„Când o persoană face un denunț împotriva Elenei Udrea, extrem de ciudat momentul, mie mi se cere arestarea preventivă. Când fac un denunț împotriva lui Florian Coldea, sunt oameni care se întreabă: oare Udrea n-are un interes? Ar trebui tratate egal denunţurile”, susține Elena Udrea.
„Toate pozițiile din ultima perioadă și acuzațiile n-au fost la adresa justiției, a DNA sau a SRI. Au fost acuzații legate de niște oameni”, a adăugat aceasta.
Elena Udrea a vorbit și despre fotografiile în care apare alături de Alina Bica, la Paris: „Mi se spusese că exista acele fotografii. Replica mea a fost că nu e nimic ilegal. Îmi spusese domnul Maior că există acele fotografii. Și dânsul aflase de la Coldea. Nu-l bănuiesc de nimic. Doar mi-a zis că aflase că există acele fotografii. Conform manualului de manipulare, au apărut joia dinaintea votului. Pe toate analizele sociologice s-a văzut că prezentarea acelor fotografii ca o mare dezvăluire, ca un lucru pe care am fi vrut să-l ascundem, a contat foarte mult în minus în campania mea electorală”.
