• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-11-29 00:44:34
  • Sursa:
Egal important pentru FCSB in Europa League, cu Olympiakos Pireu. Barligea: Daca nu era eliminarea mea, am fi castigat Imagine

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate important cu echipa greacă Olympiakos Pireu, 0-0, joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în etapa a cincea a competiţiei Europa League, în condiţiile în care a evoluat aproape o jumătate de oră în inferioritate numerică. Bucureştenii au ajuns la zece puncte în clasamentul competiţiei.

ACTUALIZARE 00:45 - Daniel Bîrligea, atacantul echipei FCSB, crede că bucureştenii puteau câştiga meciul cu Olympiacos dacă el nu ar fi fost eliminat în minutul 68, pentru al doilea cartonaş galben.

„Ne doream, cu siguranţă, cele 3 puncte, dar am fost în dificultate cu un jucător în minus din cauza mea şi îmi pare rău, îmi cer scuze colegilor şi suporterilor! Una peste alta, cu un om în minus, a ieşit binişor. La primul galben i-am spus arbitrului că în prima repriză a dat galben în apărare pentru ei la o fază similară. La eliminare, e un contact de joc. Nu am făcut eu fault, mai mult a şutat el în gheata mea, Oricum, e vina mea că am fost eliminat.

În a doua repriză eram peste ei, eram cu un picior în capul lor, dar…

Jumătate din România se gândea că vom pierde acest meci cu 0-4, 0-5. Dar am demonstrat că putem face faţă la deţinătoarea Conference League. După părerea mea, Rangers şi PAOK au fost echipe mai puternice, comparativ cu Olympiakos. Dacă nu era acest episod, cu eliminarea mea, am fi câştigat în această seară. Acum, vom încerca chiar să obţinem o clasare între primele 8. Ne dorim acest lucru“, a declarat Daniel Bîrligea, potrivit News.ro.

ACTUALIZARE 00:30 - Florin Tănase, atacantul echipei FCSB, crede că formaţia sa a jucat bine împotriva deţinătoarei Conference League, iar el şi coechipierii săi vor merge la Hoffenheim pentru o victorie.

„Se putea mai mult , dar este bine, am mai pus un punct acolo. La pauză am vorbit între noi: ne-am spus că suntem buni, că trebuie să avem încredere în noi şi că putem câştiga. Să nu uităm că am jucat împotriva unei echipe care a câştigat un trofeu european în primăvară. Acum mergem la Hoffenheim şi  ne dorim să plecăm de acolo cu puncte, să câştigăm trei puncte. [despre eliminarea lui Bîrligea] Cu siguranţă Bîrli nu şi-a dorit acest lucru, dar noi cei care am rămas în teren am luptat şi am reuşit un rezultat bun”, a declarat Florin Tănase, potrivit News.ro.

ACTUALIZARE 00:10 - Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 0-0, cu formaţia greacă Olympiacos Pireu, în Liga Europa. Bucureştenii au ajuns la zece puncte în clasamentul competiţiei.

Pe Arena Naţională, prima fază mai periculoasă a venit abia în minutul 19, când Rodinei a şutat de la distanţă, dar Târnovanu a prins balonul, relatează News.ro.

Ngezana nu a mai putut continua, accidentându-se, şi a fost înlocuit la jumătatea primei părţi.

În minutul 36 Olaru a trimis primul şut pe spaţiul porţii pentru bucureşteni, iar Şut şi-a încercat şansa cu un trasor din afara careului, la ultima fază a primei reprize, dar nu a nimerit poarta şi la pauză s-a intrat cu scor alb.

Repriza secundă a început cu bucureştenii făcând pressing în atac. Bîrligea şi Miculescu au fost blocaţi înaintea şutului, dar echipa lui Charalambous a primit o lovitură grea în minutul 68, când Bîrligea a primit cartonaş roşu.

El Kaabi a şutat peste poartă, din poziţie bună, în minutul 69. În minutul 80 un contact între Mihai Popescu şi Yaremchuk s-a încheiat cu jucătorul ucrainean lovit la nas şi sângerând, el fiind înlocuit după această fază.

Grecii au dominat finalul de meci, însă bucureştenii s-au apărat exemplar şi meciul s-a terminat 0-0.

După cinci etape, FCSB ocupă locul 10, cu 10 puncte.

Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă), scrie Agerpres.

Primele opt clasate se vor califica în optimile de finală, în timp ce formaţiile clasate pe locurile 9-24 vor juca un baraj pentru calificarea în optimi.

FCSB: Târnovanu - Creţu, Ngezana (Dawa 30), M. Popescu, Radunovic - Edjouma, Şut - Miculescu, Olaru, Fl. Tănase (D. Popa 82) – Bîrligea. Antrenor: Elias Charalambous

OLYMPIAKOS: Tzolakis – Costinha (Santiago Hezze 63), Retsos, Pirola, F. Ortega - Mouzakitis, Dani Garcia (Velde 77) - Rodinei, Kostoulas (Yaremchuk 77; Serio Oliveira 85), Masouras (Willian 63) - El Kaabi. Antrenor: Jose Luis Mendilibar

Cartonaşe galbene: FL. Tănase 40, Bîrligea 53, Edjouma 90+2, Târnovanu 90+3, D. Popa 90+5 / Retsos 49Cartonaş roşu: Daniel Bîrligea (FCSB) min. 68

Arbitri: Sebastian Gishamer - Roland Riedel. Santino SchreinerArbitri VAR: Manuel Schuttengruber - Walter Altmann

Min. 90+7 - Final de meci.

Min. 90+3 - Târnovanu primește cartonaș galben pentru tragere de timp.

Min. 90+2 - Edjouma vede cartonajul galben pentru fault.

Min. 90 - De la margine se arată 6 minute suplimentare.

Min. 84 - O nouă ocazie bună a oaspeților, dar FCSB scapă cu bine după ce mingea șutată trece peste transversală. 

Min. 83 - Schimbare la FCSB. Iese Tănase, intră Daniel Popa.

Min. 79 - Olympiacos ratează deschiderea scorului. Lovitura cu capul de la 9 metri de Yaremchuk este respinsă de Târnovanu.

Min. 67 - Bîrligea vede cartonașul roșu și este eliminat. Atacantul a primit al doilea galben, pentru fault. Roș-albaștri rămân în inferioritate numerică într-un moment bun al lor.

Min. 66 - Corner obținut de Bîrligea, după mai multe momente de dominare a FCSB. Execuție defectuoasă a lui Tănase, iar mingea iese în out de margine.

Min. 56 - Se înmulțesc atacurile periculoase ale roș-albaștrilor.

Min. 53 - Cartonaș galben Bîrligea, pentru proteste după un fault în atac. Anterior, a trimis a lovit mingea cu capul spre poartă, însă nu a putut să-l învingă pe Tzolakis. 

Min. 50 - Ocazie uriașă pentru FCSB. Un șut al lui Olaru a fost respins de apărătorii oaspeților, iar balonul recuperat de Bîrligea a fost trimis periculos pe poartă, dar prins de portar. 

Min. 46 - A început repriza a doua.

Min. 45+5 - Arbitrul fluieră finalul primei reprize. Scorul este 0-0.

Min. 45+5 - Adrian Șut trage puternic din afara careului, dar mingea trece puțin pe lângă poartă. 

Min. 45+1 - Rodinei este fluierat copios de fanii FCSB, după a încercat să trimită o pasă în careu, cu mâna.

Min. 45 - Repriza va fi prelungită cu 5 minute. 

Min. 40 - Cartonaș galben pentru Tănase, după un fault în afara careului, lateral dreapta. 

Min. 39 - Intervenție bună a lui Crețu, care deposedează un adversar în careul lui Târnovanu și înlătură pericolul.

Min. 36 - Prima minge pe poartă a celor de la FCSB. Olaru a tras din afara careului, dar șutul nu a fost foarte tare, fiind reținut de Tzolakis.

Min. 34 - Atac prelungit și periculos al oaspeților, însă Mouzakitis, din poziție bună, trage slab pe lângă poartă.

Min. 30 - Schimbare la FCSB. Iese Ngezana, intră Dawa.

Min. 28 - Ngezana nu mai poate continua meciul din cauza accidentării, și cere schimbare. 

Min. 24 - Bîrligea a scăpat spre poarta oaspeților, dar arbitrul a fluierat offside. 

Min. 18 - Primul șut al grecilor pe poartă. Rodinei l-a încercat pe Târnovanu, care a prins după un plonjon spre stâlpul din stanga porții.

Min. 15 - El Kaabi, periculos în careul roș-albaștrilor, dar a fost blocat in extremis de Ngezana care s-a accidentat ușor și primește îngrijiri.

Min. 8 - Grecii stau mai mult în terenul roș-albaștrilor, jucătorii FCSB preferând până acum contraatacurile.

Min. 5 - Atac periculos al oaspeților, blocat la 15 metri de poarta lui Târnovanu, de apărătorii FCSB.

Min. 1 - A început meciul. 

ACTUALIZARE 21:10 - Staff-ul FCSB-ului a pregătit o mare surpriză în echipa de start. Astfel, Vlad Chiricheș, anunțat de Gigi Becali titular la mijlocul terenului, lângă Adrian Șut, nu va fi nici pe banca de rezerve, iar locul său pe teren va fi luat de Malcom Edjouma, despre care patronul roș-albaștrilor a spus în mai multe rânduri că „îi dă emoții”, scrie Digi Sport.

Cel mai probabil, Chiricheș a suferit o accidentare de ultim moment.

În plus, o altă mutare neașteptată e utilizarea lui Mihai Popescu în centrul defensivei în detrimentul lui Joyskim Dawa, care, din informațiile obținute de Digi Sport, urma să fie monitorizat la confruntarea cu Olympiacos de scouteri ai unor cluburi din Grecia, Cipru și din liga a doua engleză.

Echipele de start:

FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic - Edjouma, Șut - Miculescu, Olaru, Tănase - Bîrligea. Rezerve: Vlad, Panțîru, Dawa, Ștefănescu, Popa, Toma, Baeten, Musi.

OLYMPIAKOS: Tzolakis - Costinha, Restos, Pirola, Ortega - Mouzakitis, Garcia - Rodinei, Kostoulas, Masouras - El Kaabi. Rezerve: Paschalakis, Anagnostopoulos, Biancone, Stamenic, Velde, Yaremchuk, Willian, Ciquinho, Oliveira, Hezze, Apostolopoulos, Ntoi

În fața a peste 40.000 de spectatori, campioana României are șansa de a scrie o nouă filă de istorie pentru fotbalul românesc. O victorie le va asigura roș-albaștrilor accesul în play-off-ul celei de-a doua competiții europene intercluburi.

Și o remiză le va fi de mare ajutor fotbaliștilor antrenați de către Elias Charlambous și Mihai Pintilii. Roș-albaștrii mai au nevoie de două puncte pentru a fi siguri de prezența în play-off-ul Europa League, scrie DigiSport.

În acest sezon de Europa League, după patru etape, FCSB se află pe locul 8, cu 9 puncte, iar Olympiakos, deţinătoarea trofeului Conference League, se află pe 11, cu 7 puncte.

Campioana României le va mai întâlni în acest sezon de Europa League pe Hoffenheim (12 decembrie, în deplasare), Qarabag (23 ianuarie, în deplasare) şi Manchester United (30 ianuarie, acasă).În acest moment, FCSB are 57% șanse de a fi în Top 24 la finalul celor 8 etape din faza ligii, potrivit Football Meets Data. În cazul în care ar mai aduna un punct, șansele ar crește la 96%, iar cu 11 puncte bucureștenii ar fi siguri 100% de calificarea în play-off.

Așadar, două remize sau o victorie în următoarele patru confruntări, cu Olympiacos și Manchester United pe teren propriu și Hoffenheim și Qarabag în deplasare, i-ar duce pe roș-albaștri printre cele mai bune formații din competiție.

Față de meciul cu Unirea Slobozia, câștigat de FCSB cu 3-0, în etapa a 17-a a SuperLigii, este de așteptat ca în echipa de start a bucureștenilor să apară schimbări pentru duelul cu grecii.

Pe postul de fundaș stânga este așteptat să revină ca titular Risto Radunovic, în timp ce pe postul de al doilea închizător, alături de Adrian Șut, la FCSB ar urma să evolueze Vlad Chiricheș, după cum a anunțat deja Gigi Becali.

În rest, David Miculescu ar putea fi titularizat în partea dreaptă a atacului.

Echipele probabile ar arăta așa:

FCSB: Târnovanu - Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Chiricheș, Șut - Miculescu, Olaru, Tănase - BîrligeaAntrenor: Elias Charalambous

OLYMPIAKOS: Tzolakis - Rodinel, Restos, Pirola, Ortega - Garcia, Mouzakitis, Costinha, Kostoulas, Martins - El KaabiAntrenor: Jose Luis Mendilibar.

Jandarmeria Bucureşti anunţă că forţele de ordine implicate în gestionarea meciului dintre FCSB-Olympiakos Pireu, din această seară, din Liga Europa, vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie.

Astfel, pentru protecţia tuturor participanţilor la eveniment şi a celorlaţi cetăţeni, elicopterul va survola toată zona incidentă stadionului Arena Naţională, traseele de deplasare ale suporterilor şi zona Centrului Istoric, începând cu ora 15:00, a anunţat Jandarmeria.

„Facem apel către toti cetăţenii Capitalei să înţeleagă raţiunea tuturor măsurilor de securitate luate în acest context şi să respecte recomandările tuturor forţelor de ordine cu care vor intra în contact, mai ales în Centrul Istoric al Capitalei, pe traseele de deplasare ale suporterilor către stadion şi în zona stadionuluii”, a precizat sursa menţionată.

Deputatul Dan Vîlceanu este urmărit penal după ce l-a lovit și l-a mușcat de nas, chiar pe holurile parlamentului, pe colegul său Florin Roman. Fostul ministru, cercetat pentru ultraj, purtare abuziva și tulburarea liniștii publice, susține că și-ar fi dorit să nu se ajungă niciodată la astfel de lucruri și că îi este rușine cu acel incident. 

Economie 2024-07-02 14:49:04

Decizia Consiliului Uniunii Europene din 30 decembrie 2023 privind aderarea parțială a României și Bulgariei la Spațiul Schengen a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE.

Economie 2024-01-04 16:59:51

Înalta Curte britanică a decis vineri că prinţul Harry a fost victima pirateriei telefonului său mobil de către Mirror Group Newspapers şi i-a acordat daune de 140.600 de lire sterline (aproximativ 164.000 de euro).

Economie 2023-12-15 15:00:31

Guvernul ungar declară starea de urgenţă începând de la miezul nopţii de marţi spre miercuri, din cauza conflictului armat dintr-o ţară vecină, a anunţat prim-ministrul Viktor Oban într-un mesaj video pe Facebook.

Economie 2022-05-24 20:20:44

Cântăreţul Chris Brown a intentat un proces de 500 de milioane de dolari împotriva grupului Warner Bros. Discovery şi a altor companii care au realizat „un documentar defăimător" la adresa sa, potrivit unui comunicat distribuit joi pe contul de Instagram al artistului american.Documentarul „Chris Brown: A History of Violence", difuzat pe 27 octombrie 2024 de postul TV Investigation Discovery al grupului Warner Bros., prezintă povestea plângerilor depuse în instanţă împotriva rapperului şi interpretului R&B Chris Brown de-a lungul anilor, informează AFP, potrivit Agerpres. Chris Brown, în prezent în vârstă de 35 de ani, a devenit celebru încă din prima parte a tinereţii sale, mai întâi ca artist şi apoi în urma unor acuzaţii de violenţă, mai ales atunci când a fost găsit vinovat după ce a bătut-o pe Rihanna, iubita lui de atunci, cu puţin timp înainte de Grammy Awards 2009, obligând-o pe supervedeta pop să absenteze de la tradiţionala gală anuală organizată de industria muzicală americană.Într-o plângere depusă marţi la Curtea Superioară din Los Angeles, avocaţii lui Chris Brown au declarat că acel documentar, difuzat pe platforma Max, conţine „o naraţiune înşelătoare", care îl acuză pe clientul lor de „acte odioase - mai ales de agresiune sexuală şi de falsificare de probe". „Sunt acuzaţii care au fost demontate în faţa tribunalelor şi respinse ca fiind lipsite de fundament", au adăugat avocaţii cântăreţului american.O purtătoare de cuvânt a postului Investigation Discovery a declarat miercuri pentru cotidianul USA Today: „Susţinem această producţie şi ne vom apăra viguros în acest proces".Chris Brown solicită suma de 500 de milioane de dolari de la Ample, LLC, Warner Bros. şi mai multe persoane implicate în producţia documentarului.În comunicatul publicat pe contul de Instagram al cântăreţului Chris Brown, avocaţii lui au declarat că documentarul „a căutat senzaţionalul prin afirmaţii dezminţite ulterior, pentru a creşte numărul de spectatori şi veniturile, afectând într-o manieră imprudentă reputaţia domnului Brown şi difuzând informaţii false către public. Pentru a fi cât se poate de clari, domnul Brown nu a fost găsit niciodată vinovat de nicio infracţiune sexuală".Artistul, care a trecut brusc de la statutul de membru al corului unei biserici locale la statutul de vedetă pop, a fost arestat şi în 2016 după ce o femeie a afirmat că a îndreptat spre ea o armă de foc.La începutul acestui an, a fost acuzat de agresiune fizică de o altă femeie în Las Vegas.Levi McCathern, unul dintre avocaţii artistului, a declarat marţi că realizatorii documentarului au subminat „efortul de zece ani depus de cântăreţ pentru a-şi reface viaţa, precum şi credibilitatea adevăraţilor supravieţuitori ai actelor de violenţă".

Economie 2025-01-23 14:15:05

În oraşul german Ratingen, exploziile unor bancomate sunt un subiect fierbinte. Două au fost aruncate în aer luna trecută, în aceeaşi dimineaţă, la sucursalele Santander şi Deutsche Bank, aflate una în faţa celeilalte, aproape de piaţa principală din Duesseldorf, scrie Reuters. Anchetatorii spun că bandele din Ţările de Jos sunt principalele vinovate pentru atacuri.

Economie 2023-04-16 10:03:50

Doar unul din zece europeni crede că Ucraina poate învinge Rusia, potrivit unui sondaj. Experții spun că, pe baza acestor constatări, politicienii UE ar trebui să adopte o abordare mai „realistă”, care să se concentreze pe stabilirea modului în care poate fi obținută pacea, transmite euronews.com.

Economie 2024-02-21 14:16:36

Un soldat indian a fost bătut până la moarte pentru că a cerut ca un videoclip „obscen” cu fiica sa, publicat online de un adolescent, să fie dat jos de pe rețelele sociale, scrie BBC.

Economie 2022-12-27 13:34:17