• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-13 17:37:46
  • Sursa:
Elena Lasconi si-a depus candidatura la prezidentiale. „Nu putem repeta greselile de anul trecut” Imagine

Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus joi după-amiază candidatura la președinție pentru alegerile de pe 4 mai.

Ea a declarat la sediul BEC, după depunerea candidaturii, că „nu putem repeta greșelile de anul trecut (anularea alegerilor - n.r.). Pe 4 mai avem nevoie să se facă dreptate, avem nevoie de alegeri sigure, avem nevoie de alegeri corecte”.

„Ni s-a jucat soarta la ruleta rusească în timp ce responsabilii noştri stăteau cu ochii larg închişi. Nu mai trebuie să repetăm greşelile de anul trecut. Pe 4 mai avem nevoie să ni se facă dreptate. Avem nevoie de alegeri sigure, avem nevoie de alegeri corecte”, a spus Elena Lasconi la sediul Biroului Electoral Central.

Ea a mai spus că nu este perfectă, dar are curajul să facă dreptate.

„În campania de anul trecut, am fost candidatul care a dat cele mai multe teste în faţa românilor. Pe unele nu le-am trecut aşa cum aş fi vrut sau cum ar fi vrut cei din jurul meu. Dar vă asigur că am învăţat din greşeli. Eu ştiu să ascult şi să învăţ. Fac asta zi de zi. Şi mai important este că mă înconjor de oameni care ştiu mai bine”, a afirmat Lasconi.

Preşedinta USR a arătat că „românii deja au făcut nişte alegeri”.

„Când spun asta, mă gândesc la oameni ca voi, la majoritatea oamenilor ca voi, care astăzi nu mai trebuie să aleagă între Rusia şi Uniunea Europeană. Doar politicieni trădători de ţară sunt în adoraţie pentru dictatura putinistă. Doar ei. Eu am curajul să spun că alegerea mea este Europa şi parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii”, a subliniat Lasconi.

Lasconi a mai spus că majoritatea oamenilor au spus foarte clar că nu mai vor politicieni corupţi, dintr-un sistem putred construit pe hoţie, vreme de 35 de ani.

„Doar politicieni corupţi se ţin cu dinţii de putere şi au ţinut această ţară o statică doar pentru ei şi interesele lor. Eu am curaj şi vă spun că alegerea mea este pentru un guvern cu mai puţini politicieni, un parlament cu mai puţini parlamentari, instituţii fără nepoţi şi un buget cu cheltuielile făcute transparent la vedere”, a completat Elena Lasconi.

„Majoritatea oamenilor ca voi nu mai vor să fie forţaţi să dea şpagă. Ei au ales să-şi ia banii înapoi de la corupţii acestei ţări. Doar politicieni sulfuroşi care se ţin de putere şi care vor să ia şi mai multe milioane, mită, şpagă, doar ei mai vor să rămână la putere pentru a lua şpagă. Eu am curaj să vă spun că alegerea mea este hoţii să facă puşcărie, hoţii să fie judecaţi şi nu iertaţi şi mai ales să recuperăm banii de la aceşti hoţi care au furat românii. Ca preşedinte al României o să mă uit în continuare în ochii voştri, o să vă ascult şi o să vorbesc cu voi”, a mai spus aceasta.

Preşedinta USR a menţionat că tot ceea ce a realizat în viaţa asta a fost cu multă muncă făcută zi de zi.

„Vreme de 25 de ani cât am fost jurnalist m-am întâlnit cu sute de mii de români, am ascultat sute de mii de poveşti. Fratilor, vă ştiu dorinţele, vă ştiu speranţele, vă ştiu lacrimile văzute şi nevăzute. Şi tocmai de aceea, în calitate de preşedinte, voi lua vocea voastră şi o să o duc în şedinţele Guvernului, la tribuna Parlamentului, pentru a vi se face dreptate. Asta voi face în calitate de preşedinte al României”, a arătat Lasconi.

Ea a mai declarat că înţelege deziluzia românilor care intenţionau să-l voteze pe Georgescu.

„Din punctul meu de vedere, acest candidat a fost un pericol pentru România. Dar acum, mai mult ca niciodată, trebuie să vorbim cu aceşti oameni. Şi tocmai de aceea vă spun că, în următoarele săptămâni, voi organiza dezbateri în mai multe locuri în care voi vorbi şi cu susţinătorii mei, dar mai ales cu cei care l-au votat pe Georgescu”, a arătat Elena Lasconi.

Citește și: Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura la președinție. „Dacă nu voi fi lăsată să candidez, praful și pulberea se va alege”

Liderii militari şi NATO din 30 de ţări se reunesc marţi la Paris pentru a discuta despre garanţiile de securitate pentru Ucraina post-armistițiu. Reuniunea se aliniază eforturilor de a consolida apărarea Europei şi de a reduce dependenţa față de SUA, în contextul schimbării alianţelor sub administraţia preşedintelui Trump.

Economie 2025-03-11 07:54:59

Rusia a repetat la Izium ceea ce a făcut la Bucha, spune Volodimir Zelenski. Potrivit liderului de la Kiev, în afara unei gropi comune, au fost găsite camere de tortură în care au fost abuzaţi civili din oraşele ocupate, spaţii în care erau ţinuţi inclusiv străini. Volodimir Zleneski spune că este de așteptat să fie făcute descoperiri similare și în alte orașe, unde alte gropi comune ar putea fi găsite. Într-un interviu pentru Reuters, președintele Ucrainei a acuzat Rusia de comiterea de crime de război în nord-estul Ucrainei şi a afirmat că este prea devreme să vorbim despre sfârșitul războiului, în ciuda avansului teritorial rapid al forţelor sale din această lună.

Economie 2022-09-17 08:19:16

Trenurile sunt oprite între stații după ce un copac a căzut pe calea ferată. De asemenea, pompierii întervin la stingerea unui incendiu de vegetație care a izbuncit în apropierea șinelor. Trenurile trebuiau să ajungă în Capitală de la Suceava, Galați și Iași, dar sunt blocate și trenurile care mergeau către Suceava.

Economie 2024-04-02 13:30:49

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a întrerupt jurnalul TV al unui post de stat rus cu un afiş împotriva ofensivei în Ucraina, a fost arestată miercuri şi este investigată pentru „discreditarea” armatei ruse şi „difuzarea de informaţii false” despre aceasta, a anunţat avocatul său.

Economie 2022-08-10 16:38:09

Un seism cu magnitudinea 6,1 s-a produs marţi după-amiază în largul coastelor din nordul Japoniei, conform Agenţiei de Meteorologie din Japonia (JMA), nefiind însă emisă nicio avertizare de tsunami, informează Agerpres.

Economie 2023-03-28 13:41:18

Atacatorul care a împușcat mortal două persoane pe Aeroportul de la Chișinău a murit luni seara la spital, relatează TV8.md. Anunțul a fost făcut de poliție, care emisese pe numele lui un mandat de arest pentru 30 de zile.

Economie 2023-07-03 23:22:03

La nivelul NATO ar trebui să se ia decizia de a doborî rachetele din spaţiul aerian ucrainean care se îndreaptă spre Polonia sau România, spune generalul olonez Waldemar Skrzypczak, potrivit News.ro.

Economie 2024-04-21 19:28:02

Un bărbat de 33 de ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a condus fără permis şi a intrat cu maşina într-un gard în localitatea dâmboviţeană Dobra, apoi a fugit de la locul faptei şi a sunat la 112 anunţând că i-a fost furată maşina, informează, miercuri, IPJ Dâmboviţa.

Economie 2023-06-07 11:55:28