respirator Imagine

Elicopterul SMURD de la Galaţi a desfăşurat, joi seară, o misiune pentru salvarea unui copil de patru ani din Republica Moldova, care suferise un stop cardio-respirator. El a fost resuscitat cu succes şi transportat la un spital din Chişinău.

„În urmă cu puţin timp, echipajul elicopterului SMURD de la Galaţi a încheiat cu succes o misiune aeromedicală desfăşurată în Republica Moldova, pentru salvarea vieţii unui copil în vârsta de 4 ani. Copilul, aflat în stare gravă, a suferit un stop cardio-respirator, resuscitat cu succes, fiind necesar transferul de acestuia de urgenţă, de la Vulcăneşti la un spital din Chişinău, pentru a beneficia de asistenţa medicală de specialitate”, a anunţat Inspectoratul General de Aviaţie (IGAv).

Copilul a fost preluat de echipa medicală a elicopterului SMURD, asigurată de UPU-SMURD Galaţi, care l-a monitorizat şi asistat medical pe tot parcursul zborului. Ulterior, el a fost transferat şi predat în siguranţă, stabil hemodinamic şi respirator, medicilor de la Chişinău, potrivit News.ro.