Cercetările în acest caz au fost efectuate de poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti.
„Din cercetări a rezultat că, în ziua de 26 ianuarie a.c., în timp ce se afla într-o unitate de învăţământ din Mozăceni, într-o pauză, cel în cauză ar fi agresat fizic doi colegi de clasă”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Argeş, potrivit Agerpres.
Minorul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, urmând ca joi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
„Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a celor implicaţi şi luarea măsurilor legale care se impun”, se mai menţionează în comunicat.
