• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-08 13:22:34
  • Sursa:
Egiptul anunta „progrese semnificative” pentru un armistitiu in Gaza si eliberarea ostaticilor. Hamas neaga Imagine

Negocierile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza şi eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas fac „progrese semnificative”, a informat luni media egipteană pro-guvernamentală Al-Qahera News, relatează AFP, citată de Agerpres. Un oficial Hamas a negat că se fac progrese în negocieri.

ACTUALIZARE 13.00. Un oficial al Hamas a declarat luni pentru Reuters că negociatorii nu au înregistrat încă niciun progres în cadrul negocierilor privind o încetare a focului în Gaza, care au loc la Cairo, în Egipt.

"Nu există nicio schimbare în poziţia privind ocupaţia şi, prin urmare, nu există nimic nou în discuţiile de la Cairo", a declarat pentru Reuters un oficial Hamas, care a solicitat anonimatul.

Știrea inițială:

O sursă egipteană de rang înalt citată de media, apropiată serviciilor de securitate egiptene, a raportat „progrese semnificative” în ceea ce priveşte apropierea punctelor de vedere asupra mai multor puncte de dispută în acordul aflat în discuţie, a indicat media.

Delegaţiile Qatarului şi mişcării islamiste palestiniene Hamas au părăsit Cairo şi vor reveni „în termen de două zile pentru a finaliza termenii acordului”, a făcut cunoscut Al-Qahera News.

La rândul lor, delegaţiile americană şi israeliană urmează să părăsească capitala egipteană „în următoarele ore”, iar consultările vor continua în următoarele 48 de ore, potrivit aceleiaşi surse.

În ultimele săptămâni, negocierile care au loc la Cairo şi Doha au stagnat. Hamas şi Israelul se acuză reciproc de obstrucţionarea acestor discuţii indirecte prin mediatorii internaţionali, Statele Unite, Qatarul şi Egiptul.

Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat pe 7 octombrie, când comandouri ale Hamas au lansat un atac fără precedent în sudul Israelului, soldat cu moartea a 1.170 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Peste 250 de persoane au fost răpite şi 129 sunt în continuare reţinute în Fâşia Gaza, dintre care 34 au murit potrivit responsabililor israelieni.

Drept represalii, Israelul a promis că va distruge Hamas, pe care, împreună cu Statele Unite şi Uniunea Europeană, o consideră o organizaţie teroristă, şi a lansat intense bombardamente asupra teritoriului palestinian înaintea unei ofensive terestre care a permis soldaţilor săi să avanseze de la nord spre sud în mica fâşie de pământ.

De partea palestiniană, războiul a costat vieţile a 33.175 de persoane în Fâşia Gaza, majoritatea civili, dintre care 38 în ultimele 24 de ore, potrivit Hamas.

Preşedinta Maia Sandu a spus într-un interviu la France 24 că majoritatea cetăţenilor moldoveni preferă păstrarea statutului de neutralitate a ţării, întrucât, sub influenţa propagandei ruseşti, ei se tem că orice eventuală discuţie despre modificarea Constituţiei ar declanşa o intervenţie militară a Moscovei în Republica Moldova. Maia Sandu spune că în prezent Ucraina este cea care ţine în siguranţă Republica Moldova şi crede că atunci când Kievul va câştiga războiul, ar putea exista o situaţie geopolitică oportună pentru a rezolva conflictul transnistrean, ceea ce ar facilita şi aderarea Chişinăului la UE.

Economie 2023-09-20 22:35:07

Guvernul are pe agenda şedinţei de luni aprobarea unei ordonanţe de urgenţă care vizează diminuarea contribuţiei financiare de la bugetele locale şi asociaţiile de proprietari la lucrările de reabilitare energetică a blocurilor de locuinţe.

Economie 2022-12-16 20:14:51

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a criticat din nou decizia „grăbită și nejustificată” a cancelariului Austriei privind aderarea României la Spațiul Schengen. După ce i-a scris public lui Karl Nehammer în presa austriacă, liderul social democrat a trecut la presa europeană. Într-o intervenție în Politico, el susține că nu e deloc drept ca România să sufere de pe urma neputinței autorităților austriece și îi cere cancelarului Nehammer „ să procedeze corect și să anuleze decizia Guvernului său”.

Economie 2022-12-22 10:21:48

14 state membre sau partenere ale NATO, printre care şi România, au semnat joi o scrisoare de intenţie pentru achiziţionarea comună de sisteme de apărare aeriană din categoria sistemelor Arrow 3 şi Patriot.

Economie 2022-10-13 11:05:19

Talibanii au reluat practica biciuirii în public, 19 persoane condamnate pentru furt, adulter sau părăsirea domiciliului fiind pedepsite până acum, au anunţat oficialii Curţii Supreme din Afganistan.

Economie 2022-11-21 21:09:06

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose susține că va deschide lista comună PSD-PNL la europarlamentare, după retragerea Ramonei Chiriac. „Cred că renunțăm la candidat independent, a fost o idee pentru a nu ostiliza electoratul”, a declarat Tudose, vineri, în emisiunea LIVE cu Rotaru și Kiss, la Digi24.

Economie 2024-03-22 19:45:56

Selecţionata Angliei s-a calificat fără emoţii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Senegalului cu scorul de 3-0 (2-0), duminică seara, într-un meci desfăşurat pe Al Bayt Stadium din Al Khor, în optimile de finală.

Economie 2022-12-04 23:48:39

12 membri ai unui grup religios au fost arestați după moartea unei fetițe de 8 ani, în Australia. Elizabeth Struhs a murit pe 7 ianuarie într-o casă, la sud de Brisbane, după ce i s-ar fi refuzat administrarea de insulină timp de aproape o săptămână, deși suferea de diabet de tip 1.

Economie 2022-07-05 14:38:52