• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-19 12:52:29
  • Sursa:
Eleva agresata sexual de profesorul de sport, la un colegiu din Pitesti. Barbatul a fost arestat Imagine

Un profesor al unui colegiu din Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că a agresat-o sexual pe una dintre elevele sale, o fată minoră.

Valentin Stan, jurnalist Digi24: Este vorba despre un profesor de sport de la Colegiul Naţional ”Ion C. Brătianu” din Piteşti, unul dintre liceele de top din județul Argeș.

Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul de 45 de ani și-ar fi agresat sexual o elevă chiar în interiorul școlii, în timpul orelor de curs. Anchetatorii spun că acesta ar fi ales zone care să nu fie supravegheate video.

După acest atac, fata și-a anunțat părinții, care au sunat la poliție. Acela a fost momentul în care a început o colaborare între polițiști, părinții elevei și conducerea unității de învățământ, pentru a strânge probe.

Profesorul și-ar fi recunoscut fapta într-o discuție privată, însă informația a ajuns și la procurori.

Judecătorii au considerat că sunt suficiente probe care să îl incrimineze pe bărbatul de 45 de ani și au decis ca acesta să fie arestat pentru 30 de zile.

Atac armat într-un oraș din nord-estul Franței. Un om a murit și cinci au fost răniți, la o nuntă turcească, după ce trei bărbați au tras asupra celor peste o sută de invitați, potrivit BBC.

Economie 2024-06-30 19:08:42

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod portocaliu de ploi torențiale în mai multe zone din țară. De asemenea, este în vigoare și un cod galben.

Economie 2023-06-09 10:18:29

Meta, proprietarul Instagram, a anunțat că actorii Judi Dench şi John Cena vor fi opţiuni vocale pentru chatbotul său cu inteligenţă artificială (AI), scrie BBC.

Economie 2024-09-26 11:33:36

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a fost audiat la Direcția Națională Anticorupție. El a dat o declarație de martor în dosarul Romarm, potrivit informațiilor Digi24.

Economie 2023-03-07 14:13:06

Femeile care caută să se angajeze ca lucrătoare casnice în Emiratele Arabe Unite susțin că sunt ținute cu forța și abuzate luni de zile în spații de cazare mizerabile, în timp ce recrutorii lor le vând prin aplicații și pe rețelele sociale, potrivit The Guardian.

Economie 2023-10-13 08:00:04

Platforma de social media cunoscută anterior ca Twitter, acum X, valorează cu aproape 80% mai puțin decât acum doi ani, când Elon Musk a cumpărat-o, potrivit estimărilor gigantului de investiții Fidelity, anunță CNN.

Economie 2024-10-02 14:05:26

Papa Francisc, care a încetat luni din viață, a vizitat România în 2019, unde s-a întâlnit la București cu președintele de atunci Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă. Suveranul Pontif a mers și la Blaj, Șumuleu Ciuc și Iași, unde a fost întâmpinat de mii de credincioși creștini.

Economie 2025-04-22 10:50:19

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români. Iniţiativa legislativă aparţine deputatului PNL Gigel Ştirbu şi are scopul de a preveni turismul electoral. Prin urmare, persoanele care şi-au stabilit reşedinţa într-o localitate cu mai puţin de un an înainte de alegeri, nu vor mai putea vota decât acolo unde au domiciliul. De asemenea, pentru înscrierea reşedinţei, solicitantul va completa cererea pentru stabilirea reşedinţei, pe care o va depune împreună cu actul său de identitate şi cu o declaraţie pe proprie răspundere prin care declară că locuieşte în respectiva locaţie mai mult de 15 zile pe lună. Legea merge la promulgare, transmite News.ro. 

Economie 2023-06-28 16:49:40