• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-10-14 15:08:39
  • Sursa:
Elevii din Sectorul 1 vor primi lunar vouchere pentru sport in valoare de 250 de lei. Cand incep inscrierile Imagine

Elevii care învaţă în grădiniţele, şcolile şi liceele de stat din Sectorul 1 vor primi în acest an şcolar vouchere pentru practicarea sportului în valoare de 250 de lei/lună, iar înscrierile se fac începând de luni la unităţile de învăţământ.

Primăria Sectorului 1 derulează proiectul "Sport pentru fiecare", prin care şi-a propus o dezvoltare fără precedent a sportului de masă şi să ofere copiilor din această zonă administrativă a unei alternative sănătoase de petrecere a timpului liber, indiferent de veniturile părinţilor, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.

Înscrierile în proiectul pentru acordarea voucherelor pentru sport se fac în perioada 14 - 25 ale fiecărei luni prin depunerea documentelor la sediul unităţii de învăţământ în care este înscris fiecare elev.

Elevii care învaţă în Sectorul 1 vor beneficia de aceste tichete în ordinea înregistrării solicitărilor şi în limita locurilor disponibile lunar, respectiv a bugetului alocat cu această destinaţie.

Beneficiarii voucherelor pentru sport au la dispoziţie numărul de telefon 021.402.82.23 care poate fi apelat gratuit, 24 de ore din 24 şi de unde pot afla toate informaţiile necesare în legătură cu proiectul "Sport pentru fiecare".

Pentru înscrierea în program sunt necesare următoarele documente: cerere pentru acordarea voucherelor pentru sport, formulată de către elevul major sau de către părinţi/reprezentantul legal, în cazul elevului minor; dovada că elevul s-a înscris/legitimat la una dintre structurile sportive eligibile; documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naştere al elevului, în cazul părinţilor naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în cazul elevului adoptat; documente care să ateste calitatea de părinte/reprezentant legal, după caz: certificat naştere, hotărâre judecătorească, etc; declaraţia pe propria răspundere a elevului major sau a părinţilor/reprezentantului legal al elevului minor, după caz; alte documente solicitate de unitatea de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza Sectorului 1, potrivit regulamentului intern, după caz; copie după actul de identitate al elevului major sau al părinţilor/reprezentantului legal al elevului minor, după caz.

Voucherele pentru sport vor fi ridicate de către elevul major sau părinte/reprezentant legal, în cazul elevului minor, lunar, de la unitatea de învăţământ, pe bază de semnătură. Valoarea nominală a fiecărui voucher este de 250 lei/elev/lună, acesta putând fi utilizat numai pentru achitarea contravalorii abonamentului/cotizaţiei lunare/taxelor aferente necesare practicării unei discipline sportive.

''Valoarea voucherului poate acoperi total sau doar parţial costurile unui abonament/cotizaţie lunară. În cazul în care contravaloarea abonamentului/cotizaţiei lunare/taxelor aferente depăşeşte valoarea voucherului pentru sport (250 lei/lunar/elev) diferenţa va fi achitată de către beneficiar'', precizează sursa citată.

Elevii majori sau părinţii/reprezentanţii legali ai elevilor minori, care vor primi voucherele pentru sport, se vor angaja în scris să folosească tichetele valorice primite numai în scopul pentru care au fost emise, în maxim 30 de zile de la emitere, fără a le înstrăina către alţi beneficiari.

În cazul nefolosirii voucherului pentru sport în perioada de 30 de zile de valabilitate, acesta nu va mai putea fi utilizat, iar beneficiarul nu va mai primi alt tichet valoric în anul şcolar respectiv, cu excepţia motivelor bine întemeiate ce au condus la imposibilitatea de a-l folosi, caz în care beneficiarul poate primi alte vouchere pentru luna următoare din anul calendaristic respectiv.

Pentru a putea beneficia de vouchere elevii trebuie să fie înscrişi într-un club sportiv din Sectorul 1 care este partener al proiectului.

Primăria Sectorului 1 invită cluburile sportive din această zonă administrativă să se înscrie în număr cât mai mare în proiectul "Sport pentru fiecare".

Statele Unite sunt decise să oprească toate comenzile pentru sisteme și rachete antiaeriene Patriot - inclusiv cele comandate deja de România - până când Ucraina va avea suficiente mijloace antiaeriene pentru a se putea apăra de atacurile aeriene ale Rusiei, informează Financial Times.

Economie 2024-06-20 15:14:26

Comisia Europeană a anunţat miercuri alocarea a încă 500 de milioane de euro pentru Ucraina, în cadrul pachetului de asistenţă financiară pentru Kiev, informează Agerpres.

Economie 2022-12-14 14:50:59

Un bărbat de 28 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Dolj după ce a agresat un taximetrist şi i-a furat maşina. Taxiul a fost abandonat pe o stradă din Craiova, transmite News.ro.

Economie 2024-01-12 17:03:39

Consiliul Central al Evreilor din Germania a criticat luni abţinerea Berlinului de la votul asupra rezoluţiei privind Gaza în Adunarea Generală a ONU, în timp ce cancelarul Olaf Scholz a apărat duminică decizia guvernului său, potrivit DPA, preluat de Agerpres. 

Economie 2023-10-30 11:27:17

Nicușor Dan, invitat la emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss de la Digi24, a devăluit câți bani a strâns până acum din donații pentru campania sa pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta a spus că vrea să strângă 450 de mii de euro și că, până acum, toți donatorii sunt persoane fizice.

Economie 2024-04-12 21:04:56

Un general nord-coreean a fost rănit într-un atac ucrainean în regiunea de frontieră rusă Kursk, a relatat joi în exclusivitate The Wall Street Journal, preluat de EFE.

Economie 2024-11-22 11:53:23

1986 CEL MAI GRAV ACCIDENT NUCLEAR

Economie 2023-04-26 13:35:46

Un val de căldură în timpul iernii, niveluri scăzute de ploaie care au atins recorduri și o lipsă simțitoare a zăpezii fac ca râurile, canalele și lacurile din Europa să coboare la cote alarmant de joase, experții avertizând că seceta severă de anul trecut s-ar putea repeta, potrivit CNN.

Economie 2023-02-25 08:00:25