După prăbuşire, elicopterul a luat foc. Tragedia a fost anunţată de Valentin Bora, mecanicul aparatului de zbor. A sunat la 112 şi a transmis echipelor de salvare ultimele coordonate pe care le ţinea minte. Din tot echipajul de 10 oameni, doar mecanicul şi un coleg au supravieţuit.
"Erau flăcări. Era foarte mult fum", spune un martor.
Supravieţuitorii au fost preluaţi de medici la mai mult de o oră după apelul de urgenţă. Locul lor a fost luat apoi de investigatorii care trebuie să afle cauzele tragediei. Una dintre ele poate fi vremea potrivnică. Plafonul de nori era foarte jos şi este posibil ca în căutărea vizibilităţii, pilotul să fi redus din altitudine fără să îşi dea seama că este prea aproape de pământ.
Elicopterul care s-a prăbuşit urma să fie transformat într-unul medical. Acest tip de aparat a fost modernizat în perioada 1999 -2005 într-un program care a costat statul peste 150 de milioane de euro.
Luni, în toate unităţile militare din ţară vor avea loc ceremonii de comemorare pentru cei opt soldaţi care au murit în accidentul aviatic.
