Electrica se vinde pe bursa. Oferta de listare va avea loc la jumatatea lunii iunie

Electrica se vinde pe bursa. Oferta de listare va avea loc la jumatatea lunii iunie Imagine

Guvernul va vinde 51% din acţiunile companiei, prin majorare de capital. Listarea Electrica pe bursele de la Bucureşti şi Londra, după modelul Romgaz, ar urma să aibă loc pe 3 iulie.

Vânzarea pe piaţa de capital ar urma să aducă în conturile companiei energetice peste 400 de milioane de euro.

Adică - mai mult cu cel puţin 10 milioane decât a obţinut statul din listarea Romgaz.

„Statul îşi va păstra controlul prin pachetul de 49% pe care îl va deţine în continuare, dar noi sperăm că presiunea pe care capitalul privat, cei 51% , o vor pune pe management va conduce Electrica la performanţe cu cu adevărat comparabile cu companii similare din Europa”, a declarat Gabriel Dumitraşcu, şeful privatizărilor din Departamentul pentru Energie.