• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-09-15 13:33:51
  • Sursa:
Elena Lasconi si Dan Barna deschid lista USR pentru europarlamentare Imagine

Biroul Naţional al USR a decis, vineri, ca lista de candidaţi ai partidului pentru alegerile europarlamentare din 2024 să fie deschisă de Elena Lasconi, Dan Barna, Vlad Voiculescu şi Vlad Botoş, a anunţat un comunicat de presă al formaţiunii.

„USR va trimite la Bruxelles oameni cu experienţă în administraţie, fonduri europene, politică externă şi negociere. Iar polul de dreapta din jurul USR va propune o listă comună de candidaţi care să îi reprezinte cu cinste”, a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă, potrivit sursei citate.

Lista completă a candidaţilor USR (43 în total) pentru alegerile europene va fi stabilită printr-un proces electoral intern de către membrii partidului. Biroul Naţional a stabilit vineri calendarul alegerilor interne, iar lista finală va fi lansată oficial la Consiliul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor Europeni (ALDE Europe), care va avea loc la Bucureşti, pe 20 octombrie.

USR mai precizează că va continua construirea polului de dreapta „care va aduna forţele reformiste ca alternativă la corupţia PSD-PNL şi extremismul AUR”.

Lista comună pentru alegerile europarlamentare a polului de dreapta va fi finalizată după negocierile cu PMP şi Forţa Dreptei. Procesul electoral decis vineri de Biroul Naţional se referă doar la candidaţii din partea USR.

Lucian Viziteu, președintele USR Bacău și primar al municipiului Bacău, a declarat la emisiunea Studio Politic de la Digi 24 că deocamdată USR are un candidat la alegerile prezidențiale, pe Elena Lasconi, și că o decizie finală în privința continuării cursei electorale a președintei partidului se va lua peste două săptămâni. „Până atunci, campania va continua”, a subliniat primarul Bacăului.

Economie 2025-04-09 18:51:28

Într-o zi senină, zgârie-norii din Tel Aviv sunt vizibili de pe dealul de deasupra Karnei Shomron, o așezare israeliană din Cisiordania ocupată. „Mă simt diferită de Tel Aviv”, a declarat Sondra Baras, care locuiește în Karnei Shomron de aproape 40 de ani. „Trăiesc într-un loc în care strămoșii mei au trăit acum mii de ani. Nu trăiesc în teritoriu ocupat; trăiesc în Iudeea și Samaria biblice”, spune femeia, citată de BBC într-un reportaj realizat de jurnalista Lucy Williamson despre situația coloniștilor din teritoriile pe care Israelul le-a luat de la Iordania în 1967, în contextul celui de-al doilea mandat al lui Trump la Casa Albă.

Economie 2025-01-13 07:00:29

Un asistent universitar titular la Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” din București, și-a dat demisia, după ce i s-a adresat, live pe TikTok, unei studente cu un limbaj vulgar. Acesta a întrebat-o dacă are vreo colegă virgină și care să aibă păr pubian, scrie Clujust.ro. Asistentul este fiul președintelui consiliului de administrație al Universității, Ioan Neagu.

Economie 2023-01-26 22:27:12

Începând de vineri, 26 iulie, timp de 18 zile,  Jocurile Olimpice de la Paris vor acapara atenția iubitorilor de sport  din întreaga lume.  Iată tot ce trebuie să știți despre cea de-a 34-a ediții a Jocurilor Olimpice de Vară:

Economie 2024-07-22 07:17:32

O olandeză de 28 de ani, sănătoasă din punct de vedere fizic, a decis să fie eutanasiată, pentru că - spune ea - nu mai poate lupta cu depresia, autismul și cu tulburarea Borderline.

Economie 2024-05-01 10:04:46

Pentru cei mai mulți oameni, banii chiar pot să aducă fericirea, după cum arată un nou studiu citat de Insider.

Economie 2023-03-12 08:41:06

Propunerile Ministerului de Interne privind modificarea condiţiilor de restituire a permisului de conducere reţinut şi a celor de dobândire a permisului de conducere românesc de către şoferii care deţin permise eliberate de alte state intră în vigoare începând de azi.

Economie 2023-08-14 10:13:14

Casa Naţională de Pensii Publice anunţă, joi, că a început plata pensiilor şi a altor drepturi care se achită de casele teritoriale de pensii prin intermediul Poştei Române, iar pentru cei care primesc banii în cont, pensiile vor intra vineri.

Economie 2025-01-09 19:48:15